Îmi doresc de mai multă vreme să merg într-o zi cu transsiberianul – deși mi-ar fi plăcut la nebunie să fac asta cât de curând, nu cred că se va întâmpla anul acesta și posibil nici anul viitor, din motive destul de obiective și personale. Dar știți cum e: never say never și dacă tot mi-am făcut o schiță a unei astfel de călătorii o împărtășesc și cu voi, poate vă ajută în planurile voastre.
Îmi spunea zilele trecute o cititoare, vizavi de articolul meu de acum câțiva ani despre Sankt Petersburg, că pare destul de complicat să obții viză pentru Rusia, că îți cer scrisoare de invitație de la o agenție agreată de ei, dar nu au pe nicăieri o listă cu aceste agenții, că e adevărat că se poate comanda scrisoarea asta online, dar dacă o plătești și este țeapă?, etc.
Acum eu nu pot să spun că e simplu ca bună ziua să iei viză pentru Rusia, dar nici așa de complicat nu e. Sunt țări care îți cer și mai multe documente, de exemplu adeverință de la medic și cazier judiciar, iar scrisoarea de invitație este ceva obișnuit prin zona aia de gravitație din jurul fostei URSS. Îmi zicea cineva că indienii cer uneori și copie după contractul de muncă, ceea ce mi se pare deja un pic absurd, mai ales dacă vrei să mergi la ei în calitate de simplu turist.
Pentru că am plecat spre Rusia și țările baltice cu un buget foarte strict, am fost nevoită să țin evidența fiecărui ban cheltuit sau care urma să fie cheltuit – am și acum carnetul cu însemnări, biletele de tren, metrou sau de la Ermitaj, hărțile mâzgălite și vederile cumpărate. Nu-i ceva care să mă deranjeze foarte tare, am fost în multe excursii cu bani puțini și sunt obișnuită să mă întind cât îmi este plapuma. E mai bine, oricum, decât să stai acasă jinduind după alte locuri. Două săptămâni și jumătate prin Rusia, țările baltice, Minsk și Kiev m-au costat 800 de Euro. Inițial voiam chiar să mă rezum la 700 de Euro, dar nu am reușit și nici nu m-am străduit foarte tare să reușesc.
De fiecare dată când mă întreba cineva astă vară unde plec în concediu răspundeam Rusia, fără să menționez țările baltice, Helsinki, Minsk sau Kiev, căci mi se părea și mie prea de tot să reușesc să parcurg tot traseul, fără cine știe ce averi la îndemână. Replica care venea cu regularitate aproape de fiecare dată era ”Moscova e scumpă!”, spusă întotdeauna de oameni care nu fuseseră niciodată acolo.
Nu știu de unde are orașul faima asta care îi oprește pe unii români să viseze la un oraș care e mult mai aproape de noi decât Londra, de exemplu, dar la un moment dat, cotrobăind pe net, am găsit un studiu al unei agenții internaționale de voiaj care comparase prețurile celor mai scumpe hoteluri din lume și ajunsese la concluzia că cele mai scumpe hoteluri sunt cel mai scumpe în Moscova.
Ultima zi în Rusia și în Sankt Petersburg trebuia să fie o plimbare ușoară spre feribotul St. Peter Line, care urma să mă ducă la Helsinki. În schimb am fost foarte aproape de a pierde legătura și a-mi da toate planurile peste cap.
Ultima zi în Sankt Petersburg o rezervasem pentru o vizită la Muzeul Ermitaj. Nu sunt o foarte mare amatoarea de muzee, mai ales de muzee mari, prin care te învârți preț de câteva ceasuri până amețești de oboseală, dar dintotdeauna mi-am imaginat că dacă o să ajung vreodată la Sankt Petersburg o să merg și la Ermitaj. Aveam o imagine idealizată a acestei instituții cu care m-am pricopsit prin copilărie, când mă uitam fascinată la albume cu Rusia.
Pentru că Peterhof se poate vizita lejer în jumătate de zi, după amiază am zis să mai văd un palat, maxim două, harta pe care o aveam îmi arăta o mulțime de locuri numai bune de explorat prin zonă. Oranienbaum, care e la doi pași de Peterhof, părea alegerea logică, așa că m-am îmbarcat încă o dată în trenul local cu gândul să vizitez Palatul Menshikov (Grand Menshikov Palace, a nu se confunda cu Palatul Menshikov din Sankt Petersburg), atâta doar că ajungând în gara din Oranienbaum nimeni nu părea să știe nimic de un asemenea palat.
Petergof sau Peterhof (germană) sau Petrodvoreț (rusă/română) este palatul de vară al lui Petru cel Mare, cel mai vizitat dintre multele împrăștiate în jurul Sankt Petersburgului. Era primul pe lista mea de vizitat, așa că în a doua zi petrecută în Sankt Petersburg am luat un tren local spre Noviy Peterhof.
Într-o vară am plecat spre Rusia, cu trenul. Am mers două zile și două nopți, am dormit și am vorbit cu pasageri ruși, am învățat alfabetul chirilic, am râs, am primit ciocolate, am citit și am visat. La ce? La o lume necunoscută, îndepărtată, fascinantă. La drumuri nebătute (de mine), care așteptau să le descopăr. Visam la Rusia și la toate țările neîntâlnite încă.
Sunt multe trenuri care pleacă din Moscova spre Sankt Petersburg, cele mai multe fiind de noapte, căci se fac cam 8 ore pe drum. Eu mă interesasem din România de la Wasteels dacă îmi pot lua bilet de aici și, deși inițial mi se zisese că da, dar numai biletul de bază, ulterior îmi găsiseră și loc, prețul biletului la cușetă ajungând la vreo 62 de Euro.
Nu l-am cumpărat, voiam să mai cercetez de acasă și tot făcându-mi de lucru pe net am ajuns iar pe Seat61, un site foarte util pentru cei care își planifică singuri călătoriile prin lume, iar de acolo am aflat că biletele pentru trenurile rusești se pot cumpăra și online direct de la sursă, adică de la Rzd.ru, singura problemă fiind că secțiunea de cumpărare bilete este doar în rusă, ceea ce complică destul de mult lucrurile pentru cineva care nu cunoaște limba. (Later edit: acum există și secțiune în limba engleză)