Vacanța mea pe cont propriu prin insulele grecești (în Ciclade) a avut ca scop ”un pic de relaxare, pentru că anul ăsta n-am chef să alerg de colo-colo”. Prin urmare am alergat prin opt insule (Mykonos, Syros, Folegandros, Santorini, Ios, Naxos, Paros și Milos), timp de trei săptămâni, m-am bronzat pe ”n” plaje mai mult sau mai puțin pustii, am făcut și drumeții pe jos (cine ar fi crezut?) și în fiecare zi am cheltuit bani, pentru că nimic nu-i gratis pe lumea asta, nici măcar soarele din Grecia. Cât a costat această vacanță? În jur de 1000 de Euro, cu totul.
Grecia
După trei săptămâni de vacanță, opt insule vizitate și o mulțime de drumuri cu feribotul, venise timpul să mă întorc acasă. Dar înainte de asta voiam să văd Chora de pe insula Milos, cocoțată pe un vârf de deal.
Erau mai multe locuri pe care voiam să le văd pe insula Milos, inclusiv câteva plaje mai greu accesibile pe care le-am ratat din lipsă de timp (Sarakiniko, Tsigrado), însă am compensat cu vârf și îndesat cu vizitarea Apolloniei (Pollonia / Apollon), în capătul insulei.
Adamantas, portul din Milos
Milos: ultima insulă din periplul meu prin insulele grecești. Imediat ce am ajuns acolo m-am gândit la ce aș putea vizita chiar în după-masa aceea și mi-a venit în minte Klima, micul sat pescăresc construit la baza stâncilor, fix lângă mare. După o scurtă vizită prin Adamantas, am căutat un autobuz care să mă ducă în Tripiti.
Paros a avut în trecut o rețea extinsă de drumuri pietruite care străbăteau insula dintr-o parte în alta. O parte dintre ele s-au păstrat, transformându-se în trasee de hiking, precum Ruta bizantină, care leagă Léfkes de Pródromos.
Naousa
Când mergi cu feribotul de pe Naxos pe insula alăturată, Paros, zărești, adâncit într-un golf, un sat cu case albe care strălucește de departe. Este Naousa, un sat de pescari care pentru mine este cel mai frumos din Ciclade.
Naxos (Chora)
În afară de sate pitorești, Naxos are unele din cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut prin Grecia: plaja Aliko o să mi-o amintesc multă vreme de acum încolo ca fiind pur și simplu perfectă. Însă nici celelalte locuri nu sunt de lepădat.
Filoti și Chalki
Naxos este cea mai mare insulă din Ciclade, dar și cea mai verde. Dacă celelalte insule îți încântă ochii cu scaieți bătuți de vânt, pe Naxos e plin de măslini și dealuri verzi. În prima zi pe insulă m-am dus să văd satele din interiorul insulei – am ales Filoti, există niște autobuze care străbat insula dintr-o parte în alta și chiar dacă nu vă interesează niciun sat, mergeți măcar până la Apollonas, peisajul e spectaculos.
Gialos
Din Santorini am luat un feribot rapid spre insula Ios. La momentul acela primisem deja un email care mă anunța că urma să aibă loc o grevă de trei zile a personalului navigant, timp în care nu prea mai circula nimic, așa că mă hotărâsem să stau o zi în plus pe Naxos, cea mai mare insulă din Ciclade, și o zi mai puțin pe Paros, însă greva se suprapunea și cu plecarea din Ios, cu un feribot de la Sea Jets.
Santorini e una dintre ”vedetele” insulelor grecești: beneficiază de un marketing agresiv, este port pentru vasele de croazieră, are peisaje spectaculoase și priveliști ultra-cunoscute, vile luxoase și un aer cosmopolit.
Bucuria explorării: să pleci la drum, oricare drum, să o iei pe cărări neștiute și să te uimească fiecare colț de mare, fiecare piatră peste piatră, fiecare priveliște nouă care îți mângâie ochii. Să fii liber să mergi, să privești și să gândești. Să fii tu însuți, atâta cât poți să fii și știi să fii la un moment dat al vieții tale. Să oftezi de plăcere și de dor când încă ești acolo și te gândești că în curând nu vei mai fii. Să trăiești. Și să vrei să (mai) trăiești.
- 1
- 2