Traumatism cranio cerebral Traumatism cranio cerebral

Recuperare după un traumatism cranio cerebral

Anul ăsta am trecut printr-un accident de mașină soldat cu un traumatism cranio cerebral grav – nu am găsit prea multe informații pe net despre cât durează recuperarea după un TBI (traumatic brain injury), așa că o să povestesc despre experiența mea și la ce ar trebui să fie atent cineva care trece prin asta.

Istoric

În penultima zi în Uzbekistan am ajuns în Tașkent și am luat un taxi de la aeroport până la hotel. Câteva minute mai târziu a avut loc accidentul, iar eu m-am trezit a doua zi la reanimare, într-un spital de urgență.

Am stat prin 3 spitale din Tașkent timp de 3 săptămâni și jumătate, apoi am luat un zbor comercial spre casă, am mai stat o zi la un spital din București și apoi vreo 6 săptămâni acasă, cu un guler cervical pentru fractura de vertebre de care sufeream. 10 săptămâni după accident am fost suficient de bine încât să încep să călătoresc din nou pe termen lung, dar nici vorbă să fiu exact la fel ca înainte de traumă, recuperarea e mai lungă de atât.

Ce am învățat după experiența asta.

Poți muri foarte rapid…și ușor

Un traumatism cranian îți poate lua viața. Și nici nu vei știa că ai murit, dacă impactul te lasă inconșitient, cum am pățit eu. Am supraviețuit pentru că am avut ”norocul” să am accident într-un oraș mare, cu multe spitale, doctori specializați în traumatologie și aparatură medicală. Dacă se întâmpla cu doar jumătate de zi mai devreme, când eram în deșertul din Republica Karakalpakstan, nu aveam nicio șansă: cine să ducă la spital șoferul și pasagerul accidentați și unde să îi duci, în pustietatea aia?

Nu ignorați un traumatism

E foarte important să mergi la spital chiar dacă ai un traumatism minor și nu te doare capul prea tare, căci poți avea o hemoragie craniană de care nu știi. Eu am avut o hemoragie subarahnoidiană și după multe tomografii și două RMN-uri se vede că au rămas două mici leziuni care se pot vindeca în timp…sau nu, așa că mai trebuie să fac un control în câteva luni.

Durerile sunt groaznice

Până de curând credeam că la o lovitură la cap te doare puțin căpățâna și…gata. Greșit! Nu se compară un traumatism cranian major cu o simplă lovitură la cap. Mi l-am spart și eu în copilărie, mi-au cusut puțin tăietura și gata, zburdam din nou!

În prima lună după accidentul de mașină durerile de cap au fost așa de rele încât singura mea preocupare în spital a fost cum să stau/cum să îmi pun capul pe o pernă fără să mă doară îngrozitor. Genul ăsta de dureri nu seamănă cu migrenele: te doare fizic cutia craniană și tot ce ține de ea: pielea de pe cap, nervii de sub piele, oasele, urechile, până și dinții se simt altfel.

La o lună după accident, când am ieșit prima dată afară, a bătut vântul, mi-a mișcat firele de păr din cap și m-a durut groaznic pielea capului! Nu am putut dormi pe spate săptămâni în șir, nu puteam pune capul pe o parte pe pernă, dormeam pe burtă cu fața pe mâini, pentru că fața era singura parte a capului care nu mă durea.

Perfuziile, injecțiile și medicamentele m-au ajutat să suport și să trec prin toate astea, iar două luni mai târziu, când am terminat și tratamentul prescris în România, am început să am un somn mai normal și cu 95% mai puține dureri. Nu, nu au dispărut încă de tot.

Când trec durerile nu știe nimeni

În Tașkent unul dintre doctori mi-a spus că durerile de cap pe care le am le voi mai avea o lună și jumătate (și cam atât au durat). Am citit apoi pe net că ele pot ține 3-6 luni, iar cineva care a avut un traumatism a avut dureri de cap 2 ani de zile.

Deplasările pot fi periculoase

Un zbor cu avionul la prea puțin timp după un traumatism cranian, mai ales dacă n-ai fost văzut de un medic și nu ai făcut un RMN sau o tomografie, poate fi periculos datorită altitudinii și presiunii.

