Kilimanjaro, cascade, muzee, cafea și cameleoni, plus meditații despre Africa în vizitele mele prin Moshi & Arusha, lângă masivul african.
Sumar
Uganda – Tanzania. Meditații despre Africa
Pe măsură ce timpul meu prin Africa se lungește, de la două luni devenind trei și în curând cinci, devin mai filosofică și mai confuză în privința sentimentelor mele pentru acest continent. Totul pare construit din dualități și contradicții, precum masivul Kilimanjaro care e și nu e în fața ochilor tăi.
Trecerea din Uganda în Tanzania a fost într-un ton optimist, dat de conversația cu ofițerul de la graniță:
Grănicerul: How long will you stay?
Eu: 1 month
El: I give you 90 days! 🙂
Eu: OK…I can come again
El: Oh, nooo… stay!…Stay until March! 😃😃
Șoferul mă aștepta să mă ducă la Moshi, afară era cald, lumina pulsa aurie. M-am simțit bine, ca într-un cocon primitor și cald.
Apoi micile realități africane au început să apară.
În fiecare zi, de dimineață până la apusul soarelui, uneori fără oprire, alteori cu intermitențe, nu a fost curent electric. Zilnic! Seara se întuneca și cei de la hotel porneau generatorul, între timp poate venea și curentul oficial, apoi cădea acesta sau cădea generatorul, iar a doua zi o luam de la capăt.
Lipsa electricității a fost una din problemele învăluite în mister, mai ales pentru localnici. I-am întrebat pe mai mulți care era problema și răspunsurile lor au fost ca o ceață grea, prea obosită să se ridice măcar un milimetru de la sol: ”oh, nobody knows”, ”it comes and goes”, ”I don’t actually know”. Nu păreau foarte deranjați de ceea ce pentru mine era o anomalie, normalitatea era să nu fie curent.
În ton cu aceste dispariții a fost și invizibilul Kilimanjaro. Cel mai mare munte de pe continentul african, un masiv de 5.895 metri care stă singur pe placa lui tectonică, e în 90% din timp complet invizibil. Îl zărești dimineața devreme sau la apus, dacă ai noroc, în rest are o glugă de nori care îi acoperă capul.
Știi că muntele e acolo pentru că ți-au spus alții, dar când te uiți spre el, nu se vede nimic. Este și nu este, iar când într-o seară, în deja a treia zi în Tanzania, s-a arătat brusc pe înserate, am fost șocată să văd cât de mare era! A doua zi am luat-o de la capăt, în 10 zile pe lângă Kilimanjaro, l-am zărit de trei ori.
Până și acțiunile mele au început să fie în ton cu această dualitate, sucindu-mă de la o zi la alta, fără să mă pot hotărî pentru ceva anume. Inițial voiam să stau în Arusha, până când, cu câteva zile înainte de sosirea acolo, am văzut că Moshi era o opțiune mai bună pentru a vedea Kilimanjaro și mi-am schimbat toate rezervările.
Dar prima cazare nu mi-a plăcut: deși proprietarul a fost super amabil cu mine, camera nu era ceea ce doream. A doua zi m-am hotărât brusc să plec de acolo și m-am mutat cu toate boccelele în alt hotel.
Dincolo camera era mai bună, dar la un moment dat m-am săturat și de acel loc, de penele de curent din fiecare zi, de muntele care nu se lăsa văzut, de drumul plin de hârtoape până la cazare, de căutatul unui tuktuk ca să ajung în oraș.
M-am mutat în Arusha, unde am avut pene de curent în fiecare zi, un alt munte care nu se lăsa văzut, un drum plin de hârtoape până la cazare și căutat de tuktuk ca să ajung în oraș! Nu puteam spune, de fapt, de ce mă mutasem dintr-un oraș în altul, nu era nicio schimbare semnificativă, era o bâjbâială și nici nu puteam spune ce mă deranja, de fapt.
Într-o dimineață în Moshi m-am intersectat cu un alt turist străin care mi-a spus, frustrat de experiențele lui de până atunci, că totul fusese o dezamăgire. Apoi a izbucnit, arătându-mi drumul plin de hârtoape de lângă hotel și mormanele de pământ din aeroportul pustiu de alături: ”AND LOOK AT THIS!!!”
Eram în asentimentul lui, dar spre deosebire de el nu mă puteam hotărî pe cine sau ce să mă enervez și dacă avea rost să mă obosesc cu activitatea asta. Pe cine să dau vina și să îi cer socoteală?
Să mă supăr pe africani, pentru că nu puteau face ceva ”cum trebuie” și erau așa de împăcați cu lucrurile care mergeau prost? Pe colonialism, asupritori sau ”alții” din afară, pentru că n-au fost în stare să lase în urma lor măcar niște uzine electrice funcționale? Pe soartă, pentru că nu vrea să surâdă mai des țărilor din Africa? Pe Kilimanjaro, pentru că se ascundea, deși venisem până acolo pentru el?
