Pe la începuturile mele în ale trăitului oriunde, începând cu august 2020 până acum, trecerea unei granițe era un eveniment destul de stresant pentru mine. Presupunea teste PCR care nu îți garantau un rezultat negativ și nici nu puteau fi făcute din timp, ca să fii pregătit, dar și completarea a tot felul de formulare, obținerea de coduri QR și o întreagă documentare cu restricțiile dintr-o țară. Acolo unde erau și vize de luat, lucrurile se complicau și mai mult: câte zile puteam sta într-o țară, cât de mult se putea călători liber pe acolo, ce făceam dacă mă îmbolnăveam de Covid?
În 2023 am regăsit pentru prima dată, după vârful pandemic din anii anteriori, libertatea de a călători fără birocrația obositoare creată de pandemie. Să pot trece din Argentina în Uruguay în câteva minute, doar cu pașaportul, și să am ambele ”immigration control” în același terminal, ba chiar în același ghișeu, a fost fenomenal! În stânga pașaportul mi-a fost verificat de către ofițerul din Argentina, în dreapta de ofițerul din Uruguay. O ștampiluță și vamos a otro pais! Que bueno!
Ca să ajungi în Montevideo sunt mai multe variante, dar cea mai simplă și cea mai des folosită e să iei feribotul din Buenos Aires, fie din Tigre, fie din Puerto Madero. Feriboturi mari, dar fără terasă pentru a face poze, cum mă obișnuisem în alte călătorii, ca cea făcută cu ani în urmă când am străbătut Norvegia.
În ziua plecării din Argentina am luat un Uber în fugă să nu ajung la terminal prea târziu și stând în mașină și uitându-mă pe geam m-am simțit brusc și inexplicabil fericită. Ziua de vară și bulevardele elegante, clădirile frumoase și parcurile verzi, amabilitatea și zâmbetele oamenilor, bogăția de cafenele, restaurante și mâncarea bună de peste tot, toate îmi șopteau ”mai vino pe la noi”. ”Vino și stai mai mult, mergi și prin vecinele Mendoza și Cordoba, vizitează podgoriile de Malbec, plajele și munții din centrul țării sau stai mai multă vreme într-o estancia, alături de cai. Vino, nu amâna foarte mult, viața e scurtă.”
De acord, asta ar trebui să fac. Hasta luego, Argentina, Hola, Uruguay!
Montevideo
Să fiu în Montevideo, în casa primitoare a unor oameni cu care nu m-am întâlnit niciodată, dar care și-au pus locuința la dispoziția mea, a fost continuarea potrivită a unei călătorii care m-a purtat din nou prin America de Sud.
”Mi casita” pentru o săptămână în Montevideo, Uruguay, a fost un Airbnb cu un apartament privat într-o zonă rezidențială liniștită. Am avut și o curticică unde o pisică ochioasă a patrulat de zor. Am crezut că trebuie să-i deschid poarta să se întoarcă la ea, mi se părea prea bătrâioară să sară singură gardul. Când am ieșit din nou în curte am găsit-o iar acolo.
Violeta, pisica, m-a vizitat zilnic, am găsit-o la ușă aproape non-stop și într-o seară am luat-o în casă pentru câteva ore. A fost extrem de fericită și a tors atât de mult încât cred că se auzea până la vecini. Am constatat că e minunat să stai în case care au și un animal de companie, ar trebui să se inventeze un filtru pentru asta pe Airbnb.
Lucruri utile: cazarea a costat 1176 lei pentru o săptămână într-un Airbnb.
Mate e o băutură foarte populară pe acolo, am văzut des oameni cărând un termos după ei, plus un ”gourd” – o cupă din care se bea ceaiul, plus paiul de metal. Nu găsești ceaiul ăsta într-o cefenea pentru că toată lumea are propriul gourd și aveam și eu un pahar din ăsta acasă, așa că am încercat să fac ceai după câteva instrucțiuni găsite pe internet. A ieșit ceva înecat în frunze și cu un gust care nu m-a cucerit.
Deși am stat o săptămână în Montevideo, nu m-am grăbit să ajung în centru. Am vizitat cartierele de lângă mine și le-am găsit plăcute și liniștite, cu oameni ieșiți la jogging sau pe una din plajele estuarului Rio de la Plata. Ai zice că ești pe malul mării acolo, dar sunt doar două râuri mari care se varsă în Oceanul Atlantic – Paraná și Uruguay.
Am făcut cumpărături și după cum arătau magazinele aș fi putut fi undeva în Australia sau vreo altă țară dezvoltată, prețurile fiind pe măsură în Uruguay. M-a lămurit un taximetrist că Uruguay e cea mai scumpă țară din America de Sud, populația e puțină, vin alții din regiune să lucreze acolo (el era din Argentina), iar salariul mediu e în jur de 1000 dolari.
Exemple de prețuri: o salată, suc de portocale și un cappuccino au costat 60 de lei, un Uber până în centru vreo 30 de lei, o cafea la Starbucks 30 de lei.
Centrul Montevideo nu m-a impresionat foarte tare, sunt câteva piețe drăguțe acolo, dar și gunoaie și ceva vagabonzi. Un domn m-a avertizat să nu-mi țin așa lejer aparatul foto pe umăr, ”cuidado” – nu mai eram în zona sigură în care locuiam.
Printre micile plăceri ale unui nomad digital e să găsesc locuri inedite din care să lucrez. Dacă tot eram în centru am vizitat două spații diferite: un fost coworking care nu mai exista, se transformase în restaurant, dar angajații m-au lăsat să stau înaintea orei de deschidere, ba chiar au pus muzică în surdină pentru mine.
De la Margat am pornit în căutarea unui loc pe care îl ochisem pe Google Maps, o fostă farmacie transformată în cafenea – Café La Farmacia. Decor de pe timpuri, dar cu un bar care vindea cafea bună. Medicamente din astea să tot iau! Mai era cineva care lucra remote de acolo, nu sunt singura care simte nevoia să mai iasă din casă, chiar și când casa e una temporară în cealaltă parte a lumii.
La plecarea din Uruguay m-am întâlnit pentru prima dată cu gazda mea, ea și cu soțul ei s-au mutat la mică distanță de Puenta Ballena, în care fusesem în weekend. O lume mică, într-un fel, dar destul de mare ca să îți deschidă ochii la tot felul de lucruri pe care nu le observi de acasă.
