Isabela: prea multă frumusețe pentru muritorii ca noi

Frumoasa Isabela. Inițial am venit pe insulă pentru trei zile, dar după ce am văzut unde am ajuns mi-am prelungit șederea cu încă două. E cea mai îndepărtată insulă din arhipelagul Galapagos și poate cea mai frumoasă: un oraș mic cu străzi pline de nisip alb, un hotel chiar pe plajă, cât să asculți valurile toată noaptea, și o plajă lungă și strălucitoare cu care să-ți umpli sufletul în fiecare zi.

Plaja

Cel mai bun loc din Isabela e plaja lungă cu nisip alb, pe lângă care poți alerga dimineața, în aerul sărat al oceanului. Apusurile sunt fantastice, străzile orașului sunt pline de nisip, iar în jur e plin de bălți cu păsări felurite și zone aride cu cactuși candelabru.

În Isabela sunt mai puțini turiști, așa că aici totul e despre conexiunea cu natura și traiul liniștit de la capătul lumii. Te duci la plajă și stai la umbra unui pom în timp ce trec pe lângă tine iguanele marine și te poți plimba cu bicicleta în lumina aurie a apusului. E magic.

Complexul Zonelor Umede și Muro de las Lagrimas

În capătul plajei începe Complexul Zonelor Umede și Muro de las Lagrimas care e gratuit și se poate vizita pe cont propriu. La intrare e un chioșc și trebuie să îi spui unui nene cum te cheamă și de unde ești, apoi te plimbi de capul tău pe un traseu marcat, lung de câțiva kilometri.

În general turiștii vin aici pe biciclete, dar se poate face și pe jos, cum am făcut eu prima dată, sunt 4.5 kilometri de la intrare până la capăt. Prima oprire a fost la Playita, o plajă mai ferită, bună de bălăceală și cu priveliști frumoase. Plaja se împarte cu iguanele marine, care sunt peste tot în Galapagos, mai ales pe Isabela am văzut o mulțime, de toate mărimile și formele.

Pozas verde

Sunt multe bălți în zonă, cu cactuși candelabru care rezistă mult timp fără apă, dar cresc doar câțiva milimetri pe an.

Playa del Amor

O plajă cu multe stânci, pe care se strâng scoici și cochilii și căreia îi va lua câteva mii de ani ca să ajungă o plajă cu nisip fin și alb ca cea de lângă Puerto Villamil.

Tunelul de lavă

O scoarță ca de asfalt acoperă pământul, cu tot felul de plante colorate crescând prin crăpături, iar într-un loc poți vedea un tunel de lavă, mai mic decât cel de pe Santa Cruz.

Țestoase

Să traversezi drumul e complicat când ai 100 de ani și trec turiști pe bicicletă pe lângă tine 😊 Am văzut mai multe țestoase mari păscând libere, câteva aveau sigur peste 100 de ani la cât de uriașe erau. Asta din imagine și-a băgat capul la cutie căci treceau prea mulți oameni pe acolo și a stat așa până nu s-a mai văzut nimeni. Au răbdare să aștepte, timpul nu înseamnă nimic.

Mirador

Spre capătul traseului e un delușor pe care s-a construit un mirador. De sus se vede toată insula până departe, cactuși și mangrove și tot felul de tufe prin care se ascund țestoasele. Isabela e o insulă slab populată, există un singur drum care pleacă din oraș și ajunge aproape de un vulcan în centrul insulei, în rest nu există nimic, doar teren sălbatic. 97% din suprafața terestră din Galapagos este Parc Național și sit UNESCO, iar natura e liberă și neatinsă.

Muro de las Lagrimas

În anii ’40 Galapagos nu era o destinație pentru turiști, ci un loc în care ajungeau tot felul de proscriși și aventurieri. Pe insulă a existat Isabela Penitenciary Colony, un loc în care erau trimiși prizonierii politici sau delicvenții de drept comun și în care au murit mulți oameni în urma abuzului de putere. În memoria lor s-a construit un ”zid al lacrimilor” care e chiar la finalul traseului.

Playita

După atâta mers pe jos, la întoarcere m-am oprit din nou la Playita, ieșise și soarele și era cald, până și apa era mai bună. Am stat un sfert de oră sub un pomișor și am fost vizitată, pe rând, de o iguana, care s-a oprit să pozeze un pic, un pui de pescăruș care mi s-a văicărit minute în șir și s-a apropiat incredibil de mult de mine, și o altă pasăre cu un cioc lung ca un ac cu care scormonea după viermișori.

Surf

În ultima zi pe Isabela m-am întorc acolo pe bicicletă ca să fac un scurt traseu spre un loc de surfing. Are un kilometru și ceva, dar prima dată am fost prea obosită ca să îl fac, cu bicicleta a fost mai repede. Sunt două cărări care se bifurcă, una duce la un mirador, alta pe o plajă bună pentru surfing. E frumos și tihnit pe acolo, nu mai era niciun turist, doar țestoase și cactuși.

Alte bălți de pe drumul de întoarcere

E plin de bălți în zonă, așa că pe drum am mai descoperit câteva, unele cu zone de picnic amenajate. Și ce lumină am prins la final de zi…frumos de tot!

Lucruri utile

Pentru vizitare să aveți apă și cremă de protecție solară și să vă feriți de viespii. Pe mine m-a înțepat una (a doua oară în Galapagos!), sunt multe pe traseu, mai ales pe lângă bălți. Nu există toalete (doar la intrarea pe traseu) și nici coșuri de gunoi, doar mese pentru picnic și fiecare își ia gunoiul și îl duce în oraș. Închiriatul bicicletei a costat 2.5 USD / oră.

Mai multe despre bugetul pentru Galapagos aici.