Știrea săptămânii o fi fost Omicronul african, dar la mine au fost maimuțele capucin, leneșii din copacul de lângă camera mea și broscuțele roșii care țopăiau printre frunze.
Bocas del Toro e un arhipelag de insule de la Marea Caraibelor din Panama, lângă granița cu Costa Rica. Seamănă mult cu peisajele din țara vecină cu o floră, faună și vreme asemănătoare, doar cazarea mi s-a părut mai scumpă în Panama.
Panama, ultima oprire într-o țară nouă pe anul ăsta și a 70-a în care călătoresc. Deși am mai fost în America Centrală în vecina Costa Rica, Panama mi se pare mai exotică decât multe locuri vizitate anul ăsta – de vină sunt filmele care s-au făcut aici, ca The Tailor of Panama. Spioni și evaziune, asta e specialitatea lor 😀
Joi
Am ajuns în Panama seara, fără să știu dacă voi putea intra în țară. Panama, la fel ca Ecuador, cere să ai pașaportul valabil minim 6 luni de la intrarea în țară, dar când am luat biletul am uitat că pașaportul meu expiră în mai puțin de 6 luni. De parcă nu era de ajuns, intenționam să fentez compania aeronautică – pentru că biletul direct spre Panama era foarte scump, am luat bilet pentru US cu escală în Panama cu gândul să mă opresc în Panama. Oare ăștia la immigration verifică ce fel de bilet ai?
”Sin City”, ”Pleasure City”, ”Fun City”… Las Vegas mi s-a părut mai mult ”Sad City”, depinde de perspectivă. Vii strict pentru vacanță și distracție, vei vedea doar părțile bune, faci un pas în afara faimosului Strip și vezi cum se strecoară realitatea printre crăpăturile largi.
Printre minunățiile pe care le poți vedea în America e și Marele Canion, pe care visez să îl străbat și pe îndelete, prin drumeții de 1-2 zile. Deocamdată nu mi-am permis decât să vizitez canionul cu o excursie de o zi, dar a fost o zi tare bună! 😊
La periferia Mexico City e unul din cele mai mari complexe arheologice din Mesoamerica, Teotihuacan. E o fostă metropolă cu piramide, temple și reședințe private, ridicată pe la 100 AD de populația cu același nume, actualmente sit UNESCO.
Îmi imaginam Mexico City ca un oraș încins, într-o zonă deșertică și plată și l-am găsit la 2200 metri altitudine, înconjurat de munți și cu ploi zilnice.
Am ajuns într-un orășel fermecat: turle romantice și străzi pietruite, păpuși supradimensionate și măgăruși încărcați cu flori plus cele mai pitorești priveliști pe care le poți vedea în centrul Mexicului, în San Miguel de Allende. Spaniolilor cred că le-a plăcut aici, între dealurile verzi și munții din depărtare: e plin de nume de peste ocean, precum Salamanca și Santiago, și peste tot adie un aer de primăvară, deși e prima zi de octombrie.
Am petrecut aproape o săptămână în Puerto Vallarta, dar locul nu m-a încântat peste măsură și l-am comparat mereu cu Cabo, pe care îl găsesc în continuare de 10x mai frumos. Uitându-mă însă la fotografii, Puerto Vallarta mi se pare mai drăguț decât l-am perceput în realitate, așa că nu vă luați doar după impresiile mele, dacă aveți în plan să vizitați zona asta de pe litoralul mexican.