Dacă ar fi să fac un clasament al celor mai populare atracții turistice din Cusco, Rainbow Mountain ar fi de departe în top 3. Locul ăsta nici nu exista până acum câțiva ani, nu în forma actuală – din cauza încălzirii globale s-a topit zăpadă care acoperea în permanență muntele și au ieșit la iveală culorile diferite ale minereurilor: un munte colorat transformat rapid de peruanii întreprinzători într-o atracție turistică instagramabilă, foarte populară.
Cusco e plin de agenții de turism care vând tururi pentru Rainbow Mountain. Nu puteam rata locul ăsta, măcar de curiozitate și tot m-am dus 😀 Ce nu-ți spune nici un agent de vânzări e că drumeția este la 5000 de metri, nu e chiar o plimbare în parc.
Ca de obicei, am plecat din Cusco la 4.30 dimineața. Spre deosebire de Ausangate, drumul până la punctul de plecare pe traseu este mai scurt, de o oră și jumătate. Am luat micul dejun într-un sat, pe un frig groaznic. În Peru, indiferent de vreme, nu se folosește încălzire de niciun fel, nu tu foc, sobe sau calorifere pe undeva – poate fi și zăpadă afară, peruanii își mai pun niște haine de lână și asta e tot. La localul ăsta opresc toate grupurile care fac Rainbow Mountain – niște mese puse afară, cu o prelată deasupra, deși cred că erau 0°C la ora aia. Nu îmi venea să cred ce frig era!
De acolo am început să urcăm pe munte cu mașina până la intrare, unde se plătește bilet pentru Rainbow Mountain. În Peru nu vizitezi gratis un munte, el ”aparține” comunității locale. La Vinicunca au construit niște clădiri la intrarea pe traseu, au o gheretă unde încasează banii, un mic târg de suveniruri, magazine, cai de închiriat – banii sunt împărțiți în comunitate, iar banii încasați sunt destul de mulți, dacă e să mă iau doar după numărul mare de turiști din ziua aceea.
Peste tot zăpadă, peruanii din grup erau extaziați. Ghidul ne-a zis că în patru ore toată zăpada aia se va topi și deși părea improbabil, așa a fost – la amiază nu mai era deloc, se topise toată! De la începutul traseului până în vârful de pe care poți vedea Rainbow Mountain e o drumeție de o oră. Traseul începe la 4300 de metri și urcă până la 5000 de metri, întâi pe o cărare ușoară pe care trebuie să o urci încet din cauza altitudinii, apoi urmează o ascensiune mai abruptă.
Pe la mijlocul traseului m-am hotărât să iau un cal, că iar rămăsesem în urma grupului 😀 Calul nu urcă până în vârful muntelui, așa că tot a trebuit să fac partea mai dificilă pe jos. Pauza de relaxare a fost la o ședință foto cu niște lame. Am întrebat-o pe localnică cum le cheamă pe alpaca. ”Sunt lame” Ups, și eu care credeam că știu să le deosebesc 😀
Cel mai greu a fost să urc ultima porțiune, era zăpadă și era destul de abrupt, așa că tot alunecam. Iar eu aveam bocanci de munte, mulți turiști veniseră în pantofi sport de oraș! Sus aglomerație mare, plin de oameni, vânzători de friptură de alpaca, ghizi cu măști amuzante și punctul de belvedere către Rainbow Mountain, unde toată lumea voia să își facă poze.
Dacă mă întrebi pe mine, muntele ăsta Vinicunca aka Rainbow Mountain este supraevaluat. E o culme colorată, dar nimic atât de spectaculos încât să justifice mulțimea de acolo. Prin comparație, la 7 lagunas de la Ausangate am fost doar câțiva oameni, aici eram câteva zeci. Și nu era cu mult mai frumos!
Un munte colorat cu adevărat spectaculos este în Islanda, pe traseul Laugavegur, la Landmannalaugar. Acolo da, e ceva fabulos, ai munți colorați, gheizere, câmpii de lavă – peisaje ca dintr-o altă lume!
Nu m-am mai pupat și cu alpaca din vârf, deși mi-s tare dragi animalele astea simpatice. A fost ultima mea excursie în Peru și dacă răul de înălțime de la 5000 de metri nu o să-mi lipsească foarte tare, o să-mi fie sigur dor de alpaca, lame și oamenii Anzilor cu hainele lor colorate și pălăriile caraghioase. O lume care își păstrează autenticitatea și în vremurile astea moderne, care s-a adaptat fără să renunțe la tradiții.
