Dacă în sudul României, pe malul Dunării, nu sunt foarte multe lucruri interesante de vizitat, la bulgari lucrurile stau cu totul altfel: formele de relief sunt mai variate, sunt multe dealuri și delușoare care schimbă complet geografia unui loc. În week-end am făcut o excursie de o zi pe următorul traseu: cu bacul peste Dunăre de la Călărași la Silistra – Rezervația Naturală de la Srebarna – Turtucaia / Tutrakan – Cetatea Cherven & Canionul Rusenski Lom – Mechka – Ruse și înapoi în București.
Traseu de o zi prin Bulgaria care se poate face ușor cu plecare din București: cascadele Krushuna – peștera Devetashka – Lovech. Lejer, cu efort minim la cascadele Krushuna unde trebuie să urci o cărare ca să vezi de sus una dintre cascade.
Un city-break fain poate fi oriunde te simți bine, într-un oraș mic pe care l-ai trece cu vederea sau într-un oraș mare în care te pierzi în mulțime, tot ce îți trebuie e un strop de curiozitate să vezi ce se ascunde pe acolo și o rămășiță de bucurie în suflet cât să observi lucrurile frumoase care-ți ies în cale.
Am profitat de începutul de primăvară ca să vizitez Muzeul Satului de la Bujoreni, de lângă Râmnicu Vâlcea. Se întinde pe 8 hectare și prezintă case din județul Vâlcea: o fostă școală (cu mobila de pe timpuri), un han, o culă și multe case țărănești cu anexele lor.
Sâmbătă mi-am pus bocancii în picioare și am plecat spre Piatra Craiului, pe un traseu în circuit care pleacă de lângă satul Măgura: Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneștilor – Cheile Pisicii – Șaua Vlădușca (cruce roșie) – Satul Peștera – Fântâna lui Botorog (banda-roșie). Traseul e de dificultate medie și mai mult de relaxare vara, când se poate face în 6 / 7 ore; iarnă, însă, am avut nevoie de vreo 8 ore și jumătate pentru cei 26 de kilometri și asta din cauza zăpezii și a porțiunilor cu gheață de pe traseu.
Excursie de o zi printr-o zonă mai puțin cunoscută și promovată, deși e la mică distanță de Brașov și se ajunge destul de ușor (cu puțin noroc) și din București: Cernat (Muzeul Etnografic „Haszmann Pál”, Cetatea Ika) – Ojdula – Târgu Secuiesc, cu oprire pentru un gulaș delicios și un curcubeu pe autostradă.
În a doua zi în Petra am făcut un alt traseu prin munți, mai popular decât traseul Al-Khubtha, din ziua anterioară. Am repetat drumul din Siq până la Al-Khazneh (Treasory) – Strada Fațadelor – Teatrul – Strada Coloanelor – Marele Templu – Qasr al-Bint – Ad Deir (Monastery). De la Treasory până la Qasr al-Bint este drum plat, îl poate parcurge oricine. De la Qasr al-Bint la Ad-Deir începe distracția 🙂
Am auzit prima dată de Petra în copilărie, dintr-un vechi album National Geographic, cu coperte vișinii, cartonate. Erau 5-6 volume groase cu fotografii din toată lumea: locuri și oameni și culori, aproape că simțeam aromele Orientului când deschideam coperțile grele. Acolo, printre multe alte imagini, era și Petra cu a sa Trezorerie și culoarul aproape mistic (Siq) care duce la ea, printre pereții verticali ai munților. Fotografii din anii ‘60-‘70, când turismul în masă nu se inventase încă și nu oricine ajungea acolo.
Eram în autobuzul care mergea la Amman, un autobuz prăfuit care bătea drumul lung de la aeroport la Tabarbour, când mi-am dat seama că GPS-ul telefonului nu mă localiza. Ajunsesem într-o țară nouă și mă bazam atât de mult pe prietenul digital și smart, telefonul, încât uitasem cu totul metodele antice de genul întreabă un localnic și citește însemnele stradale.