O săptămână de croazieră pe Adriatica: Bari – Veneția – Dubrovnik – Kotor – Corfu – Zakynthos – Bari. Prima mea experiență de genul ăsta, probabil nu și ultima, chiar dacă nu e genul meu de călătorie.
Ca să ajungi din Budva, Muntenegru, în Shkodra, Albania, e musai să treci prin Ulcinj (Ulțini), un orășel de graniță despre care chiar nu știam nimic și nici nu aveam așteptări de niciun fel. Am zis “bogdaproste” că circulau autobuze așa cum citisem eu pe net, mi-am luat bilet și am plecat spre graniță.
O fi Kotor un loc fantastic de frumos (mai ales privit de sus, de la fortificații), dar nu prea ai unde să faci plajă acolo în afară de lespezile reci ale pontonului, așa că a doua zi am plecat la Budva, pe malul Mării Adriatice. Sunt doar 40 de minute cu autobuzul sau chiar mai puțin, dacă mergi cu mașina.
Cea mai cunoscută insulă din Muntenegru este una care nu se poate vizita decât dacă te cazezi acolo. Și asta pentru că insula Sveti Stefan este, de fapt, o… insulă-hotel. Insula se găsește la vreo 6 km de Budva și este acum legată de țărm printr-un istm îngust. Accesul este restricționat și nu se poate vizita decât dacă ești cazat într-una din vilele de pe insulă sau dacă ai rezervare la restaurantul de acolo.
Cum vii dinspre Dubrovnik și treci granița spre Muntenegru ajungi, după puțină vreme, la marginea celui mare fiord din sudul Europei: Golful Bokar-Kotor. De la Herceg-Novi încolo orășelele se țin lanț, și tot lanț se țin priveliștile de vis, plajele înguste, turiștii sosiți de te miri unde pentru o bălăceală în apele ascunse și sărate ale Mării Adriatice.