În ajun de Paști: Castelul Bran, Brașov și Sighișoara

Câteva zile libere de Paști au fost prilej pentru câteva plimbări timide prin țară: de la Castelul Bran, nevizitat până atunci, până la Brașov și Sighișoara.

Castelul Bran: pe urmele usturoiului

Autocarul Brașov – Bran e pe jumătate plin cu turiști străini; șoferul nu vorbește engleză, dar toată lumea înțelege cuvântul Bran, iar semnele cu degetele țin loc de 1, 2 sau 3 (bilete). Când cobor din mașină am parte de primul șoc: o rafală de ploaie mocănească mă îngheață instantaneu, iar eu constat că mi-am pierdut mănușile mele albastre luate din Varșovia. Al doilea șoc: zăresc castelul, cocoțat pe o stâncă – este FOARTE MIC! În toate fotografiile văzute până acum pare cu mult mai mare, mă gândesc că poate ceea ce văd este o anexă, dar nu – este chiar castelul “lui Dracula”.

Din vârful castelului – o panoramă asupra localității și un cățel de usturoi uitat pe acoperiș; doi puști japonezi și-au adus cu ei dinții de vampiri și se distrează teribil. Eu nu prea, c-am înghețat de tot. La baza castelului – o căsuță cu acoperișul spart și acoperit cu mușchi verde. Un semn cu ”pericol de înec” pus lângă o baltă foarte mică. Vânzători de suveniruri la prețuri indecente. În stația de autobuz mă întâlnesc cu aceiași turiști cu care am făcut primul drum spre Bran, unii se aventurează spre Râșnov. Nu și eu, pentru o vizită la Râșnov e musai să fie soare.

În concluzie, Branul e drăguț, dar prea turistic, nu vreau să îmi imaginez cum e la castel vara, cu tot usturoiul ăla adus de turiști ca să alunge vampirii ascunși prin cămăruțele castelului.

Accesul și vizitarea: la Bran se ajunge cu București – Brașov cu trenul sau autocarul, de la gară se ia autobuzul 23 – 4 stații (biletul e 1,5 lei, întotdeauna transportul în comun în provincie e mai scump, nu știu de ce) până la Autogara 2. De acolo sunt curse regulate spre Bran – Moieciu (4 lei biletul până la Bran). Intrarea la castel este 20 de lei, 10 pentru studenți.

Brașov, pe ploaie

De la Bran am fugit înfrigurată spre Brașov – noroc că hostelul la care aveam cazare se găsea la doi pași de autogară, pură întâmplare, altfel nu știu cum aș fi umblat alte câteva ore prin ploaia măruntă și rece. La BackYard Hostel am reușit să mă încălzesc cu cafeaua fierbinte și țuica oferită de gazde, adormind imediat. Spre seară am avut falsa impresie că a stat ploaia și am plecat să văd încă o dată orașul.

Am mai fost în Brașov în mai multe rânduri, dar totdeauna pe fugă sau seara și nu puteam vedea nimic. Sâmbătă mi-am zis că, de data asta, o să vizitez totul pe îndelete. Atâta doar că nu prea sunt multe de vizitat – Brașovul nu are decât centrul vechi care să merite atenția, plus, eventual, o plimbare pe Tâmpa. Există o stradă pietonală principală, o piață cu porumbei, mai puțin frumoasă decât cea din Sibiu, și străduțe cu case vechi, tipic ardelenești.

Biserica Neagră era închisă, cum e de fiecare dată când trec prin Brașov, Strada Sforii nu se lăsa găsită și m-am învârtit ceva până am dat întâmplător peste ea, am rezistat cu greu să nu mănânc un kurtos kalac, am blestemat ploaia și am încercat să urc cu telecabina pe Tâmpa. Era închis, dar am avut parte de câteva priveliști frumoase asupra orașului de sus, de pe deal.

La un moment dat a ieșit însă și soarele și parcă n-a mai fost toamnă, ci o timidă primăvară cu flori de magnolii translucide.

Prima dată la Sighișoara

Sâmbătă seara m-am gândit și răzgândit de câteva ori în privința zilei de duminică – unde să merg, ce să văd / fac? Voiam mult la Râșnov unde nu putusem ajunge în ziua cu pricina pentru că ploua, iar eu îmi doream mult soare, dar n-aș fi vrut să mai stau prin Brașov încă o după amiază. Voiam și la Sighișoara unde îmi propusesem de mult să merg, dar cum să împac și Râșnov-ul și cetatea medievală?! Până la urmă, în ultimul ceas, am zis Sighișoara și atât!

Dimineața, la o primă verificare, ziua părea a fi în ordine, ceva brumă, dar fără ploaie. Am luat personalul, un tren curat care s-a hâțânat și a săltat pe șine de credeam că din clipă în clipă vom deraia. După 3 ore nesfârșit de lungi, am ajuns. Și din prima clipă când am zărit cetatea, Sighișoara m-a cucerit.

Mi s-a părut, în primul rând, că seamănă cu Salzburg, cu castelul său cocoțat pe un deal, Salzburgul din care eu nu am nicio fotografie pentru că rămăsesem fără film. Și am urcat din nou treptele către cetate, și scara acoperită, și sus într-un turn, și pe jos, pe străzi…

Duminică a fost o zi superbă – soare, cald, liniște și calm cum numai în anumite locuri găsești, străzi mai mult goale, pomi înfloriți și ziduri medievale. Am luat-o apoi în jos spre un cartier mărginaș în care nu se zărea țipenie de om pe stradă, doar câte unul-doi bătrânei în poartă. Înapoi spre centru, în parc, am moțăit la soare pe o bancă. O zi perfectă.