Cum se spune prin Italia: mamma mia! Am petrecut un weekend în Dolomiți ca să-mi îndeplinesc un vis mai vechi și am găsit tot ce aveam nevoie: peisaje superbe, temperaturi mai mici, mâncare bună și organizare în stil german.
Un lucru pe care îl uitasem despre Italia e cum se închide totul la ora siestei: magazine, restaurante, cafenele, practic dacă ai nevoie de mâncare și tocmai ai ajuns într-un oraș din sud, nu îți rămâne decât vreun automat cu gustări, asta dacă ai noroc.
O săptămână de croazieră pe Adriatica: Bari – Veneția – Dubrovnik – Kotor – Corfu – Zakynthos – Bari. Prima mea experiență de genul ăsta, probabil nu și ultima, chiar dacă nu e genul meu de călătorie.
Aproape de Palermo, accesibilă cu autobuzele orășenești, e o mică rezervație cu peisaje marine și montane – Riserva di Capo Gallo. Sunt trei trasee care se pot face acolo, două pe malul mării (unul în Sferracavallo, altul în Mondello) și încă unul pe spinarea muntelui.
Cefalú din romanul lui Durrell e un loc fictiv, plasat în Creta, cu o atmosferă mediteraneeană, misterioasă și mortală care m-a făcut să mă întreb chiar și atunci, cu mulți ani în urmă, cum e adevăratul Cefalú, cel din Sicilia, de la Marea Tireniană. Mi-e tare dor de o carte sau un scriitor la fel de bun(e) ca cei citiți pe la 17-20 de ani și pe care să pot da vina mai târziu că am ajuns într-un loc îndepărtat doar datorită lui / ei, ca să privesc marea de ziua mea.
Sicily is not Italy
24C la început de noiembrie înseamnă vacanță, plimbări, soare și cannoli. Fără să am cine știe ce așteptări de la capitala Siciliei, m-am trezit literalmente printre palate și grădini cu flori, mici piețe cu cafenele și străzi pline de oameni ieșiți la plimbare. Ce să spun, nu mi s-a părut rău deloc: e multă frumusețe acolo și oamenii știu să se bucure de viață: poate fi vorba doar de un espresso cât un degetar și cu croissant cu cremă de fistic (yam!), de compania cuiva sau de soarele care mângâie clădirile vechi.
Oamenii nu apreciază îndeajuns libertatea, nici măcar în doze foarte mici. Libertatea de a decide pentru tine, când deciziile te privesc doar pe tine. Libertatea de a putea lua trenul, spre o destinație oarecare, într-o zi oarecare. Libertatea de a pleca, atunci când vrei să pleci.
Weekendul trecut am lăsat vremea rece din București pentru o mini-vacanță la Roma cu ploaie și nori (și ceva soare din când în când). După prima mea vizita acum opt ani, am găsit orașul neschimbat, cu o singură excepție: la toate obiectivele turistice majore și în toate gările prin care am trecut erau cel puțin doi soldați cu mitralieră, plus carabinieri, în locurile mai importante.
Între Crăciun și Anul Nou am petrecut o săptămână la Napoli, într-o vacanță care a costat în jur de 500 de euro, cu totul. Am vizitat Napoli, Pompeii, Capri, Coasta Amalfi, Ischia și Procida, Casertavecchia și Santa Maria Capua Vetere.
Mai aveam o zi în Napoli și voiam să vizitez și altceva decât insule și locuri de pe malul mării: m-am uitat pe hartă și m-am hotărât pentru Caserta și Santa Maria Capua Vetere. În primul oraș se găsește un palat în stilul Versailles-ului (pe care, în cele din urmă nu l-am mai vizitat), iar în al doilea un amfiteatru celebru.