Am fost în situația neobișnuită de a avea accident în altă țară și trebuia să mă întorc în România, lucru care se putea face doar cu un zbor comercial de lungă durată, dar nu mi-am luat bilet decât când am început să mă simt mai bine și doctorul mi-a permis să zbor.

Chiar și un drum cu ambulanța mi-a făcut rău. La vreo 10 zile după accident am fost transferată în alt spital din Tașkent, iar drumul ăla cu o ambulanță m-a zdruncinat prea tare: în noaptea aia am avut niște dureri atât de mari încât mă rugam de doctori, plângând, să mă ajute.

Nu uitați de coloană

În unele spitale, la un traumatism major doctorii verifică și coloana cervicală, dar asta nu e universal valabil. În 3 spitale din Tașkent nu s-a uitat nimeni la coloana mea: nu mă durea nimic acolo, dar mă durea tare un umăr și nu puteam sta drept pe scaun, iar când mergeam pe culoar mă țineam cu mâna de braț. De abia după o lună un doctor de la imagistică din Româna a observat că e ceva ciudat la coloana cervicală: aveam o fractură de vertebre, din fericire niște apofize articulare, nu oasele principale.

Am stat 6 săptămâni cu un guler cervical Philadelphia, foarte rigid, pe care l-am ținut tot timpul, și când am dormit. Acum m-am vindecat și mi s-a permis să renunț la el treptat, dar gâtul e înțepenit, nu pot face mișcări ample după atâta nemișcare și trebuie să fiu atentă cum reînvăț să îl mișc normal.

Consultați și un doctor specializat în recuperare medicală

Pentru un chirurg de la urgențe dacă ai trecut de pericolul cel mare ești bun de mers acasă. Pe mine m-a ajutat să am și părerea unui medic ortoped specializat în recuperare medicală: am înțeles că nu era totul gata (oasele se vindecă cu adevărat în vreo șase luni) și mi-a prescris niște suplimente (Neuro Optimizer) care mă ajută să previn sechelele cerebrale. La unele clinici, ca Centro Kinetic, au aparatură specială pentru diverse afecțiuni.

Tratați și cicatricele

Am rămas cu o cicatrice pe frunte și dacă nu mi se spunea să folosesc Contratubex sau Ciclaplast, n-aș fi dat cu nimic. Acum s-a netezit mult, nu arată ca atunci când mi-au scos firele.

Sănătatea mintală nu e de ignorat

Boala și recuperarea după ea înseamnă și un risc pentru sănătatea mintală. Eu am amnezie cu accidentul, nu-mi amintesc impactul și nici momentele care au dus la el, acesta fiind o modalitate prin care creierul se protejează singur la evenimente traumatice majore.

Dar alții au coșmaruri după un accident și chiar și fără ele, să stai cu grija sechelelor sau blocat în casă, cu interdicții de a te mișca, te afectează psihic. Nu vreau să-mi imaginez cum e când ai o boală cronică și perspectivele sunt rele!

Traseul e sinuos și presărat cu mult… somn

Parcursul a fost așa: primele zile de la reanimare îmi sunt foarte vagi, după vreo săptămână de la accident am început să vorbesc coerent și să folosesc telefonul mobil, după două săptămâni și câteva zile am putut lucra 1-2 ore la laptop, dar am dormit enorm de mult, somnul fiind modalitatea cea mai bună pentru refacerea creierului.

Mi-am dorit să-mi reiau activitatea, creierul și-a revenit repede la o funcționare normală și deja era sătul de stat degeaba, așa că la o lună după accident am început să lucrez din nou, jobul meu fiind în marketing, lucrând de la distanță, deci am putut lucra de acasă.

În această a doua lună revenirea la o viață normală a fost treptată: la început oboseam ușor, trebuia să mă odihnesc câteva minute la 1-2 ore stând întinsă, mi se făcea somn devreme și la 8 seara mă duceam deja la culcare – au fost zile în care am dormit și 11-12 ore pe noapte. Lucrul ăsta s-a reglat în timp și acum dorm ca înainte.

Cel mai greu de suportat a fost, însă, căldura: am stat aproape tot timpul cu aerul condiționat pornit, chiar și când s-a mai răcorit în august, iar drumurile la supermarket au fost un chin. Când mă întorceam, gulerul ăla cervical era leoarcă și eu la fel! E dintr-un cauciuc gros și îți blochează și bărbia, așa că nu poți mânca cu el.

