Rio de Janeiro, cu reputație proastă chiar și printre brazilieni, a devenit imediat orașul meu preferat: boem, colorat, plin de viață, răsfățat de natură, cu clădiri frumoase ca-n Lisabona, dar și cu o sărăcie care se infiltrează în cele mai elegante locuri. Accepți asta și mergi mai departe, face parte din realitatea de aici. Nu m-am simțit în nesiguranță, m-am plimbat, am făcut plajă și încă sunt uimită că sunt aici. Maravilhosa cidade.
Pentru cineva care se temea să viziteze Rio de Janeiro, a fost o surpriză prima plimbare pe străzile orașului, care s-a întâmplat să fie în Santa Tereza. Nu știam mare lucru despre cartier, în afară de faptul că a fost a doua opțiune când am căutat cazare în Rio: voiam să stau în Centrul Vechi, care mi se părea a fi ”the place to be” pentru simplul motiv că era centrul, dar cum nu am găsit ce căutam acolo, iar Villa Franca avea recenzii excelente, m-am ”mulțumit” cu Santa Tereza.
Cât de tare mă înșelam! Santa Tereza e cea mai bună opțiune de cazare în Rio: străduțe în pantă și un tramvai galben care zdrăngăne pe străzi, vedere către alte dealuri și văi, inclusiv către Cristo Redentor, clădiri în stil portughez și ziduri încărcate de flori sau graffiti, baruri cool și boutiq-uri cu artă sau haine unicat.
Alte mici surprize le descoperi la pas, hoinărind pe străzi fără un scop anume, ca de exemplu un perete întreg cu plăcuțe de mozaic cu tramvaie (doar cu tramvaie!), un loc ferit și cvasi-necunoscut pe care nu-l fotografiază nimeni, deși e la doi pași de zona cu multe cafenele care zumzăie încontinuu seara. În timp ce la Escadaria Selarón nu poți să respiri de atâta înghesuială și oameni care stau la coadă pentru poze insta, la mozaicurile cu tramvaie nu e nimeni, deși sunt infinit mai frumoase. Ăsta e Rio. Asta e Santa Tereza.
Sumar
Museu da Chácara do Céu
În prima zi în Rio am ieșit să mă plimb prin cartier și am ajuns la Museu da Chácara do Céu, via Largo Do Curvelo și Largo do Guimarães. Nu am putut vizita Parque das Ruinas, de alături (era închis), dar nu mai conta, eram peste poate de fericită să descopăr un oraș atât de splendid, cu priveliști panoramice la tot pasul. Am scos la plimbare rochițele scurte cumpărate la Iguazu (yey, vară în decembrie!) și am zâmbit non-stop de fericire. Cine spune că fericirea nu se poate cumpăra?! Ba se poate…cu bilete de avion! 😀
Escadaria Selarón
Dacă vrei să vezi înghesuială și cozi pentru poze instagramabile, mergi la Escadaria Selarón din Rio, o scară care a devenit celebră după ce un localnic a început să o înfrumusețeze cu tot felul de plăcuțe ceramice colorate. Ceea ce a fost inedit și frumos a devenit o atracție obositoare, așa că nu mi-a plăcut foarte tare acolo. În schimb mi-a plăcut drumul până la Escadaria Selarón, să iau masa la o cârciumă din apropiere, să mă opresc la o tarabă pentru o caipirinha la 5 reali și să mă zgâiesc la graffiti.
Apeductul Carioca
Apeductul a fost construit în secolul XVIII ca să aducă apă proaspătă pentru populația orașului. Acum nu mai transportă apă, ci tramvaie galbene săltărețe.
Centrul Vechi
În weekend am găsit Centrul Vechi pustiu, doar câte o mașină de poliție ici și colo și câți vagabonzi amețiți. Toate casele păreau pustii, magazinele goale și o senzație stranie de oraș abandonat în care nu a mai rămas niciun suflet de om. Ceva mai încolo, la bulevard, era mai animat, mai mulți oameni fără adăpost, mai multe cafenele, mai mulți turiști. Nu m-am simțit în nesiguranță, dar nici nu părea locul în care să te plimbi singură noaptea.
