Aswan: o feluca beată de soare, un fluviu albastru și stânci cu forme ciudate pe Insula Elefantină. Dune aurii de nisip și, ici-colo, câte un monument: mormintele nobililor, mausoleul lui Aga Khan și mănăstirea Sf. Simeon. Muzică nubiană, pământ roșu, vârtejuri lângă prima cataractă. Hotelul în care a stat Agatha Christie, un copil navigând cu o scândurică, pânzele albe ale bărcilor. Nubienii, zâmbetele lor și apropierea Africii negre. Nilul, apusul soarelui, viața.
În prima zi în Aswan am cumpărat de pe stradă o plimbare cu feluca pe Nil. Fără pregătiri, fără planuri, doar pentru că arăta prea frumos totul pentru a mă întoarce la hotel. Am nimerit într-un grup mic cu alți trei turiști, printre care unul adusese o mică boxă portabilă și a pus muzică nubiană. Magic.
După vreo două ore, soarele apunea roșu ca sângele și trebuia să ne întoarcem, se făcea frig. Undeva mai jos era hotelul Old Cataract, în care au stat oameni bogați sau faimoși.
Insula Elefantină
Ultima zi în Aswan a sosit repede: seara aveam tren înapoi spre Cairo de unde voiam să ajung la Alexandria, apoi înapoi acasă, dar până seara îmi rămânea o zi întreagă pentru plimbări. Am hotărât să vizitez Insula Elefantină, Insula Botanică și malul de vest.
Insula Elefantină, care se numește așa din pricina unor bolovani din capătul insulei care arată precum fundul unor elefanți, adăpostește un sat de nubieni și un hotel cu pretenții. De la americanul cu care împărțisem o feluca în zilele trecute știam că e un loc diferit de tot ce poți vedea în Aswan și așteptam cu nerăbdare să ajung acolo.
Există un feribot cu care, pentru 2 lire egiptene, poți traversa Nilul până pe insulă, dar o dată ajunsă acolo nu prea am știut încotro să mă îndrept: satul e un labirint de alei înguste din pământ bătătorit, cu căprițe păscând liber puținele urme de iarbă și copilași care se țin după tine pentru câteva bomboane (din păcate nu mi-a trecut prin cap să iau ceva la mine).
Voiam să ajung în capătul insulei unde erau bolovanii uriași și fotogenici, dar mi-a fost imposibil – nu am găsit drumul și m-am simțit ca un intrus pe un teritoriu interzis. Nubienii sunt foarte săraci, satul era un amestec haotic de noroi întărit și case din chirpici, dar cu o anumită veselie și dragoste de viață: multe case nubiene sunt pictate în stil naiv în culori vesele și tari.
În cele din urmă am ajuns, cu greu, la Nil și am luat-o pe malul apei până la Hotelul Moevenpick, o construcție urâtă care contrastează puternic cu satul modest al nubienilor. La Moevenpick se cazează arabii și europenii bogați care, de pe gazonul perfect tuns al hotelului, pot admira malul opus al Nilului, duna aurie și monumentele împrăștiate ici și colo.
Qubbet El-Hawa: Mormintele Nobililor
Pentru că foarte multe nu erau de făcut pe insula Elefantină m-am întors în Aswan și am căutat o barcă pentru restul zilei. Nu prea mai aveam chef de negocieri, așa că m-am ales cu o barcă cu motor, zgomotoasă și mirosind a benzină, și un căpitan care m-a zorit încontinuu, de nu mi-a mai priit deloc plimbarea (am negociat 35 de LE, în final am plătit 40 pentru că, a zis el, a fost simpatic). Nu poți ajunge altfel pe malul de vest, care e în mare parte nelocuit, decât cu o feluca sau cu o barcă, căci mijloace de transport în comun nu există.
Ajunsă pe malul de vest m-am dus să vizitez mormintele nobililor sau Qubbet el-Hawa. Am fost singurul vizitator la ora aia, eu și paznicul care a descuiat, rând pe rând, mormintele vechiului regat. La final, după ce m-a plimbat peste tot, i-am lăsat și-un bacșiș, probabil prea mic pentru așteptările lui, pentru că m-a lăsat brusc în mijlocul sitului. La poalele dealului, lângă Nil, mă aștepta barcagiul meu, despre care nu eram foarte sigură că îl voi mai găsi acolo. Acesta m-a luat la rost că de ce am stat atât de mult – la fiecare oprire negociam cât urma să stau acolo, iar la mormintele nobililor stătusem 45 de minute în loc de 30. Noroc că plata urma să o fac la final!
Kitcheners Island
Următoarea oprire a fost insula botanică (Kitcheners island, cum îi spun ei) – acolo am avut ”voie” să stau doar 20 de minute, pentru că ”nu e nimic de văzut”. Insulița este de fapt o grădină botanică pentru care plătești bilet de intrare și te fâțâi de colo-colo printre copaci exotici până la debarcaderul din celălalt capăt al insulei unde te hărțuiesc din nou vânzătorii de ceai de hibiscus și cei de eșarfe colorate. Într-adevăr, nu sunt foarte multe de văzut, am mers dintr-un capăt în altul și cel mai mult mi-au plăcut priveliștile către malul opus al Nilului, cu o dună mare și aurie.
Mănăstirea Sfântul Simeon
Ultima oprire a fost pe malul de vest, la mănăstirea Sfântul Simeon, dar, ghinion! Era deja aproape ora 4 și mănăstirea se închidea la 4, așa că doar am coborât pe mal și am făcut câteva poze. Mi-ar fi plăcut să stau întinsă pe duna aia și să moțăi o oră fără să mă gândesc la nimic, dar nubianul cu barca stătea cu ochii pe ceas și mă stresa cu graba lui, iar eu mă simțeam la capătul puterilor cu stilul egiptenilor de a furniza un serviciu după negocieri nesfârșite și bacșișuri pentru orice. Am cedat și m-am întors în Aswan – se făcuse, oricum, deja seară.
Cum ajungi la Aswan
Am ajuns la Aswan din Luxor, cu un tren turistic. Am călătorit singură, fără agenție.
De vizitat în Aswan: Muzeul Nubian (era închis când am fost eu în Aswan), Insula Elefantină (feribot 1 sau 2 LE), Mormintele nobililor (intrare 30 LE), Kubbet el-Hawa (monument pe dealul de deasupra mormintelor nobililor), Grădina Botanică (intrare 10 LE), Mausoleul lui Aga Khan, Mănăstirea Sfântul Simeon (intrare 25 LE).
Cum se ajunge acolo: cu o barcă sau feluca închiriată, prețul variază în funcție de durată și numărul de opriri. Eu am negociat 35 LE pentru aproximativ o oră și jumătate și 3 opriri.
Ce articol frumos! Este ca o poezi 🙂 Si lumina pozelor este ireala.
I like!