Am petrecut o lună în Fez, Maroc, ca să lucrez de la distanță de acolo și să vizitez țara în timpul liber. A fost bine, dar diferit de cum îmi imaginam eu astă vară, când fantazam despre remote working într-un Maroc însorit și cochet.
Rabat și Casablanca sunt la mică distanță unul de altul, așa că poți petrece un weekend vizitându-le pe amândouă cu trenul. Dacă alte orașe din Maroc se puteau vizita fără probleme, Rabat era încă un oraș închis la final de decembrie, când am ajuns acolo.
Pentru un oraș atât de celebru precum Casablanca, sunt puține locuri de văzut pe acolo. Orașul are un aer european, cu multe clădiri cândva frumoase, acum într-o stare destul de precară, bulevarde largi și parcuri.
La o oră de Fez este Meknes, un oraș regal cu ziduri de 25 km lungime și un palat regal impozant. Am crezut că mă pot plimba pe jos de-a lungul zidurilor, obișnuită mai degrabă cu orașe compacte și mai mici, dar când am văzut ce spații sunt, m-am dat bătută și am închiriat una din caleștile decorate ca de nuntă.
Am ieșit din hotel și în fața mea se întindeau dunele: rotunde, nesfârșite și calme. Deșertul era acolo, frumos și perfect, într-o liniște ireală. Am început să urc dună după dună până am ajuns la cea mai înaltă, m-am așezat în vârful ei și am stat acolo nefăcând nimic timp de o oră.
Asilah e un sat pe malul Atlanticului, cu o Medina cu case perfect albe, străzi curate și pustii și câteva plaje frumoase. Un loc în care nu se întâmplă nimic, semi-abandonat, din care până și localnicii vor să fugă: am numărat cel puțin 15 anunțuri de case de vânzare în mica Medina – dacă visați să vă retrageți la pensie într-un loc uitat de lume, cu case frumoase pe malului oceanului, Asilah e locul perfect pentru așa ceva.
Tétouan e un oraș înconjurat de munți, cu marea la câțiva kilometri depărtare și cu influențe berbere și spaniole. A fost capitala Marocului spaniol până în 1956, anul în care Marocul și-a câștigat independența.
Atracția Tangierului: orașul vechi cu a sa Kasbah (citadela regală), casele albastre și aleile de pe care vezi marea, amestecul de culturi și influențe. În călătoria mea prin nordul Marocului, la Tangier m-am simțit cel mai bine. Probabil de vină e marea dincolo de care se văd Spania și, în colțul cel mai îndepărtat, stânca Gibraltarului. Îmi și imaginez pe cei din Tarifa uitându-se la Tangier și spunând, la rândul lor, ”Acolo e Africa, acolo e Marocul”.
Fez este unul din cele patru orașe regale din Maroc alături de Marrakesh, Meknes și Rabat. A fost capitala regatului în secolele 13-14, are cea mai veche universitate din lume și în prezent este capitala culturală și spirituală a țării. Principalele monumente din Medina – madrasa (școli coranice), fondouk (un fel de caravanserai pentru berberii care vin din munți să vândă produse în Medina), palate, case, moschei și fântâni datează din perioada de glorie a orașului, dar aproape toate sunt închise din cauza pandemiei.
De când am plecat de acasă să lucrez de la distanță din alte țări am stat prin tot felul de locuri, toate diferite între ele, dar niciodată până acum n-am locuit într-un palat. Palais El Mokri este un palat din secolul 19 care a aparținut bunicului unuia dintre actualii proprietari.
E adevărat că nu m-am dus în Maroc special pentru shopping, dar oh, ce bine a fost să fac și niște cumpărături, dacă tot eram acolo 😊 Nu prea îmi place să mă târguiesc pentru obiecte, dar nici nu mă dau în lături să fac așa ceva atunci dacă asta se așteaptă de la mine. Marocanii pot fi destul de agasanți când vine vorba de a-ți vinde ceva, dar pot fi, la fel ca toate popoarele musulmane, fermecători în privința asta, marfa se vinde cu surâsuri șirete și flirturi ușurele, aproape că ai crede că ei îți fac o favoare să-ți vândă ceva, nu tu lor, cumpărându-le marfa. Dacă reușești să-ți scoți Europa din minte și din corp pentru câteva clipe (sau zile) și să uiți toate lucrurile pe care le-ai învățat până atunci, poți găsi plăcere în a te târgui pentru un fleac de care n-ai nevoie și pe care o să-l arunci într-un colț de dulap după ce te întorci acasă.