Praia do Flamengo
În sfârșit, plajă! Eram în Brazilia de vreo săptămână, dar nu văzusem încă oceanul. Praia do Flamengo e o plajă mai puțin faimoasă, dar și mai puțin aglomerată, așa că a fost locul potrivit pentru prima seară în Rio. Lângă plajă, spre bulevard, e un sanctuar pentru pisici, cu zeci de pisici răsfățate hrănite de localnici.
Wet Mouse Lookout (Mirante do Rato Molhado)
Serios, există un loc de belvedere în Rio care se numește, în traducere, Punctul Panoramic Șoarecele Ud. E în Santa Tereza, desigur, iar ca să ajungi acolo te plimbi pe tot felul de străduțe fără picior de turist, doar vile cochete sau vreo favellina, un amestec de voie bună, bogăție, sărăcie și frumusețe, care în Rio e gratis pentru toată lumea. La Șoarele Ud sunt niște băncuțe pe care meditează localnicii și se zărește oceanul în depărtare. Numai bun pentru a-ți trage sufletul înainte de căuta misteriosul tramvai galben din Rio.
Tramvaiul din Santa Tereza
Tramvaiul din Santa Teresa este o linie de tramvai istorică care conectează centrul orașului cu cartierul rezidențial, pe dealurile de la sud-vest de centrul orașului. Acum este o linie exclusiv turistică, tramvaiele au un singur vagon, iar biletele se cumpără de lângă Apeductul Carioca, peste care trece și micul tramvai galben.
Eu l-am luat din celălalt capăt, care e în Santa Tereza, am găsit ultima stație, am admirat Cristo Redentor care se zărea într-un vârf de deal și m-am așezat la coadă. Când a sosit tramvaiul plin cu turiști, surpriză – nu puteam cumpăra bilet decât de la casele de lângă apeduct. Dar asta nu l-a oprit pe conductor să-mi facă loc în tramvai și nici pe mine să mă bucur de plimbare. Călătoria cu tramvaiul e de neratat dacă ajungeți prin Rio, dar nu neglijați nici o plimbare la pas prin Santa Tereza, e o comoară acest cartier.
Lucruri utile: biletul costă 20 de reali
Cristo Redentor
Când m-am dat jos din Uberul care m-a dus din Santa Tereza la Corcovado, șoferul mi-a urat, zâmbind, ”Feliz Ano Novo!” Era 30 decembrie și deja ziua începuse mai mult decât perfect.
Sunt mai multe variante de a vizita Statuia lui Cristos Mântuitorul din vârful muntelui Corcovado, inclusiv aceea de a urca pe jos până în vârf, dar ca să intri pe platforma de acces trebuie să plătești oricum bilet de intrare. Am preferat să îmi cumpăr un bilet online la tramvaiul care urcă panta muntelui și bine am făcut că l-am luat din timp: când am ajuns acolo era o coadă lungă de oameni care au vrut să-și ia bilet la fața locului, nu au mai găsit și acum așteptau să vadă dacă prindeau vreun loc liber.
Mă temusem că voi avea probleme la ridicarea biletului, pe site scria că trebuia să tipăresc confirmarea primită pe email, dar n-a fost nevoie, mi-au verificat pașaportul și atât. Drumul cu tramvaiul e scurt, plecarea se face doar la ora înscrisă pe bilet, iar când ajungi sus e atâta înghesuială și atâta lume încât devine o problemă să găsești un loc mai liber în care să îți faci și tu o poză.
Priveliștea, însă, este grozavă! Fiind în vârful muntelui sunt intervale în care muntele e înconjurat de ceață sau nori și nu mai vezi absolut nimic. La un moment dat ceața asta a durat vreo 20 de minute și nu părea să dea semne că vrea să plece, deși soarele era pe cer.
Lucruri utile: biletul pentru Corcovado Tram a costat 82 reali
Parque Lage
La baza muntelui Corcovado este Parque Lage, un parc cu o clădire care a fost reședința unui industriaș bogat și care acum adăpostește o cafenea și niște magazine. Plus, e unul din locurile instagramabile din Rio și e aglomerat tot timpul.
De la Corcovado până la Parque Lage există un traseu de drumeție pe care îl parcurge destul de multă lume. Inițial mă gândeam că e un traseu destul de ușor, ca o plimbare pe munte, dar după ce am părăsit șoseaua care duce în vârf și am intrat pe traseu, m-am trezit într-un episod de tip Tarzan, în care de abia am coborât ținându-mă de liane și de niște cârlige de metal înfipte în stâncă. Apoi am ajuns în parc, care e drăguț, dar e prea multă lume, așa că n-am stat foarte mult acolo.
