Castelul din Uçhisar domină de pe o culme înaltă Göreme și peisajele din jur, e imposibil să îl ratezi cât ești acolo. Nu este un castel pentru prinți și prințese, este o rocă găurită ca un șvaițer în care pe vremuri au locuit până la 1000 de oameni, iar acum este muzeu.
Cel mai grozav loc din lume în care să zbori cu balonul este Cappadocia: ai munți și hornuri cu forme ciudate la picioarele tale, iar în jurul tău zboară zeci de alte baloane care colorează cerul.
Visam la câteva zile în Cappadocia la început de toamnă și am primit mai mult decât sperasem. Sunt niște priveliști pe aici cât să-ți umpli sufletul cu fericire pentru tot anul: munți roz și hornuri cu forme ciudate, livezi și sfere albe sfărâmicioase, turnuri și platouri formate de lava care s-a scurs acum 60 milioane de ani din trei vulcani stinși: Erciyes (Argeus), Hasan și Güllü.
Antalya e o destinație populară de vacanță, dar s-a dovedit și o destinație bună pentru a lucra de la distanță, mai ales la capitolul costuri: cazarea, mâncarea și alte cumpărături au costat mai puțin aici decât în luna petrecută în Berlin.
Am petrecut weekendul în Van, în estul Anatoliei, pe malul celui mai mare lac din Turcia, într-un teritoriu cu istorie urartu și creștină, cu peisaje splendide și pisici albe cu un ochi albastru și unul verde.
Codul HES e o invenție birocratică și inutilă cu ajutorul căreia se presupune că poți călători în siguranță prin Turcia. Este obligatoriu pentru cetățenii turci care au nevoie de un cod HES pentru orice călătorie domestică cu autobuzul sau cu avionul. Oficial, turiștii străini nu au nevoie de un cod HES.
Neoficial, nu vei putea face anumite lucruri fără el. Am vrut să îmi cumpăr un bilet de autocar pentru Fethiye de la un operator și fata de la agenție a insistat că îmi trebuie un cod HES. A încercat să îl obțină pentru mine, n-a reușit și asta a fost tot: mi-a dat pașaportul înapoi, iar eu am rămas fără bilet.
M-am dus la poștă să expediez ceva și m-am trezit că și acolo îmi trebuie un cod HES ca să pot intra în poștă: la intrare un angajat a verificat codul HES în sistem și abia după aceea m-a lăsat să intru. În curând vor cere un cod HES și ca să intri la supermarket, nu m-ar mira deloc.
”What is your name?”
”Anca”
”Like the bird?”
”Bird? What bird?”
”The Phoenix. Anka means Phoenix in Turkish. You know, the bird that burns…”
Eram într-un autocar plin de ruși, un turist din Chile, unul din Bosnia Herțegovina și eu, ”Romania”. ”Romania, are you listening to me?”, mă întreba ghida. Îmi spusese că știe română: ”Bună dimineața” cu accent rusesc, apoi explicații în rusă, rusă, rusă plus firimituri în engleză pentru noi, ăștialalți. Nu prea ascultam.
La Pamukkale găsești un peisaj ireal, format din cascade pietrificate și bazine terasate formate de izvoarele încărcate cu bicarbonat de calciu, totul într-un alb imaculat. Pamukkale nu e doar o minune a naturii, e și un sit arheologic important: orașul grecesc Hierapolis a fost fondat aici de către regii din Pergamon, iar de pe vremea lor s-au păstrat ruinele băilor, templelor și un amfiteatru mare, totul pe un spațiu întins pentru care ai nevoie de cel puțin o zi ca să-l vizitezi pe îndelete.
E un loc în Turcia numit ”Turkish Maldives”. OK, sunt două locuri numite astfel, iar Suluada e unul dintre ele. E o insulă mică și pietroasă cu ape turcoaz, cu un țărm mic pe care se înghesuie 10-15 gulet, parcate atât de aproape încât nici nu poți înota lângă ele. Poate de asta mi-au plăcut mai mult opririle în alte golfuri în care puteam înota liberă.