Efectele pe termen lung pot fi mici sau mari

Un rezultat al traumatismului cranian a fost că îmi este mai greu să scriu de mână: pot face asta, dar coordonez degetele greu, de parcă am început să învăț să scriu de curând. Dar asta pare să fie tot, n-am probleme să lucrez la laptop, să gătesc, să îmi amintesc lucruri. Funcționarea creierului nu pare să fi fost afectată, dar…viața e lungă, e prea devreme să știu cum va fi restul.

Nu veți fi bine peste noapte

Acum mi se pare amuzant că la câteva zile după accident, când eram în spital în stare gravă, îmi făceam griji dacă o să pot merge în vacanța programată din Franța de peste două săptămâni! Eram sigură că da!

Apoi mi-au făcut două puncții lombare, pentru că sângele de la hemoragia cerebrală ajunsese și prin lichidul cefalorahidian, iar puncțiile alea mi-au dat dureri noi la picioare, pe care o vreme de abia le-am putut controla: mă țineam de pereți și de pat când mergeam, mă dureau când voiam să mă ridic. Cred că de abia atunci am început să înțeleg că era totuși cam grav. Dar tot făceam calcule fanteziste: o să pot zbura acasă în câteva zile?! Apoi vedeam că nu puteam, mă simțeam rău.

La o lună după accident, când am ajuns acasă, a fost de ajuns să mă simt un pic mai bine și să planific deja excursii, deși aveam o fractură la vertebre. Chiar mi-am luat un bilet de avion pentru Sofia, apoi am renunțat la zbor. Ce aveam să fac, să mă plimb prin capitala Bulgariei cu coloana cervicală fracturată, fără să am voie să îmi întorc capul? Să mă chinui dormind în vreun hotel de acolo? Am stat liniștită alea 6 săptămâni din România până am aflat după un nou RMN și o altă vizită la spital că e totul în regulă.

Au trecut 10 săptămâni de la accident și am început să călătoresc din nou, dar mult mai precaut ca înainte. Va trebui să revin la o viață normală cu multă grijă și unele activități sunt excluse. Nu, n-am voie să fac masaj în care să se urce cineva cu picioarele pe mine și nici scuba diving (deh), dar pot să fac exerciții de stretching și să încerc yoga, dacă găsesc un antrenor care ține cont de limitările mele.

Deocamdată mă bucur că pot sta fără gulerul cervical și să vizitez locuri noi.

Ai noroc în viață?

Unele lucruri țin și de șansă, pe care nu o poate explica nimeni. Nu a fost doctor să nu se mire că am supraviețuit cu diagnosticul de atunci și că mi-am revenit atât de repede. Iar eu habar nu am ce m-a făcut ca în starea aia gravă să deschid ochii la un moment dat și să încep să-mi revin.

Nu am văzut luminițe la capătul tunelului, dar când m-am trezit la reanimare am văzut în fața mea niște oameni care se uitau la mine, unii dintre ei cu halat alb și fețe uzbece, i-am recunoscut imediat ca fiind din Uzbekistan și nu înțelegeam de ce sunt încă în Tașkent! Grija mea principală? Să știu ce zi era! Dintr-un motiv misterios părea esențial să mă localizez în timp, căci geografic era clar că o dădusem în bară 😊

  1. Anca, ai mentalitatea unei supraviețuitoare și nu a unei victime. Ai un mental super puternic și asta te-a ajutat. Nimic nu e întâmplator și dacă ai supraviețuit acestui eveniment, înseamnă ca vei avea o viața lunga. La cât mai multe călătorii și recuperare ușoară!

  2. Ai un psihic de fier. Felicitari! Te citesc de multa vreme, asa din cand in cand, si imi face placere sa vad ce frumos a evoluat blogul tau, ce fain arata acum si cata dedicare pui in documentarea experientelor. Esti o persoana deosebita, luptatoare si pot spune ca ma inspiri 🙂 Iti urez multa sanatate si cat mai multe calatorii!

  3. Esti o norocoasa, te inteleg perfect…eu in iunie 2022 am avut accident rutier, tot traumatism cranio-cerebral, insa recuperarea e fff grea….au trecut peste 9 luni de la accident si inca nu lucrez. Multa sanatate 😌

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *