Cuba
Șase zile în Viñales au însemnat pentru mine apusuri și răsărituri fabuloase, plimbări printre fermele cu tutun, mic dejunuri cu vedere spre Parcul Național, plimbări peste dealurile cu pământ roșu și o viață rurală printre porci liberi, găini și căței.
Frumosul Trinidad, Cuba. E doar un orășel colonial, dar are plajă la 15km, străduțe pitorești și piña colada până nu mai poți. Și ca să fie totul perfect, am stat în cea mai drăguță cazare avută în Cuba, o casă cu terase pline cu plante și șezlonguri pe care să te odihnești.
22 de kilometri de plajă sunt pe peninsula Hicacos dintr-un capăt în altul: dacă vreți nisip alb, ape turcoaz și suficient spațiu să nu stai șezlong lângă șezlong, Varadero e o opțiune bună în Cuba. Dacă vă plac plajele sălbatice, în care poți face multe fotografii, Varadero nu are multă variație: peninsula e lungă și dreaptă, iar plaja arată cam la fel pe orice porțiune ai merge.
Imaginează-ți un oraș cu un centru colonial frumos și bine îngrijit, cu multă culoare, istorie și muzică, dar când ieși puțin din zona turistică și te uiți în jur nu te poți face să nu observi cum trăiesc localnicii: într-un comunism pe care l-am trăit și noi, cu cozi la alimentare și penurie generalizată. Asta e Havana în anul 2023, ca într-o mașină a timpului, care adună laolaltă lucruri frumoase, dar și rele.