Am călătorit în Brazilia în perioada sărbătorilor de iarnă și multă lume a fost curioasă cât costă o vacanță de Anul Nou acolo. Nu știu la ce sume vă așteptați, dar două săptămâni și jumătate în Brazilia într-o vacanță pe cont propriu, singură, au costat 2.000 de euro.
Déjà vu: de ce îmi amintesc momentul ăsta din Old Hong Kong, cu chinezi bătrâni și guralivi într-un pavilion chinezesc? Țestoasele se încălzesc la soare, bătrânii trăncănesc, afară e cald de te topești, iar eu nu mai am bani decât pentru bilet metrou, poate ferry.
E ianuarie, a început încă un an, temperaturile se strâng în jurul lui zero grade și euforia lui 2020 pare că a trecut deja. Ei bine, și?… Toarnă-ți un pahar de vin, dă drumul la muzică (playlistul ăsta pe care îl ascult obsesiv de câteva săptămâni sau orice altceva) și visează. La ce?! La ce vrei tu! Și mai bine de atât, intră pe Skyscanner, alege la destinație Everywhere și vezi ce destinație îți iese în cale. Mie mi-a ieșit Brazilia și a fost cel mai bun leac pentru iarna asta, unul din care o să mă hrănesc până la vara următoare. Sau până la destinația următoare. Ori până în viața următoare.
Arad, într-o plimbare de o zi: parcă m-aș fi plimbat prin Viena, dar o Viena mai mică și mai decrepită. Dacă ar fi avut și cafenele elegante pe strada principală iluzia ar fi fost perfectă. Ce am vizitat acum nu seamănă deloc cu orașul pe care mi-l amintesc dintr-un trecut îndepărtat ca fiind Arad: ori îmi amintesc eu greșit, ori mi-a luat aproape o viață ca să învăț să privesc.
Ni s-a întâmplat cel puțin o dată: zborul e ”delayed” și petreci câteva ore blocat în aeroport, fără să știi când urmează să zbori sau dacă mai pleci în ziua aceea. Pentru mine amintirea memorabilă e un zbor spre Istanbul când mi-am petrecut toată noaptea pe Otopeni și am ratat și acel sandviș meschin pe care ți-l oferă companiile aeriene la întârzierile lungi.
Ce nu știam la vremea aceea e că aș fi avut dreptul la o compensație: zborul decola de pe un aeroport din Uniunea Europeană, iar întârzierea fusese de 10 ore. Am scris companiei aeriene, au justificat că fusese din cauza vremii and that was it!
E bine să știți că aveți niște drepturi și companiile aeriene sunt obligate să le respecte. E vorba de Regulamentul EU 261 din 2004 care a stabilit niște reguli pentru pasagerii care zboară de pe / spre teritoriul Uniunii Europene.
În nicio toamnă nu m-am plimbat atât de mult, ba în week-end, ba în timpul săptămânii, cu jobul. Acum că a venit cu adevărat frigul și ne pregătim de iarnă am mai redus excursiile (îmi îngheață mâinile pe aparatul foto, nu de alta…), dar asta numai până la sărbători când plănuiesc o mare evadare 😀
M-am dus până în Floreasca să găsesc un muzeu despre care știam că este închis – Muzeul Memorial George Călinescu – și am găsit doi samariteni minori care m-au pus să sun la un număr de pe o geacă (don’s ask…), o pisică neagră care dormea într-o mare de frunze aurii și niște graffiti interesante pictate pe o centrală termică.
După ce m-am întors din China am renunțat la aparatul DSLR (un Nikon D90 care m-a servit mulți ani la rând) și am început să folosesc un compact Sony RX100 IV. Motivele pentru care am renunțat la DSLR: aparat prea mare și prea greu, tehnologie învechită (nu puteam transfera fotografiile pe mobil), fotografii proaste în lumina slabă, filme de calitate slabă.
Aproape de Palermo, accesibilă cu autobuzele orășenești, e o mică rezervație cu peisaje marine și montane – Riserva di Capo Gallo. Sunt trei trasee care se pot face acolo, două pe malul mării (unul în Sferracavallo, altul în Mondello) și încă unul pe spinarea muntelui.
Cefalú din romanul lui Durrell e un loc fictiv, plasat în Creta, cu o atmosferă mediteraneeană, misterioasă și mortală care m-a făcut să mă întreb chiar și atunci, cu mulți ani în urmă, cum e adevăratul Cefalú, cel din Sicilia, de la Marea Tireniană. Mi-e tare dor de o carte sau un scriitor la fel de bun(e) ca cei citiți pe la 17-20 de ani și pe care să pot da vina mai târziu că am ajuns într-un loc îndepărtat doar datorită lui / ei, ca să privesc marea de ziua mea.