Am povestit pentru Imperator despre călătoria mea în America de Sud: Columbia, Chile și Peru în 2021 😃 Citiți restul interviului la Cezar pe blog.
Îmi place să vizitez locuri frumoase și să am experiențe pozitive, dar nu toate amintirile mele sunt așa. Mi-a scris cineva că pozele din Patagonia arată ca dintr-o revistă de lux, nu dintr-o călătorie de om normal. Așa că merită să povestesc și alte lucruri dincolo de părțile bune, ca să aveți o imagine completă despre ce înseamnă, uneori, să călătorești în timpul pandemiei.
Înainte de a pleca în Patagonia am avut câteva zile în care ghinioanele s-au ținut lanț de mine, de parcă mă deochiase cineva. Totul a început într-o zi de vineri, când m-am dus să fac testul PCR – mă programasem cu 10 zile înainte, după ce am căutat informații pe net despre diverse clinici din Santiago. Vineri la ora 3 m-am dus acolo, am completat un formular, am vrut să plătesc cu cardul, n-a mers (ce surpriză!), așa că am dat să plătesc cash. Înainte de a-i da banii zic să verific cu funcționarul că voi avea rezultatul în 48 de ore (zburam duminică). ”A, nu sâmbătă…luni e rezultatul”. ”Cum luni?! Pe site scrie că rezultatul e în 48 de ore!” ”Da, dar duminica laboratorul nu lucrează” 🤦♀️
M-am întors din prima vacanță adevărată pe anul ăsta: 5 zile de treckking pe traseul W din Torres del Paine, Patagonia, fără semnal sau internet, doar munți, lacuri, râuri și ghețari. Cu dormit la cort, bucurându-mă la fiecare pas de măreția naturii, fără frică de viruși sau alți oameni (oricum nu intri în regiunea Magallanes decât cu test PCR). Literalmente la capătul lumii, un spațiu atât de vast cât să-l umpli cu amintirile tuturor vieților trecute. Cinci zile și vreo 70 de km mai târziu, sunt mai odihnită decât la începutul călătoriei.
Citeam într-o zi un interviu cu un cuplu care s-a plimbat prin America de Sud cu bicicleta (din păcate și-au șters blogul) și povesteau că din tot ce au vizitat prin lume cel mai frumos a fost Carretera Austral, autostrada care străbate Patagonia din Chile de la Puerto Montt la Villa O’Higgins: lacuri, munți, peisaje solitare și intangibile.
E ceva mistic la un ghețar, o masă uriașă de gheață ca un zid care se ridică la cer. Drumul până la el trebuie câștigat pas cu pas, printre văi și păduri, pe malul lacurilor, înfruntând vântul și frigul.
De la Camping Cuernos până la Camping Paine Grande sunt vreo 11 km, mai mult dacă vrei să merg până la Mirador del Valle del Francés și Mirador Británico, de unde am auzit că sunt niște priveliști grozave, dar și un traseu ceva mai dificil.
A doua zi în Torres del Paine mă aștepta un traseu relativ ușor: o drumeție de 13 km pe pe malul lacului Nordenskjöld. Sunt multe nume străine în Patagonia de la toți exploratorii și geografii care au fost pe acolo – Nils Otto Gustaf Nordenskjöld a fost un geolog, geograf și explorator polar care a făcut expediții în Patagonia în anii 1890, el a descoperit lacul la începutul secolului XX.
Am petrecut tot zborul de la Santiago în Puerto Natales cu fața lipită de geam: peisajele sunt atât de impresionante în Patagonia încât orice ai văzut până atunci pălește în fața lor. Iar aterizarea în Natales e ceva ce nu trebuie ratat, pentru că avionul întoarce pentru aterizare și poți vedea lacurile și munții de pe hublou.
Câteodată uit unde sunt, cât de departe am călătorit și pe ce parte a planetei mă aflu. Viața are un aer de banalitate oriunde ai trăi-o, mai ales când stai mai mult într-un loc și ritmul vieții îl oglindește pe cel de acasă: drumuri la supermarket, alergat prin oraș la rezolvat chestii, stat în carantină.