Grădina Botanică
În apropiere este Grădina Botanică, cu vedere către Cristo Redentor și alei mărginite de palmieri înalți. Intrarea e 15 reali și merită o vizită pentru priveliștea către Corcovado și copacii exotici.
Parque dos Patins
De la Grădina Botanică poți merge pe jos până la Plaja Ipanema, trecând pe lângă un lac și prin Parque dos Patins. E o zonă de relaxare mai aerisită și care mie mi-a plăcut mult, poate pentru că am auzit la cineva care a trecut pe bicicletă pe lângă mine o melodie braziliană pe care o ascultam și eu pe repeat. E și un heliport acolo, sunt mulți operatori în Rio care vând plimbări cu elicopterul, așa că asta e sus pe lista mea de dorințe pentru când o să revin în orașul ăsta frumos care e Rio de Janeiro 😊
Plaja Ipanema
Dimineața – drumeție pe munte, seara – relaxare pe plajă. Îți mai poți dori ceva mai bun decât asta?! Ipanema e o plajă lungă, aglomerată, în care e greu să găsești un colțișor mai liber în care să-ți arunci prosopul. Pe străzile din apropiere e plin de magazine și restaurante, oamenii se fâțâie de colo-colo pe stradă în costume de baie decoltate, iar nivelul de toleranță al oamenilor e ridicat.
Fun fact: pe Ipanema am nimerit accidental pe o porțiune de plajă doar pentru gay. Mergeam pe malul apei și m-am trezit dintr-o dată că în jurul meu sunt doar bărbați tineri, cu corpuri lucrate la sală și care socializau între ei. Nicio femeie în peisaj, doar bărbați, ceea ce îți sare brusc în ochi, pentru că în rest lumea e foarte amestecată, sunt copii, adulți de toate vârstele și formele.
Rio e sinonim cu libertatea și cu pofta de viață. Într-un astfel de oraș e un păcat să fii trist și cred că e fizic imposibil să devii depresiv cu astfel de locuri la îndemână. Pe drum spre metrou m-am gândit, mai în glumă, mai în serios, cum ar fi să mă mut acolo. Să învăț portugheza și singura mea problemă existențială să fie plaja prea aglomerată și că nu știu ce costum de baie să aleg din alea zece pe care le am. Cum ar fi…
Sugarloaf
Cel mai frumos loc din Rio de Janeiro? Sunt o grămadă, dar Sugarloaf e mai puțin o capcană turistică decât Cristo Redentor. Mi-a plăcut acolo, să alunec cu telecabina de la o căpățână la alta și să savurez clipa aia când, în final, eram în Rio de Janeiro!
Ultima amintire din Rio
Așteptam transferul spre Ilha Grande, iar tipul care avea grijă de vila în care stăteam, un mulatru care vorbea doar portugheză și cu care mi-a fost cam greu să mă înțeleg, nu mai era acolo să îmi iau rămas bun de la el.
Fusese foarte amabil cu mine și apreciasem asta cu atât mai mult cu cât mă temusem un pic de Rio: veneam dintr-o țară în care trebuie să te păzești mai tot timpul și câteodată devine obositor asta, așa că ai nevoie de un loc al tău la care să te gândești din când în când, un fel de ”safe heaven” care să fie ”safe” doar pentru tine. Rio de Janeiro reușise să fie asta, un loc la care să mă pot întoarce oricând, chiar dacă doar în mintea mea.
Am ieșit în stradă, mă anunțaseră pe WhatsApp că mașina urma să sosească în curând, și m-am trezit cu omul ăsta lângă mine. Am trăncănit diverse și nu prea înțelegeam ce spunea, dar voia să fie acolo până când mă urcam în mașină. M-a întrebat de carnaval (carnavau), dacă voiam să mai vin vreodată și mi-am dat seama că da, asta era, îmi doream să mă întorc în Rio, de carnaval sau de ne-carnaval, iarna sau vara, nu conta absolut deloc, voiam doar să mă mai plimb pe străduțele din Santa Tereza cu tramvaiul ăla galben, să nimeresc accidental în vreo favelina, să îmi petrec serile pe plajă, să mă uit spre cer și să văd Cristo Redentor, să beau caipirinha și să mănânc pește cu orez la vreo cârciumă anonimă, să mai urc măcar o dată pe Sugarloaf și să mă minunez că sunt acolo, să fiu fericită chiar dacă poate nu eram. Nu-mi doream decât să rămân acolo, pentru totdeauna, să uit că există iarnă și frig și orașe fără carnaval, fără plaje, fără munți ca niște căpățâni de zahăr, fără caipirinha și mic-dejunuri cu papaya. Apoi a venit mașina, ne-am îmbrățișat și am plecat.