De pe terasa hotelului, dacă te uitai în jur, vedeai drumul denivelat de pământ pe care se hurducăiau tuktukurile cu răbdarea unui sfânt, iar peste gardul nou al aeroportului mort tronau movilele de pământ ale viitoarelor piste de aterizare, o suprafață pustie și abandonată pe care într-o săptămână întreagă n-a călcat nici măcar un singur picior de muncitor care să lucreze ceva.
Dar tot acolo, dacă te uitai cu răbdare, puteai zări crestele înzăpezite ale uriașului Kilimanjaro, care trona deasupra tuturor cu o aristocratică indiferență. Aveai de ales: hârtoapele și movilele, penele de curent și serviciile mediocre, orașele urâte și drumurile cu noroi sau făceai alegerea asta conștientă să îți ridici ochii și să privești MUNTELE o secundă.
Cascada Materuni
Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa cu ai săi 5.895 de metri, e un vulcan inactiv lângă care sunt două orașe – Moshi & Arusha – cu câteva obiective turistice mai ușor de vizitat decât escaladarea masivului.
Cea mai cunoscută cascadă lângă Kilimanjaro este Materuni, care e și cea mai mare. E la poalele muntelui și se vizitează ușor din Moshi, dar unii turiști vin și din Arusha.
Inițial am cumpărat două excursii de pe Viator, una pentru Materuni, alta pentru Kikuletwa Springs, ambele au fost un eșec și mi-am recuperat banii după 2-3 zile. La excursia pentru Materuni operatorul nu a răspuns la mesaje, la apeluri și nu a venit nimeni în ziua rezervată să mă ducă în excursia cumpărată. Am aflat mai târziu că omul fusese pe Kilimanjaro și nu a avut semnal, fără să se gândească că în același timp vinde excursii pe Viator.
Dacă ajungeți prin zonă, recomand să luați tururi de la fața locului ca să fiți siguri că vor avea loc, chiar dacă vor costa un pic mai mult.
În cele din urmă am vizitat Materuni în aceeași zi aranjând asta cu proprietarul hotelului la care stăteam. Am plătit 50 USD deși voia să îmi ceară 70 USD (50 USD / persoană e când în grup sunt mai multe persoane), în cele din urmă am agreat 50, ăsta fiind prețul care mi se spusese inițial.
Pe la 12 am plecat spre cascadă cu mașina lui, până aproape de Parcul Național Kilimanjaro. Acolo unde începe traseul spre cascadă, m-a preluat un ghid local cu care am mers pe jos, pe o cărare mai uscată în prima parte și plină de noroi aproape de cascadă.
Ghidul avea cizme de cauciuc, eu sandale, am fost inspirată în ziua aceea. Traseul e o cărare care urcă lent și ocolește muntele și diversele case construite pe acolo. E la baza lui Kilimanjaro, așa că sunt priveliști foarte frumoase, la un moment dat ne-am întâlnit cu niște copii cu un cameleon și am făcut o pauză să îi fac o fotografie în timp ce se deplasa pe mâna mea.
Cu un kilometru înainte de a ajunge la cascadă, a apărut noroiul gros și am ajuns la un loc cu câteva tarabe cu produse artizanale, majoritatea făcute din frunze de banan, o artă locală: cei din tribul Chaga fac niște cărți poștale din frunze de banan, fără să folosească deloc culori, deși în imagini vezi roșu, maro și alte nuanțe. Totul e din frunză de banan, iar ilustrațiile au diverse mărimi, de la carte poștală la unele care arată ca niște tablouașe.
Când ajungi la Materuni, admiri cascada și, dacă vrei, poți face baie în apa de acolo, dar e cam rece.
Lucruri utile: la cascada Materuni ajungi cu un tur organizat, Materuni + coffee tour costă 50 USD. Pentru vederile din frunză de banan am negociat 30.000 TZS pentru 4 bucăți (ei cer 10.000-12.000/bucată).
Cafea arabica lângă Kilimanjaro
Vizita la cascada Materuni vine împreună cu un coffee tour la o familie locală din tribul Chaga.
Cultivarea cafelei arabica în Kilimanjaro datează de mai multe decenii, regiunea fiind cunoscută pentru producția de cafea de calitate datorită altitudinii, climatului potrivit și solului fertil.
Comerțul cu cafea a devenit o sursă importantă de venit pentru locuitorii din jurul muntelui Kilimanjaro, iar de ceva timp nu mai își vând producția cooperativelor, ci încearcă să o comercializeze chiar ei.
