Dacă vă bate gândul să lucrați de la distanță din alte țări luați în calcul și Azore, mai ales insula São Miguel. E mai mică decât Madeira, dar asta înseamnă că o poți explora mai ușor, chiar și în timpul unei zile lucrătoare, când îți mai rămân 2-3 ore pentru o plimbare.
Atracția Tangierului: orașul vechi cu a sa Kasbah (citadela regală), casele albastre și aleile de pe care vezi marea, amestecul de culturi și influențe. În călătoria mea prin nordul Marocului, la Tangier m-am simțit cel mai bine. Probabil de vină e marea dincolo de care se văd Spania și, în colțul cel mai îndepărtat, stânca Gibraltarului. Îmi și imaginez pe cei din Tarifa uitându-se la Tangier și spunând, la rândul lor, ”Acolo e Africa, acolo e Marocul”.
Fez este unul din cele patru orașe regale din Maroc alături de Marrakesh, Meknes și Rabat. A fost capitala regatului în secolele 13-14, are cea mai veche universitate din lume și în prezent este capitala culturală și spirituală a țării. Principalele monumente din Medina – madrasa (școli coranice), fondouk (un fel de caravanserai pentru berberii care vin din munți să vândă produse în Medina), palate, case, moschei și fântâni datează din perioada de glorie a orașului, dar aproape toate sunt închise din cauza pandemiei.
De când am plecat de acasă să lucrez de la distanță din alte țări am stat prin tot felul de locuri, toate diferite între ele, dar niciodată până acum n-am locuit într-un palat. Palais El Mokri este un palat din secolul 19 care a aparținut bunicului unuia dintre actualii proprietari.
După-masa, după muncă, îmi rămâneau 1-2 ore cu lumină în care puteam vizita ceva în apropiere de Ponta Delgada. Sunt două autobuze care circulă pe coasta de sud a insulei, dintr-o parte în alta, așa că am luat la rând mai multe localități pe care le ochisem dinainte.
Spre deosebire de Funchal, capitala Madeirei, Ponta Delgada e un oraș mai mic și mai provincial, în care timpul pare că a stat pe loc. Orașul are un centru drăguț, cu o poartă cu trei coloane, case albe, biserici frumoase și câteva străzi lungi, cu magazine cu marfă obișnuită.
Sunt locuri care au mai mult farmec pe vreme proastă, cu nori și burniță, decât în zilele solare cu cer perfect senin. Inițial îți blestemi ghinionul și te întrebi de ce ai venit până acolo, ca să vezi ceața? Apoi realizezi ce noroc e să poți vedea cum se preling norii pe stâncile verzi care mărginesc o plajă complet neagră, în timp ce valurile se sparg la picioarele tale.
Insulele Azore sunt norocoase: au în jur de 28 de specii de cetacee în apele sale, rezidente și migratoare, așa că sunt unul din puținele locuri din lume în care poți vedea balene tot anul. Asta dacă le găsești, căci oceanul este mare.
Am avut niște zile bune în Azore, mi-am făcut plinul de peisaje și deși sunt departe de România, am regăsit aici culorile toamnei de acasă, combinate cu plaje cu nisip negru, palmieri și hortensii și dealuri verzi. Nu puteam cere mai mult, dar uneori nici nu trebuie să ceri, îți oferă natura din preaplinul ei. Iar în Azore natura este foarte generoasă.
Povoação e un fel de Bran, cu dealuri rotunde și verzi, dar cu plajă la ocean ☺️ M-am dus până acolo cu gândul să fac un traseu până în Faial Da Terra, satul vecin, dar m-au încântat atât de mult peisajele și culorile toamnei încât am sfârșit prin a colinda dealurile fără o țintă anume.
În Azore vii pentru natură: pentru munții săi și pentru lacurile vulcanice, pentru izvoarele termale și oceanul Atlantic. Și pentru că insula e destul de mică, poți să o străbați chiar și pe jos dacă îți pui mintea la asta. În primul weekend pe insula São Miguel am făcut un traseu improvizat în care am combinat autobuzele cu taxiul și cu mersul pe jos: Ponta Delgada – Lagoa do Fogo – Ribeira Grande – Rabo de Peixe. Dacă faceți plimbarea asta, luați-vă costumul de baie – sunt izvoare termale pe traseu 😊