Puka Pukara, Cusco Puka Pukara, Cusco

Puka Pukara și Saqsaywaman, două locuri de vizitat lângă Cusco

Dacă ești în Cusco nu trebuie să mergi prea departe ca să vezi niște ziduri incașe, sunt destule în partea veche a orașului, dar mai sunt două situri arheologice care merită vizitate în apropiere: Puka Pukara și Saqsaywaman.

Puka Pukara

Ambele situri se vizitează de obicei cu un tur de o zi, dar nu aveam o zi întreagă pentru asta și cum biletul turistic expira în curând, le-am vizitat pe amândouă într-o după masă. Puka Pukara e cel mai departe de centrul Cusco, așa că am luat un taxi până acolo.

Prima neînțelegere a fost la urcarea în taxi, l-am întrebat pe șofer cât costă și mi-a zis ”cuarenta”. Am rămas cam nedumerită, încă mai confund 40 cu 14 în spaniolă, așa că l-am întrebat ”forteen?” ”Da”, mi-a zis, așa că m-am urcat în mașină, dar imediat mi-am dat seama că am greșit și 14 e ”catorce”. Dar nu mai conta.

Am mers vreo 10 kilometri până în vârful unui deal, în mijlocul unor peisaje frumoase – Puka Pukara a fost o fortăreață militară de lângă Cusco, parte a sistemului de apărare din imperiul incaș. E un sit destul de mic și se vizitează repede, așa că imediat după aceea am plecat pe jos până la Saqsaywaman.

Puka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, CuscoPuka Pukara, Cusco

Saqsaywaman

A fost o zi cu soare și cer spectaculos, iar în jurul Cusco e plin de dealuri verzi și poți admira orașul de sus, așa că am plecat pe jos, printr-un sat în care toată lumea se cunoaștea cu toată lumea: am intrat în niște magazine să cumpăr ceva și nu era absolut nimeni, puteam să plec cu jumătate de marfă.

Aveam chef să mă plimb după o zi de stat în casă, dar pentru alții era ceva neobișnuit să mergi pe jos pe acolo, după ce am ieșit din sat a oprit lângă mine autobuzul local, șoferul își făcea griji că voiam să iau mașina, dar i-am făcut semn că nu.

Pe hartă Saqsaywaman apărea la doi kilometri distanță, dar am cam încurcat traseul, am luat-o pe un drum pe care nu îl cunoșteam, tot zăream în stânga situl arheologic, dar intrarea nicăieri. În cele din urmă am ajuns la intrare, dar când să intru paznicul mi-a zis că au închis deja, să vin a doua zi, că e deschis de dimineața până la ora 3.

Am rămas nedumerită, nu mă așteptasem la asta, nici nu știam cât era ora. M-am uitat la ceas și era 3.07. L-am întrebat pe paznic ”Un momentito, por favor?” ”Aveam bilet?” ”Da, aveam biletul turistic, dar expira sâmbătă și aveam un tur în ziua aceea.” A fost foarte drăguț domnul acela, m-a lăsat să intru cu condiția să nu stau mai mult de 20 de minute. 20?! Îmi ajungeau și 5 😀

Sacsayhuamán e o citadelă incașă la periferia Cusco, e sit UNESCO și e uriaș, cu o piață largă, temple și ziduri masive construite în stilul Inca-imperial. De la un punct de belvedere poți vedea tot Cusco – sunt mai multe intrări în sit, așa că am ieșit în partea cealaltă, pe un drum care duce până în Plaza de Armas.

Frumos oraș Cusco, mi-a plăcut tare mult să stau acolo trei săptămâni! 😊

Cum se vizitează cele două situri arheologice

Principalele obiective turistice din zona Cusco se vizitează cu boleto turistico, un bilet combo destul de scump și cu valabilitate limitată. Biletul unic costă 130 de soli (140 de lei) și e valabil 10 zile. Nu poți plăti intrarea separat la acele obiective de pe biletul turistic.

Saqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, CuscoSaqsaywaman, Cusco

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *