Vara asta a fost cu munți, lacuri și priveliști alpine și ce loc mai bun să le admiri decât în Alpi? Am început cu Chamonix și două trasee splendide pe lângă Mont Blanc: Montenvers Mer de Glace – Plan de l’Aiguille și Lac Blanc.
Franţa
Îmi luasem o săptămână de vacanță în Franța și nu mă puteam hotărî unde să stau, astfel încât să pot vizita mai multe locuri. Întâmplarea a făcut ca Laval să întrunească mai multe condiții: cazare la un preț bun, locuri frumoase în împrejurimi, legături bune cu trenul. Laval să fie!
În săptămâna cât am stat la granița dintre Bretania și Țara Loarei m-am dus în fiecare zi cât mai departe, fără să acord multă atenție locurilor din apropiere. Vitré e la 15 minute cu trenul de Laval și am trecut prin gara orașului de mai multe ori. Într-un final m-am oprit să-l vizitez.
Fougères e o comună din Bretania numit după o specie de ferigă. Am ajuns acolo într-o zi ploioasă în care m-am tot văicărit de ghinionul meu, până când am descoperit o alee îngustă care ducea pe un deal de unde puteai cobora printre case pitorești ca să urci imediat după aia pe un deal cu o biserică. Așa da! 😛 Nu mai conta cerul gri.
Căutam un oraș drăguț de vizitat într-o zi și am dat peste Dinan, în Bretania. Din Laval, unde am stat eu, trebuia să schimb câteva mijloace de transport – nimic nu e simplu în Franța, iar țara e prea mare ca să o străbați dintr-un capăt în altul în câteva ore. Bretania are o rețea de autobuze care completează oferta trenurilor și îți poți cumpăra biletul chiar de pe SNCF.
Nu mai știu de ce am crezut că o vacanță în Franța e ceea ce îmi doresc, dar cu ocazia asta mi-am amintit că e mai bine să iți iei vacanță vara 😊 Îmi fusese dor de toamnă și visam castele franțuzești și viță de vie aurie și eventual un picnic sub soarele cald al toamnei. Cu castelul și vița de vie am rezolvat, dar cu picnicul n-am avut noroc și pace 😀
Ca să ajung din Cappadocia la Paris, înapoi în ”civilizație”, am luat un autocar din Göreme până în Istanbul, preț de vreo 10 ore, noaptea. Avusesem bilet de avion până la Istanbul, dar a fost anulat și părea mai sigur să călătoresc cu autocarul.
Din Marsilia sunt mai multe locuri pe care le poți vizita în apropiere: Aix-en-Provence este o opțiune la îndemână, fiind destul de aproape, apoi mai sunt câteva sate spectaculoase, precum Gordes sau Roussillon, dar în sezonul rece a aproape imposibil să ajungi acolo cu transportul public, așa că m-am orientat spre un oraș în care se poate ajunge ușor cu trenul sau cu autocarul și în care se găsesc locuri interesante de vizitat: Avignon.
Principalul motiv pentru care am vizitat Marsilia a fost să văd aceste calanques: niște golfuri strâmte cu pereți înalți care apar în formațiunile calcaroase în urma eroziunii fluviale. Sunt specifice litoralului mediteranean, iar cele din apropiere de Marsilia sunt ușor accesibile cu autobuzul, așa că sunt și foarte vizitate, indiferent de sezon.
Venind dinspre Gara Saint-Charles din Marsilia înspre hotel mi-am amintit de Napoli, un alt oraș-port la Mediterană. Și acolo zona din jurul gării este una insalubră și nesigură, cu o populație pestriță și străzi cam murdare. Trebuie să vezi și cartierele acestea care fac parte integrantă din oraș ca să înțelegi marile orașe-port, porți de intrare în Europa pentru multe populații mai puțin norocoase. Câteva străzi mai departe uiți cu totul de această parte a Marsiliei: în Portul Vechi viața e mai generoasă cu vizitatorii orașului, clădirile vechi se îmbină cu cele moderne și totul respiră o viață bună și fără griji.