Antsirabe, un orășel din Madagascar cu clădiri coloniale, un transport nostim numit pousse-pousse și amintiri de demult.
Antananarivo – Antsirabe
Antsirabe a fost o destinație întâmplătoare pentru mine, într-o călătorie mai lungă prin Africa în care, spre final, mi-am schimbat complet planurile de pe o zi pe alta. De ce să nu procedez așa și mai departe, dacă soarta a insistat?!
Voiam să ajung la Morondava, pentru Aleea Baobabilor. Zis și făcut, dimineața la 6.30 am plecat cu microbuzul Cotisse pe lungul drum din Antananarivo – peste 13 ore interminabile.
La o oră de la plecarea din capitală, ne-am oprit. Se răsturnase un camion pe șosea și tot drumul era blocat. În Madagascar nu există autostrăzi, doar lângă capitală e o porțiune de câțiva kilometri cu două benzi pe sens, în rest drumuri ca de țară, cu o singura bandă, drum care șerpuiește printre dealuri. Un camion mare care se răstoarnă reușește să blocheze tot traficul, în cazul meu – pentru 7 (ȘAPTE!) ore.
La început am dormit în microbuz, apoi, spre amiază, am început să mă întreb când plecăm. Se formase o coadă de kilometri de o parte și de alta a drumului, unii oameni, inclusiv turiști străini, plecau pe jos cu bagajul în spinare. M-aș fi dus și eu, dar habar nu aveam ce urma să găsesc ”dincolo”. Drumul meu era lung, nu puteam să iau orice tărăboanță.
Când am văzut că nu ne clintim deloc, am început să mă întreb ce fac. 13 ore până în Morondava + deja 6 ore întârziere = un drum inuman de lung. Nu aveam de gând să îmi distrug sănătatea ca să văd niște baobabi, mai ales că îi admirasem în aproape toate țările vizitate prin Africa de Est.
Următorul oraș de pe hartă cu multe hoteluri era Antsirabe, la câteva ore depărtare. Nu știam nimic despre orașul ăsta, dar am descoperit repede că are o istorie colonială și sunt câteva locuri de văzut acolo.
Gata, planul era făcut! După ce am verificat cu șoferul că oprește și în Antsirabe, m-am hotărât să abandonez cursa ghinionistă pentru Morondava. Stătusem acolo 7 ore, până când camionul a fost ridicat și traficul a început iar să circule!
Istoria Antsirabe
Antsirabe e capitala regiunii Vakinankaratra din centrul Madagascarului și e una dintre cele mai mari așezări urbane din țară, fiind un important centru comercial, cultural și turistic.
A fost o stațiune termală populară pe vremuri datorită numeroaselor izvoare termale din zonă, numit și Vichy malgache. Orașul este cunoscut pentru arhitectura sa colonială, cu numeroase clădiri istorice și biserici care reflectă influența franceză în regiune.
Antsirabe azi
A doua zi după drumul de douăsprezece ore care ar fi trebuit să dureze doar patru, m-am dus să vizitez orașul în care mă aruncase soarta.
Antsirabe e un orășel cu istorie, dar uitat de soartă acum: clădirile coloniale cândva frumoase sunt abandonate sau într-o stare precară, dar am descoperit că orașul e viu, are un centru predominant pietonal prin care aleargă pousse-pousse-urile colorate, niște ricșe tricicletă sau trase manual de un om care aleargă pe picioarele lui.
E sărăcie mare în Madagascar, mai mult decât te-ai aștepta să vezi, dar asta nu înseamnă că oamenii stau la colț de stradă să îți taie beregata, cum își imaginează unii. În centru erau cai pentru plimbat copiii călare ca într-o zi de weekend, la catedrala frumoasă din centru copiii cântau într-un decor superb lăsat de francezi și era plin de oameni ieșiți la plimbare sau cu treabă.
În centru trona statuia unui norvegian care a fost misionar acolo și multe clădiri aveau o arhitectură frumoasă, cu balcoane din lemn colorat.
M-a abordat o localnică cu niște borsete textile brodate manual și m-am trezit curând cu vreo zece vânzători care mă asaltau din toate părțile. Dar nu puteam să plec din Madagascar fără un suvenir cu lemuri brodați, se înțelege.
La final m-am dus la Hotel des Thermes – nu știu dacă mai au ape termale acolo, dar hotelul încă există, într-o formă mai puțin luxoasă. Am luat masa de prânz lângă piscină, apoi a început ploaia și a trebuit aștept să se potolească.
La marginea orașului mai este un pod pitoresc – Pont de chemin de fer – dar localnicii nu știau despre ce vorbesc și am abandonat căutarea, era deja târziu.
Lucruri utile: am stat la Hotel Diamant, un hotel ieftin, dar aflat chiar pe strada principală, ai tot ce ai nevoie acolo, iar la recepție aveau sucuri naturale (cel de baobab are gust de pere!) și deserturi ușoare precum crème brûlée.
