Când am plecat de acasă la 1 ianuarie 2022 aveam în plan să stau șase luni în Asia și să vizitez câteva din puținele țări care aveau granițele deschise la vremea aceea. Unele planuri s-au concretizat, altele nu.
Am început anul 2022 cu o lună și jumătate în Thailanda: Phuket – Bangkok – Kanchanaburi – Ayutthaya – Sukhothai – Chiang Mai – Phi Phi Island – Krabi – Bangkok. Bugetul pentru cheltuielile logistice din țară? În jur de 1500 de euro pentru o lună și jumătate, fără biletul de avion spre Thailanda.
Era a patra zi la rând când mă duceam pe plaja Centara din Krabi urcând Monkey Trail, o pasarelă de lemn care trece peste o atâncă și coboară pe plajă, fără să fi văzut până atunci vreun picior de maimuță, când la întoarcere m-am întâlnit cu un trib întreg de macaci.
În ultima seară pe Koh Phi Phi, după ce m-am plimbat pe malul mării și mi-am făcut datoria de a mângâia toate pisicile care mi-au ieșit în cale (multe, frumoase și teribil de prietenoase), m-am oprit pe șezlongul de pe malul mării și m-am uitat la cer. Nu se văd multe stele pe cerul Thailandei, nu ca în Patagonia în Paine Grande unde cerul înstelat m-a lovit brusc în plex cu o forță de care încă îmi amintesc, dar aerul e răcoros și molatec în Asia, iar la vreo sută de metri se înălța o stâncă cât un zid, aproape invizibilă în întuneric.
O vizită în Thailanda fără să vezi de aproape elefanții asiatici și să afli mai multe despre ei parcă nu are haz, nu? În Chiang Mai sunt multe locuri în care poți vedea elefanți, unele mai responsabile, în care nu ai voie să călărești animalele, altele care permit și așa ceva.
”When I’ll be old and frail and dying, will I remember I’ve been alive one day?” Sau o să-mi amintesc doar zilele reci, vorbele indiferente sau oboseala de a trăi?
În cămăruța mea din Chiang Mai în care am stat primele nopți, zilele păreau lungi și forfota de pe străzi departe, deși eram în centrul istoric. M-am obișnuit să comand seara mango sticky rice prin Grab, aplicația populară aici care-ți aduce acasă tot ce vrei, de la taxi la mâncare.
Dintre toate locurile vizitate în Thailanda, în Lampang am văzut cei mai puțini turiști străini. Puțini, adică eram doar eu și posibil încă un ”farang”.
E plăcut să călătorești, dar e ușor să pierzi din vedere că alergatul dintr-un loc în altul e totuși oboseală și nu vacanță. Uneori ți se reamintește asta brusc, ca în Sukhothai.
Să explorezi o țară fără grabă și pe cont propriu mi se pare ideal, fără tururi pe fugă în care alergi dintr-o parte în alta și asculți ghizi povestind despre locuri pe care le-au văzut deja de o sută de ori și care nu le mai trezesc nicio emoție. E o experiență diferită să stai măcar câteva zile într-un oraș, să îți cauți singur(ă) drumul printre temple și să treci zâmbind pe lângă șoferii de tuktuk care îți spun ”Hallo madam, tuktuk better!”
- 1
- 2