Mă grăbesc să scriu despre ultimele cărți citite până nu trece vara și uit cât de tare mi-au plăcut. Dacă până acum preferam să citesc în limba română, de câteva luni am prinsul gustul lecturilor în engleză: nu doar că mi se pare mai natural să citesc așa, dar mi-au revenit pofta și curiozitatea de a citi.
Luna asta am avut chef de SF, mult SF. Am început cu seriale, mai exact cu Westworld, la care am devorat prima serie, dar mi-am pierdut interesul la a doua, am început și am terminat Blade Runner (cartea) și am băgat la greu Battlestar Galactica.
Una din puținele cărți citite anul acesta e cea a lui Jordan Peterson – 12 Rules for Life: An Antidote to Chaos, carte de care am aflat întâmplător, la recomandarea cuiva. Peterson e un psiholog clinician care la 50 și ceva de ani a devenit faimos pe Youtube pentru prelegerile sale, apoi a lansat o carte care-a devenit rapid bestseller și acum toată lumea vorbește despre el. Spre deosebire de alții care își construiesc succesul pe gâdilarea ego-ului cititorului (ești special, meriți tot ce este mai bun), Peterson e mai dur și nu-și menajează cititorii, mesajul lui fiind că trebuie să ne asumăm responsabilitatea propriilor vieți.
Cărți mai vechi și mai noi și plantele care îmi colorează casa. Mood de primăvară, leneș și fără ambiții.
Înainte de a merge în India mi-am pregătit o listă de cărți despre sub-continentul indian care să mă ajute să înțeleg mai bine viitoarea destinație. Din cărțile selectate o parte nu le-am găsit pe stoc, una s-a dovedit a fi mai degrabă despre UK decât despre India (Enigmatica sosire – V. S. Naipaul), iar altele le-am citit mai demult. Mi-a prins bine această ”documentare literară”, pe același principiu mi-am grupat lecturile de până acum pe o pagină dedicată.
Din clipa în care ai ieșit din casă, totul e călătorie.
Arsenie Njegovan, bărbatul care a stat 28 de ani închis în casă, inspectând cu binoclul lumea de afară, pleacă într-o bună zi să își viziteze una dintre case. Pentru că Arsenie era colecționar de case, pe care le alegea și le cumpăra după înfățișarea lor, și le îngrijea și le iubea ca și cum ar fi fost niște ființe vii.
Un amnezic pornește în investigarea propriului trecut, doar ca să descopere caracterul efemer al existenței, inclusiv a lui. Acolo unde își imaginează că va descoperi un trecut bogat care să îl întregească, găsește un pic de praf și amintiri tot mai vagi și neclare din partea celor care l-au cunoscut.
Generalul armatei moarte e o carte destul de sumbră, dar mai captivantă decât mă așteptam și cu o surpriză detectivistică la final. Povestea generalului italian plecat în Albania să caute oaselor unor soldați morți este una prezentă și vie, în care trecutul se suprapune peste prezent și îl modelează cu o forță fantastică.
Știi că o carte îți place mult când o citești în una-două zile. Iar Ian McEwan scrie bine, este analitic, dar și înțelegător cu slăbiciunile și nuanțele omenești, știe să spună o poveste și dintr-o perspectivă obiectivă, dar și prin ochii celuilalt, chiar dacă celălalt este un pic sărit de pe fix.
A fost destul de greu să găsesc o carte scrisă de un scriitor slovac pentru proiectul meu de anul acesta, Țări și Cărți. Nu am găsit nimic tradus în limba română, așa că am scotocit prin Amazon până m-am decis asupra cărții de față.