Am vizitat atâtea orășele coloniale în Columbia încât îmi doream foarte mult să fac o plimbare în natură, să mai vizitez și altceva, nu doar orașe. Așa am aflat de lacul Guatavita, un lac sacru pentru populația indigenă muisca despre care se crede că stă la originea mitului El Dorado.
Lacul Guatavita
Lacul e la câțiva kilometri distanță de orașul Guatavita și nu sunt curse directe până acolo, dar e destul de ușor de vizitat o dată ce ajungi în Guatavita. Am luat autobuzul din Bogotá și după aproape 2 ore prin munți și peste dealuri am ajuns în oraș. Mi-a plăcut atât de mult atmosfera liniștită de acolo încât aș fi putut petrece toată ziua plimbându-mă prin centru, dar voiam să văd și lacul, care nu se poate vizita decât până la 4pm.
După ce mi-am luat o prăjitură cu maracuya de la mic magazin (yam!), m-am dus până într-o piață de unde ar fi trebuit să fie microbuze până la lac. Dar nu era niciunul, doar un autocar care pleca la Bogotá. Șoferul mi-a făcut semn să urc, urma să treacă pe lângă drumul care ducea la lac și asta era, se pare, varianta cea mai bună. Credeam că urma să merg pe jos câțiva kilometri, dar când a ajuns la o intersecție cu un drum neasfaltat am văzut acolo microbuzul care mergea până la lacul Guatavita. Șoferii se cunosc între ei și se sună ca să-și sincronizeze cursele, așa că e foarte ușor să ajungi acolo și fără mașină.
De la șosea (”principal”) am luat-o pe drumul ăsta neasfaltat peste dealuri, prin niște peisaje bucolice. Mă așteptam să fie sălbăticie sus, dar parcul e foarte vizitat, era plin de turiști de weekend. Se plătește intrare și nu poți vizita lacul decât cu un ghid, nu ai voie să te plimbi de capul tău pe acolo, deși nu este cine știe ce traseu dificil. Întâi m-a enervat asta, voiam să mă plimb, nu să pierd timpul cu grupul, mai ales că era un grup mare, dar până la urmă mi-a trecut, ghidul era o femeie indigenă muisca și a povestit multe lucruri despre tradițiile lor și despre cât de important era lacul pentru ei. Când spaniolii au ajuns în zonă au auzit legenda lui El Dorado și au organizat expediții pentru a găsi aurul despre care credeau că e ascuns pe fundul lacului, dar n-au găsit nimic.
Legenda El Dorado a inspirat expediții în toată America de Sud: prima navigație completă a fluviului Amazon a avut loc în timpul unei expediții a lui Francisco de Orellana în căutarea unui oraș realizat din aur, iar Sir Walter Raleigh a căutat în zonele muntoase din Guyana urmele unui lac și ale unui oraș vechi despre care credea că este locația acestui mit. O mare parte din nordul Americii de Sud a fost cartografiată în timpul diferitelor căutări pentru El Dorado, însă originile legendei au legătură cu lacul Guatavita.
Ca să vezi lacul trebuie să urci un mic munte și am făcut asta cu multe opriri, din cauza altitudinii: lacul e la 3000 metri, iar noi am urcat mai sus de atât, așa că trebuia să faci pauze dese ca să îți revii un pic. După ce am părăsit vegetația bogată de la poalele muntelui, am ajuns într-o zonă cu vegetație pitică și cu vederi panoramice asupra întregii regiuni. Minunat!
Dar punctul culminant e când ajungi în vârf și vezi lacul la picioarele tale: mi-a amintit mult de Azore și Sete Cidades, tot un lac circular e și în Columbia. Nu se știe cum s-a format, posibil în urmă căderii unui meteorit sau poate în urma prăbușirii terenului. În funcție de felul în care cade lumina apa lacului este verde sau turcoaz, iar pe coama muntelui e o cărare pe care te poți plimba în voie până ajungi la ieșirea din parc.
De acolo am mai mers un kilometru până am ajuns la o cabană de unde mi-am luat un cârnat prăjit și o arepa (o turtiță), apoi am luat microbuzul până la ”principal”.
Lucruri utile
Biletul de intrare în parc costă 19.000 COP (21 lei). Autobuzul până în Guatavita costă 9.000 COP (10 lei), autobuzul până la șosea (”principal”) e 4.000 COP (4.5 lei), iar microbuzul care te duce până la intrarea în parc este tot 4.000 COP.
Guatavita
A fost grozav la lac, cred că am stat în total vreo trei ore, dar nici orășelul Guatavita nu e de aruncat. Orașul a fost reconstruit la amenajarea unui lac artificial așa că i se mai spune și Guatavita Nueva. Ridicat pe un teren mai înalt, Guatavita a primit influențe coloniale, ba chiar și o mică arenă pentru coride, copie în miniatură după cea din Sevilla.
Orașul e pe malul lacului artificial Tominé și am încercat să ajung până la lac, dar drumul era mai lung decât mă așteptam, iar malul nu este amenajat, așa că m-am oprit la un punct de belvedere de pe care se vedeau lacul și bărcuțele care navigau. Trebuie să fie grozav să te plimbi cu barca pe acolo, peisajele sunt foarte frumoase.
Față de alte orașe de lângă Bogotá care primesc sute de turiști, ca Zipaquirá, aici era foarte puțină lume și o atmosferă calmă și primitoare care mi-a plăcut foarte mult. Mi-a părut bine că am ales să merg acolo, după ce am citit pe alte bloguri că nu prea merită să o faci. Merită cu vârf și îndesat, ai ce să vezi, iar lacul e superb 😊