Cafeaua arabica crește cel mai bine la altitudini între 600 și 2.100 de metri deasupra nivelului mării, dar multe soiuri de calitate superioară sunt cultivate la altitudini între 1.200 și 2.100 de metri. Altitudinea mai mare contribuie la dezvoltarea lentă a boabelor de cafea și la formarea unor arome bogate.
După câteva informații despre cafea, cei din tribul Chaga ne-au arătat procesul tradițional de prelucrare a cafelei, au curățat boabele de coji, au prăjit cafeaua într-un vas pe foc (durează vreo 7 minute prăjirea cafelei), apoi au mărunțit cafeaua într-un fel de piuliță gigantică, lovind-o ritmic cu un lemn.
Toți am contribuit la pulverizarea boabelor, în cântări care au ținut vreun sfert de oră. Când boabele au fost transformate în pulbere, au făcut o oală de cafea pe modelul turcesc și apoi am luat masa de prânz cu degustarea cafelei.
Mâncarea a fost vegetariană, platanos gătite, fasole, totul surprinzător de bun! Turul ăsta de cafea a fost cea mai bună parte a zilei – am avut coffee tours în diverse părți ale lumii, dar la tribul Chaga a fost o experiență autentică, iar ghidul de acolo a fost foarte bun.
Lucruri utile: un coffee tour lângă Kilimanjarp vine la pachet cu vizita la cascada Materuni și costă 50 USD.
Kikuletwa Springs
Kikuletwa Springs e un fel de cenote african între Moshi și Arusha, Tanzania. E promovat deseori ca „hotspring”, dar nu e apă termală, ci un pârâu care formează o piscină naturală în care se bălăcesc localnicii.
Nu sunt crocodili sau hipopotami pe acolo, dar sunt niște pești mici enervanți, din aceia care îți fac pedichiura gratis. Unii vizitatori stăteau cu picioarele în apă special pentru ei, pe mine m-au enervat, noroc că stau pe la marginea apei, în mijloc scapi de gâdilăturile lor.
La Kikuletwa poți ajunge și cu o excursie organizată, dar nu ai nevoie de așa ceva. Am închiriat un tuktuk pentru câteva ore, cel care te duce acolo trebuie și să te aștepte, Kikuletwa e în mijlocul pustietății.
Lucruri utile: un tuktuk pentru vreo patru ore a costat 80.000 TZS (143 lei), drumul din Moshi până acolo durează o oră și jumătate, pe niște drumuri sparte pe care te hurducăi pe lângă sate izolate. Intrarea la Kikuletwa costă 10.000 TZS, iar în afara complexului sunt câteva tarabe care vând mâncare, în general grătar – am luat miel, foarte bun, ce e extrem de supărător acolo sunt muștele, care sunt peste tot.
Cazare în Moshi
În Africa ai nevoie de răbdare și toleranță pentru toate lucrurile care nu funcționează cum te aștepți. Și pentru toate astea, dacă ai rămas cu nervii intacți și ai acceptat standardele mai joase, plătești mai mult decât în Asia, ca să ai servicii în general mai proaste.
În Moshi am stat la Hill View Garden Hotel. La hotel nu serveau masa de prânz, așa că pentru asta trebuia să merg în centrul orașului – cel mai bun loc e Chrisburger, cu servire rapidă și mâncare bună.
Moshi – Aruha
Dala dala, boda boda, matatu sunt câteva nume ale mijloacelor de transport africane. De la Moshi la Arusha am mers cu un autobuz local, am avut de ales între unul mai mic și unul mai mare. Muzică, ambuteiaje pe șosea și toate locurile ocupate în autobuz – pentru toate astea am plătit 8.000 TZS (14 lei) pentru un bilet.
Muzeul Tanzanitului
Tanzanitul, una din cele mai rare pietre prețioase din lume, se găsește doar lângă Kilimanjaro, șansele să se descopere tanzanit în altă parte a lumii e una la un milion. Până la descoperirea ei în 1966, masaii jucau un fel de table cu ele, nu știau ce sunt.
Calitatea tanzanitului este evaluată în funcție de criterii precum culoarea intensă, claritatea, dimensiunea și tăietura fină. La Muzeul Tanzanitului din Arusha am întrebat cât costa un ineluș cu piatră mică, era vreo 1800 USD. O piatră mică nemontată, din cele de valoare mai mică, era 380 USD. Am renunțat să mai întreb.
Lucruri utile: Muzeul Tanzanitului este în centrul orașului Arusha și vizita este gratuită. Fiecare vizitator primește un ghid care îți povestește în 20 de minute despre tanzanit, iar la final te poți plimba prin magazin ca să cumperi ceva…dacă îți permiți.
