Abu Simbel, Egipt Abu Simbel, Egipt

Abu Simbel: în convoi spre sudul Egiptului

Unul din motivele pentru care venisem până în Aswan era templul de la Abu Simbel, cel care a fost mutat cu totul în 1968 când s-a construit barajul. Cumpărasem un tur de la recepția hotelului și a doua zi, la 3.30 dimineața, trebuia să fiu jos. Dar pe la 2 și jumătate m-au trezit niște bătăi repetate în ușă: trebuie să cobor mai repede, mai exact la ora 3.

Năucă de somn am coborât să îmi aștept șoferul și să-mi iau, la pachet, micul dejun, care s-a dovedit a fi ceva meschin, de genul pâine și un pătrățel de brânză topită. Egipteanul uriaș care era la recepție în dimineața aia tăia foarte concentrat pâinea de parcă executa o operație pe cord, în timp ce pisica hotelului se furișa, timidă, pe sub canapele.

Șoferul microbuzului, după ce mi-a arătat care e mașina, a dispărut imediat după colț la un hotel din apropiere, ca să mai “colecteze” un turist, iar eu am urmărit, cu ochii căscați, un fel de nevăstuică ce se strecura pe stradă. Categoric nu era un șobolan și nici o pisică, ci un animăluț viclean cu corp lung, foarte atent la mișcările mele. După asta ne-am dus la încă un hotel unde am așteptat o eternitate ca unul dintre japonezii dintr-un grup mai mare să se trezească.

În sfârșit, am plecat, dar numai ca să ne așezăm la o coadă. Da, la o coadă de autocare și microbuze pentru că la Abu Simbel se circulă numai în convoi și mașinile pleacă numai după ce au fost verificate de niște polițiști care își notează numărul de înmatriculare, verifică lista pasagerilor, ș.a.m.d. Totul durează o veșnicie, fiind zeci de mașini care pleacă în fiecare dimineață către templu. După ce am trecut de punctul ăsta de control am intrat într-o parcare și am așteptat ca toate mașinile să fie verificate, ceea ce, evident, a durat ceva timp.

Pe la 4.30 am plecat cu adevărat, am trecut de încă un punct de control și am ajuns în deșert. De la Aswan până la Abu Simbel nu este nimic, doar un deșert nesfârșit și o șosea ca o panglică dreaptă. Pe la mijlocului drumului încă un punct de control (!), după care nu ne-a mai oprit nimeni până la destinație unde am ajuns în jur de 8 dimineața.

Imaginați-vă că zeci de mașini, având toate aceeași destinație, se întrec pe șoseaua pustie care străbate deșertul ca să ajungă primii la Abu Simbel, într-o parcare ticsită cu mașini, iar pasagerii, la rândul lor, se întrec să ajungă primii la casa de bilete și, mai ales, la toalete. Eu am avut noroc pentru că nu am prins decât câteva persoane la bilete și am intrat rapid. Timp de vizitare: o oră și 45 de minute.

Nu sunt foarte multe de văzut la Abu Simbel: cel mai impresionant este templul lui Ramses al II-lea, cel cu statuile gigant. Templul lui Nefertari, de alături, este o replică mai mică a acestuia. Mă așteptasem să mă impresioneze mai mult Abu Simbel despre care citisem în cartea lui Ibáñez care, spre deosebire de mine, ajunsese acolo noaptea, ca să prindă răsăritul soarelui care lumina templul într-un mod aparte. Dar el îl vizitase în vechea lui așezare, înainte de a fi mutat, nu știu dacă acum mai contează cum se reflectă razele soarelui în interiorul templului.

Mai mult mi-a plăcut lacul Nasser, larg ca o mare, cu munți în depărtare, vânt puternic și cald și-un vapor care se plimba leneș pe apele lui în ritm de muzică simfonică. Nisip galben și ape albastre, astea sunt culorile dominante, iar în depărtare este Sudanul, adevărata Africa neagră. Chiar dacă Egiptul se găsește pe continentul african, nu am considerat nicio clipă că aș fi ajuns în Africa, care este cu totul altceva.

După vizita la Abu Simbel trebuia să mai vedem barajul, templul de la Philae și nu știu ce stâlp. Din toate astea eu n-am mai vizitat decât un singur obiectiv, dar despre asta data viitoare.

