N-am auzit pe nimeni care să fi fost la Pucioasa, așa că a trebuit să merg personal să investighez ce e pe acolo 😀 Băile Pucioasa, stațiune de importanță națională, cum scrie pe un panou din oraș, e un orășel cu puține atracții, lucru care nu m-a împiedicat să mă plimb pe dealuri, pe malul lacului Ialomița și să socializez cu pisicile orașului.
Chiar în centrul capitalei, pornind de la clădirea urâtă a Guvernului, e un cartier cochet cu vile frumoase și străzi cu nume de capitală. Sunt și câteva muzee acolo, ca Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Zambaccian și Casa Memorială Dr. Victor Babeş, și mici parcuri și piațete, ca Parcul Khalil Gibran și Piața Monseniorul Vladimir Ghika. Ca să le descoperi trebuie să o iei la pas pe tot felul de străzi lăturalnice și să le lași purtat mai degrabă de curiozitate decât de Google Maps.
Bulgaria are o mulțime de locuri interesante și mai puțin cunoscute care se pot vizita ușor cu plecare din București. Un astfel de traseu a fost și cel din weekend-ul trecut: București – Călărețul din Madara – Fortăreața Ovech – Pobiti Kamani – București.
După trei săptămâni prin China, Hong Kong și Taiwan, dacă m-ar întreba cineva ce locuri memorabile am văzut, aș zice repede: Marele Zid (cu condiția să fie o porțiune mai puțin aglomerată), Valea Râului Li (pentru peisajele carstice ireal de frumoase) și Victoria Peak din Hong Kong (pentru traseele pe care le poți face dintr-o parte în alta a insulei).
Printre obiectivele turistice importante din Beijing e și Palatul de Vară pe care, dacă l-aș fi sărit, n-aș fi regretat foarte mult. Nu pentru că ar fi urât, ci pentru că l-am găsit extrem de aglomerat: erau atâția chinezi acolo într-o zi din timpul săptămânii, încât cu greu găseai unde să stai și tu două minute la umbră.
Chinezii au redenumit Orașul Interzis în mod cu totul neinspirat ”The Palace Museum”, deși acolo nu e un singur ”muzeu”, ci un întreg oraș cu palate, temple și curți prin care te poți plimba o zi întreagă. Voiam să-l vizitez și eu, dar cum nu-ți poți cumpăra bilete la fața locului (acestea se vând exclusiv online) și există o limită de vizitatori pe zi, a trebuit să-mi iau bilet mai din timp pentru o anumită zi. Îmi făceam griji că o să plouă din nou, dar, surpriză, a doua zi dimineața soarele ieșise deja pe cer, iar canicula avea să mă însoțească în toată vacanța (yey!) 😀
Visam să ajung în China de mai mulți ani, de pe vremea când aveam pe wishlist nu doar Marele Zid Chinezesc, dar și o croazieră pe Yangtze plus multe alte locuri în care, până la urmă, nu am mai ajuns. China e prea mare să o cuprinzi pe toată într-o vacanță, chiar și una de trei săptămâni, și, în afară de asta, întotdeauna e bine să mai lași 1-2 locuri nevizitate pentru data viitoare, căci nu se știe niciodată când vei mai ajunge acolo cu aceeași poftă de explorare ca prima dată.
La plecarea spre Beijing am avut o escală lungă în Doha, Qatar, timp suficient pentru o plimbare pe Corniche, pe malul Golfului Persic. Românii nu au nevoie de viză pentru a vizita Qatarul, iar trecerea pe la Immigration a fost foarte rapidă: mi-au luat amprentele și m-au întrebat unde stau în Doha, dar asta a fost tot.
În fiecare an îmi planific cel puțin o vacanță mai lungă într-o țară mai îndepărtată și (eventual, dar nu obligatoriu) exotică. Acum doi ani am fost în India, anul trecut m-am dus în Canada, iar anul ăsta a venit rândul Chinei.
China e una din țările pentru care îți trebuie viză, pe care trebuie să o obții de acasă. Nu există e-visa și nici nu poți lua viza la sosirea pe aeroport. Excepții: nu ai nevoie de viză pentru Hong Kong sau dacă tranzitezi (maxim 144 de ore) anumite orașe mari (link MAE).
În lunile din urmă m-am plimbat destul de des prin țară, dar mai pe fugă și cu prea puțin timp liber. Însă când am ajuns pentru a doua oară la Cluj primăvara asta, mi-am rezervat o zi doar pentru mine, o zi de explorare și relaxare 😊