Muzeul de Istorie Naturală
Tot în centrul Arusha e și Muzeul de Istorie Naturală, un muzeu prăfuit cu zeci de animale împăiate. Culmea e că aveau și câteva vii: un mic șarpe galben, țestoase, șoricei albi. Nu e un muzeu remarcabil, dar mai afli câteva ceva.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 12.000 TZS și poți plăti cu cardul.
Arusha Coffee Lodge
La marginea orașului este Arusha Coffee Lodge, o cazare mai luxoasă pe o plantație de cafea. Au magazine cu produse frumoase și o cafenea și restaurant, iar de la recepție poți cumpăra și un tur de cafea.
Mai făcusem un astfel de tur la tribul Chaga, la Arusha Coffee Lodge nu a fost ceva tradițional, dar cu ocazia asta mai aflat câte ceva despre cafea și despre termite.
După plimbarea pe plantație, unde m-am întâlnit cu maimuțele de catifea (velvet monkeys), m-am dus cu ghidul să prăjim cafea.
Dacă la tribul Chaga prăjirea s-a făcut pe foc, într-o oală, la Arusha Coffee Lodge aveau un aparat care a prăjit singur cafeaua în câteva minute. Ghidul a făcut o cafea la presă, mi-a adus câteva dulciuri și așa am încheiat ziua.
La Arusha Coffee Lodge e și Shanga, un magazin cu ateliere tradiționale în care lucrează oameni cu dizabilități: se țes textile, se fac obiecte din sticlă, este frumos.
Lucruri utile: turul de cafea costă 35 USD și se poate plăti cu cardul la recepția hotelului.
Cazare în Arusha
Am stat la Bright Star Hotel, o cazare cu camere simple și curate, ceva mai departe de centru. Poți lua acolo și masa de prânz, mâncarea este foarte bună, la fel și micul dejun inclus în preț. Mulți străini se cazează acolo, hotelul are recenzii bune.
6 comentarii
Buna . Îmi poți spune , te rog, cum ai procedat cu viza pentru Bolivia ?Nu are legătură cu postarea de mai sus, dar citisem ca ai călătorit în bolivia și as vrea sa aflu de la sursa despre viza . Cred ca f putini romani au vizitat bolivia , iar tu ești unul dintre ei . Multumesc și iti doresc un an nou cu experiente frumoase . Sa iti păstrezi bucuria de a descoperi oameni și locuri noi.
Viza de Bolivia se ia la graniță sau o poți lua în avans, dar în Romania nu există o ambasadă a Boliviei, ținem de cea din Germania. Am scris aici ce ai nevoie pentru a lua viza la sosirea în Bolivia.
Am vorbit recent cu cineva despre asta și înțeleg că Ambasada Boliviei din Berlin spune turiștilor români că trebuie să ia viza în avans, să le trimiți pașaportul prin poștă etc, lucru care durează mult. Întrebând la Ambasada României din La Paz. se pare că cei din Berlin fac asta pentru că sunt comisioane de încasat, când iei viza la sosirea în Bolivia plătești direct acolo.
Dacă vrei să fii și tu sigură că viza se ia la sosirea în Bolivia, întreabă și tu la Ambasada României din La Paz 🙂 Pe site-ul MAE ai link pentru formularul online pentru solicitarea de viză. La completarea lui nu primești o viză, la sosirea în Bolivia verifică formularul și toate documentele care îți trebuie, de care zic în articol. Covid nu știu dacă se mai cere, dar cel de febră galbenă e obligatoriu. Verifică și alte surse, totuși.
Mulțumesc pentru promptitudine .
Salut! Adaug si eu o idee la comentariul despre viza de Bolivia. Eu am fost in Bolivia, ce-i drept, inainte de pandemie, dar am luat-o de la unul din consulatele Boliviei din Argentina (cel din San Salvador de Jujuy). A fost gata intr-o zi si a fost gratis. Intelesesem atunci ca doar daca o luam de la granita trebuia sa o platesc. Ideea e ca se poate si din alte tari, daca ai cumva drum si nu vrei Germania neaparat, dar trebuie verificat in cat timp e gata. Fiecare consulat e posibil sa aiba alte reguli. De asemenea, pentru viza a fost obligatoriu certificatul pentru febra galbena. Altora din UE am vazut ca nu le cerea viza si implicit nici certificat, dar pentru turistii romani erau necesare. Nu stiu de ce.
Mulțumesc. După pandemie unele ambasade ale Boliviei nu mai dau deloc vize la ambasadă. Am fost în Asuncion și mi-au zis că doar la graniță pot lua, ei nu mai emit. Vizele emise la ambasadă costă și ele acum.
In Tanzania, traieste o romanca, o gasesti pe facebook la One-parent story, a postat imagini din vizitele ai la un trib local.