Chile

M-am întors din prima vacanță adevărată pe anul ăsta: 5 zile de treckking pe traseul W din Torres del Paine, Patagonia, fără semnal sau internet, doar munți, lacuri, râuri și ghețari. Cu dormit la cort, bucurându-mă la fiecare pas de măreția naturii, fără frică de viruși sau alți oameni (oricum nu intri în regiunea Magallanes decât cu test PCR). Literalmente la capătul lumii, un spațiu atât de vast cât să-l umpli cu amintirile tuturor vieților trecute. Cinci zile și vreo 70 de km mai târziu, sunt mai odihnită decât la începutul călătoriei.

E ceva mistic la un ghețar, o masă uriașă de gheață ca un zid care se ridică la cer. Drumul până la el trebuie câștigat pas cu pas, printre văi și păduri, pe malul lacurilor, înfruntând vântul și frigul.

De la Camping Cuernos până la Camping Paine Grande sunt vreo 11 km, mai mult dacă vrei să merg până la Mirador del Valle del Francés și Mirador Británico, de unde am auzit că sunt niște priveliști grozave, dar și un traseu ceva mai dificil.

A doua zi în Torres del Paine mă aștepta un traseu relativ ușor: o drumeție de 13 km pe pe malul lacului Nordenskjöld. Sunt multe nume străine în Patagonia de la toți exploratorii și geografii care au fost pe acolo – Nils Otto Gustaf Nordenskjöld a fost un geolog, geograf și explorator polar care a făcut expediții în Patagonia în anii 1890, el a descoperit lacul la începutul secolului XX.

Am petrecut tot zborul de la Santiago în Puerto Natales cu fața lipită de geam: peisajele sunt atât de impresionante în Patagonia încât orice ai văzut până atunci pălește în fața lor. Iar aterizarea în Natales e ceva ce nu trebuie ratat, pentru că avionul întoarce pentru aterizare și poți vedea lacurile și munții de pe hublou.