Breb, un fel de Muzeul Satului viu, doar că mai fain: case tradiționale superbe, trasee de drumeție, relaxare, mâncare bună, oameni prietenoși…o destinație de vizitat la noi în țară.
București-Breb
Dacă la prima mea vizită în Maramureș am vrut să văd câteva destinații mai clasice, de data asta mi-am dorit să stau câteva zile într-un loc despre care am auzit numai de bine: Breb, lângă Sighetu Marmației.
De ce vin oamenii în Breb, inclusiv mulți străini turiști? Pentru tradiții păstrate frumos, case de lemn decorate cu ștergare, farfurii și…oale, mâncare bună specifică zonei, peisaje și tihnă. E atâta liniște în sat, mai ales pe străzile mai puțin centrale, că auzi albinele bâzâind harnic într-un tei înflorit sau talanga vacilor cântând prin fânețe.
Am venit din București cu trenul, un drum lung de 13 ore, de noapte, și când m-am trezit dimineața și m-am uitat pe fereastră mi-am zis imediat că trebuie să mai vin prin zonă, am văzut numai munți și dealuri verzi și sate răsfirate, genul de loc în care mi-ar plăcea să uit de toate o săptămână.
La Sighetu Marmației mi-am dat seama că nu aveam destul cash la mine și era puțin probabil ca în sat să fie vreun bancomat (nu era). Vorbind cu niște oameni, mi-am găsit și șoferul pentru Breb, s-a plimbat cu mine pe la bancă și farmacie, iar pe drum mi-a explicat că lui nu-i place în Breb, nu înțelege de ce merg oamenii acolo. Eu nici nu ajunsesem și deja îmi plăcea locul, doar văzând valea și munții Gutâi în depărtare.
Frumosul Breb
Breb are câteva străzi asfaltate, dar restul nu, multe case vechi din lemn și câteva moderne, 2-3 mici magazine și niciun bancomat, și vreo 50 de pensiuni – este satul cu cele mai multe pensiuni din toată țara.
Cam toată lumea trăiește din turism sau are tangență cu asta, așa că poți închiria mici căsuțe sau măcar o cameră frumos decorată pe undeva. La prima plimbare nu mi-a venit să cred cât de frumos era totul, cu căpițe și fânețe, o biserică monument istoric – Ansamblul de Arhitectură al Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – și o căsuță cam neîngrijită care îi aparține Regelui Charles.
Mie casele celelalte mi-au plăcut, casele localnicilor, îngrijite cu drag și decorate cu gust. De la biserica-monument istoric am luat-o prin livezile cu iarbă înaltă și căpițe parfumate, am vorbit cu câteva femei care vindeau haine lucrate manual și m-am întors la gazda mea. Făcusem bine să merg până în Breb.
Drumeție pe Creasta Cocoșului
Dacă ajungi prin Breb ai și trasee frumoase prin preajmă, cel mai cunoscut fiind traseul Breb-Creasta Cocoșului. E un traseu de dificultate medie, 10 kilometri dus și la fel la întoarcere, cu urcuș doar pe ultima porțiune, când ajungi în dreptul muntelui.
Creasta Cocoșului e formată din lave magmatice cu o vechime de 9 milioane de ani, forma crestei fiind modelată prin procese vulcanice și tectonice. Drumul până acolo trece pe lângă două tăuri – Tăul Morărenilor și Tăul Chendroaiei, ultimul fiind mult mai mic.
Spre deosebire de Richiș, în Breb localnicii spun că nu sunt urși, dar există porci mistreți care le mai fură cartofii, căprioare și altele. N-am văzut nici stâne, singurii câini care lătrau erau pe la case îndepărtate și izolate, iar cei mari din sat erau toți legați în curțile lor.
Cei 10 kilometri până la Creasta Cocoșului mi s-au părut plictisitori: se merge mult prin pădure și au fost câteva porțiuni cu pietre, noroi și apă plus bălți, drumul părea că nu se va termina niciodată. Surpriza frumoasă a fost să găsesc fragi sălbatici, erau destul de mulți ascunși prin ierburi, chiar pe marginea traseului.
Pe drum m-am întâlnit doar cu câteva persoane, dar când am început să urc muntele au coborât zeci de oameni, iar sus încă mai erau vreo 10 inși, deși eu am ajuns acolo destul de târziu, pe la 15.30.
Da, traseul ajunge chiar la Creasta Cocoșului, deși privit de jos, de pe traseu, mi se părea improbabil și dificil să urc așa de sus.
Lucruri utile: traseul Breb-Creasta Cocoșului are 20 de kilometri dus-întors și se poate face și singur(ă). Este un traseu cu marcaj cruce roșie, dar e bine să aveți și aplicația maps.me, sunt multe cărări pe acolo, multe dintre ele unindu-se în același loc.
Loc de relaxare ”La căpiță”
Cei 20 de kilometri din ziua anterioară au fost suficienți pentru mine, așa că a doua zi mi-am dorit să găsesc o căpiță și să lenevesc lângă ea, cu o vedere frumoasă în fața ochilor. Am găsit locul cu vedere panoramică pe dealul de lângă șoseaua care merge la Sighetu Marmației.
În jur au apărut nori de furtună și deși în prima parte a zilei au ocolit satul Breb, pe la 5 după masa a început să plouă.
Cazare în Breb
Am stat la Pensiunea Teodora, la o familie foarte prietenoasă care a avut grijă de mine în stil maramureșean: mic dejun generos, ocazional o ciorbă țărănească sau mâncare pentru drumeția pe munte – slănină și cârnați.
Pensiunea e pe la marginea satului, aproape de locul în care începe traseul spre Creasta Cocoșului, dar mi-a plăcut asta, e mai liniște acolo decât în centru, iar satul e oricum mic.
Cum ajungi în Breb
Din București poți ajunge în Breb cu trenul până în Sighetu Marmației, iar de la gară te duce un taxi până în sat (80 de lei). În Breb nu există bancomate și în general se poate plăti doar cu bani peșin, doar la Restaurantul Dochia am putut plăti la POS, iar în altă parte mi-am cumpărat o rochie și am plătit prin transfer bancar făcut pe loc.