Anul Nou în Rio
Anul Nou în Rio, pe Copacabana, e o experiență braziliană pe care nu voiam să o ratez: brazilienii se strâng pe plajă ca să vadă artificiile, să petreacă cu prietenii, să asculte muzică și să danseze. Și deși mă așteptam să fie o petrecere mult mai mare și mai gălăgioasă pe Copacabana, spectacolul artificiilor e unul excepțional.
În ultima zi din an circulația din jurul zonei Copacabana se închide, iar metroul se poate folosi doar cu niște bilete speciale care se vând doar de revelion, într-un număr limitat. Cu două zile înainte de Anul Nou bilete pentru ”réveillon”.
În ultima zi din an m-am plimbat cu tramvaiul galben din Santa Tereza, apoi m-am dus la Sugarloaf și până am terminat cu toate plimbările mi-am dat seama că nu mai avea rost să mă întorc la pensiune, deja zona din jurul Copacabanei se aglomerase, erau multe autocare cu brazilieni din împrejurimile Rio, toți îmbrăcați în alb, cum e obiceiul acolo de Anul Nou.
La apusul soarelui Copacabana nu era foarte aglomerată – am închiriat un șezlong și m-am pus pe așteptat. Și ce așteptare lungă a fost! Noroc că unii brazilieni veneau cu boxe și mai țopăiau pe lângă ele, altfel mi s-au părut destul de cuminți. Nu știu dacă era undeva vreo scenă și un spectacol oficial, dar spre Sugarloaf nu era nimic de genul ăsta și m-a surprins un pic, mă așteptam să fie mai mult tărăboi.
Se făcuse răcoare, așa după câteva ore mi-a cam dispărut entuziasmul: mi-era frig, mă plictisisem și înțepenisem pe șezlongul acela de atâta așteptat. Singurul moment mai antrenant a fost când un tip a încercat să fure un telefon și toți bărbații din jur au sărit să-l fugărească pe plajă. L-au prins imediat.
Treptat oceanul s-a umplut cu vase de croazieră care s-au strâns să vadă spectacolul, apoi între mal și vasele de croazieră au apărut mai multe vase de pe care urmau să fie lansate artificiile.
Și apoi a început. 14 minute de artificii, durata optimă pentru un astfel de spectacol, altfel se formează nori toxici. 14 minute de artificii pentru anul care ne-a adus Coronavirusul, ne-a îmbolnăvit – omorât – blocat în case și ne va arunca în recesiune. Dar tot a fost frumos și în ciuda tuturor lucrurilor încă vreau să cred că ăsta va fi un an bun, nu unul mediocru.
După momentul artificiilor, cam jumătate din oamenii de pe plajă au început să plece pe jos, până spre zona în care erau parcate autobuzele. Circulau doar anumite linii, așa că am luat un autobuz până în Centro, iar de acolo am căutat un Uber (era wifi lângă stația de metrou, dar îl prindeam greu), dar fie șoferul n-a mai venit, fie l-am ratat eu, așa că am plecat pe jos de la stația de metrou Gloria până la pensiune. A doua zi urma să plec spre insule și plaje, câteva zile de relaxare, printre cele mai frumoase.
Lucruri utile: la prânz au fost 36C, dar fără caniculă. Închirierea unui șezlong costă 10 reali. Unele spații de pe plajă erau îngrădite și erau puse mese, ca la restaurant. Alte familii veneau cu umbrelă și cort ca să își marcheze spațiul. Plaja era aglomerată, dar puteai merge printre oameni. Ca să ajungi de pe plajă la metrou și stația de autobuz trebuia să treci prin două tunele care erau doar pentru pietoni în seara aia, oamenii fluierau, erau și mulți polițiști peste tot.