Lucruri utile: Excursia a costat 85 LE, varianta lungă (Abu Simbel și încă 3 atracții turistice, este inclus doar transportul) și am cumpărat-o de la recepția hotelului. Toate hotelurile din Aswan vând așa ceva, nu trebuie să vă faceți griji că trebuie să căutați prea departe o ofertă. Biletul de intrare la Abu Simbel costă 95 LE (preț întreg) și 53 LE (preț redus).

Cum se ajunge acolo: din Aswan se poate ajunge fie cu avionul cu EgyptAir, fie cu un tur organizat. Nu se poate merge pe cont propriu cu o mașină închiriată, de exemplu, din cauza restricțiilor impuse de poliție (se circulă doar în convoi).

Abu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, EgiptAbu Simbel, Egipt

  1. E bine ca te-ai dus in decembrie, cand am fost eu, in septembrie, drumul Aswan- Abu Simbel a fost un chin. La 7 dimineata aerul se incinsese ca in Bucuresti la miezul unei zile de canicula.
    Mie mi-a placut foarte mult templul de la Philae.

  2. Sa inteleg ca nu ai vizitat barajul si stalpul. 🙂 La stalp n-am fost, dar la baraj da, si din punctul meu de vedere n-ai pierdut nimic.

  3. Vezi, e bine sa ai si ghid local din cand in cand. Asta ne-a povestit ghidul nostru egiptean: Exista o zi/an (ziua de nastere a faraonului parca) cand lumina intra in templu si lumina statuia care se afla inauntru. Si cand au mutat templul cica au avut grija de chestia asta, numai ca acuma lumina cade decalata cu o zi. La intors noi am prins apusul in desert, si aveam vreo 3 soldati in autocarul cu care am fost.
    Noi am avut o zi mai dinamica, dimineata am ajuns la Aswan cu trenul de noapte din Cairo, bagajele s-au dus la vaporas si noi la Abu Simbel. La intoarcere ne-am imbarcat si-am plecat pe Nil.

    Tin minte ca mai erau si niste copii care tot incercau sa ne vanda ceva la iesire (What's your name, where are you from? Speak French? Spanish?…).

      1. Mda, acum 9 ani nu prea exista informatia pe internet sau chiar si ghiduri in Ro., acum cred ca si Wikipedia iti povesteste destul de bine (plus site-uri dedicate turismului, ghiduri online). De aceea cumparam ghidurile despre orase in timp ce le vizitam, sunt utile si acuma cand mai planuiesc sa revizitez cate unul :).

        Totusi trebuie admirat efortul, au facut templul ala bucati, inventariat, mutat, reasamblat. Asta e, au gresit un pic la calcule, asta zice multe despre vechii egipteni. Inteleg ca mai exista un templu demontat in Thailanda, dar e o operatie facuta de-o echipa franceza (si inca n-au terminat asamblarea). In alte parti au facut baraje si ce a fost sub nivelul apei…dus este.

  4. Pentru vizite mai amanuntite poti sa incerci ( intr-o data viitoare ) si un tur specializat , care strabate Egiptul in lung si lat , cu opriri mai lungi la obiective .

      1. Adica un 2 saptamani la dispozitie , in care sa il iei de la un cap la altul , fara treziri la te miri ce ora in miez de noapte 😉

          1. Poti sa cumperi un tur in Egipt. Eu ma uitasem peste oferte, dar iti trebuie macar 2 zile si o noapte si nu aveam nici timp si nici bani prea multi….

          2. Ai vazut Anca, la asta ma refeream , timp si iar timp 😉 . Paula sunt agentii si in Romania care vand circuite , unele ai complexe decat altele , sau cum zicea Anca, poti sa iti iei un concediu de minim 2 sapt , ajungi la fata locului si studiezi oferta locala

  5. Arata incredibil de bine imaginile, ma intreb mereu ce secret ascund cei din Egipt, intreb asta pentru ca toata lumea crede ca au fost mai mult decat dezvoltati comparativ cu celelalte civilizati.
    Parca la ei sau gasit acele crani de cristal, nu?
    Ce n-am inteles eu nici odata, intr-un piramida era ingropat un singur faraon, eventual si rudele sale sau mai multi?
    Stiu ca faraonul era ingropat impreuna cu servitori si ceilalti… deasta intreb…
    Multumesc frumos pentru raspuns!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *