Cinci zile în Torres del Paine, Patagonia. Traseu și lucruri utile

M-am întors din prima vacanță adevărată pe anul ăsta: 5 zile de treckking pe traseul W din Torres del Paine, Patagonia, fără semnal sau internet, doar munți, lacuri, râuri și ghețari.

O călătorie cu dormit la cort, bucurându-mă la fiecare pas de măreția naturii, fără frică de viruși sau alți oameni, literalmente la capătul lumii, un spațiu atât de vast cât să-l umpli cu amintirile tuturor vieților trecute. Cinci zile și vreo 70 de km mai târziu, sunt mai odihnită decât la începutul călătoriei.

Traseul

Traseul a fost din mai multe puncte de vedere o premieră pentru mine: cel mai lung traseu de drumeție pe care l-am făcut până acum (cinci zile, singură), cel mai sudic punct în care am ajuns vreodată și prima dată când am stat la cort. Da, m-am dus acolo fără să știu să pun cortul și fără să fiu o mare munțomană…dar m-am pregătit cât de bine am putut și a fost foarte bine.

Torres del Paine e cel mai cunoscut parc național din Patagonia, la capătul continentului, în regiunea Magallanes y de la Antártica Chilena. Parcul a fost redeschis turismului la finalul anului trecut, dar cu anumite restricții: doar traseul W este deschis (circuitul O este închis turiștilor) și sunt deschise doar patru campinguri.

Pentru că Chile are numeroase restricții interne care fluctuează de la o săptămână la alta, este extrem de dificil să vizitezi mai multe în țară, așa că am profitat de vacanța în Patagonia ca să stau cât mai mult pe munte, în libertate.

Am făcut traseul W în cinci zile, astfel.

Ziua 1: Puerto Natales – Laguna Amarga – Camping Central – Mirador las Torres

Am plecat dimineața cu autobuzul Bus Sur din Natales spre Laguna Amarga, unde e intrarea în parcul național. De acolo am luat alt autobuz care ne-a dus până la Camping Central, unde începe traseul (unii fac traseul invers, e ok oricare variantă).

După check-in-ul în Camping Central, mi-am lăsat echipamentul acolo și am făcut traseul până la Mirador las Torres (9.5 km) și înapoi (alți 9.5 km). Traseul trece prin Refugio Chileno, acum închis. A fost cea mai mare distanță făcută într-o zi.

Ziua 2: Camping Central – Camping Cuernos

A doua zi am plecat spre Camping Cuernos, pe malul lacului Nordenskjöld – 13 km. Cazare la cort în Camping Cuernos, unde trebuie să montezi cortul pe platforme, pentru că nu e nimic plat.

Ziua 3: Camping Cuernos – Camping Vértice Paine Grande

De la Cuernos am mers 11 km până la Camping Paine Grande. Traseul trece prin Camping Italiano, acum închis, de unde se ramifică traseele spre Mirador del Valle del Francés și Mirador Británico, pe care nu le-am mai făcut. Cazare la cort în Camping Paine Grande.

Ziua 4: Camping Vértice Paine Grande – Camping Vértice Grey

Alți 11 km până în capătul traseului W, lângă Ghețarul Grey. Cazare la cort în Camping Grey.

Ziua 5: Camping Vértice Grey – Camping Vértice Paine Grande – Refugio Pudeto – Natales

Ultima zi: m-am întors pe același traseu până la Camping Paine Grande de unde am luat vaporașul până în Pudete, de unde ne-a preluat autobuzul Bus Sur. Vaporașul de pe lacul Pehoé circulă doar lunea, miercurea și vinerea, dimineața la 10 și după masa la 17.15. Alternativ, în celelalte zile circulă pe lacul Grey un cataraman mult mai scump.

Cum ajungi în Chile și în Patagonia în timpul pandemiei

– Poți intra în Chile doar cu test PCR negativ
– Stai 10 zile în carantină în orice localitate din țară
– Trebuie să ai asigurare de călătorie care acoperă și Covid

Cum ajungi în Patagonia chiliană:
– Verifici în ce etapă este localitatea de destinație, căci nu poți călători decât în localități care sunt în etapele 2, 3, 4 sau 5 – dacă orașul de destinație este în Etapa 1 (Carantină), nu vei putea călători acolo. Natales a fost în Etapa 2 (Tranziție) când am călătorit eu, la fel și Santiago, după care Santiago a intra în carantină și era cât pe ce să nu mă mai pot întoarce în capitală.
– Ca să intri în regiunea Magallanes mai trebuie să faci un test Covid (valabil și pentru regiunile Aysén și Palena)
– Completezi online un formular de vacanță pe Comisaria Virtual care se poate lua doar o singură dată în anumite intervale de timp (câteva luni)
– Completezi online un pașaport sanitar pe www.c19.cl

La plecarea din Santiago spre Natales au verificat la aeroport toate documentele de mai sus. La sosirea în Natales, care are un aeroport minuscul, am trecut prin mai multe filtre – am numărat șase verificări diferite: 1) o persoană a făcut triaj după scopul călătoriei 2) o persoană a verificat PCR-ul 3) o persoană a făcut sondaj cu scopul călătoriei (turism, muncă, rezidenți) 4) o altă persoană a verificat numele pe o listă și m-a bifat acolo 5) altcineva a verificat pașaportul sanitar și mi-a luat temperatura 6) ultima persoană a verificat pașaportul, permisul de vacanță și mi-a dat o țidulă cu o ștampilă care nu știu la ce folosea. Vi se pare complicat?

După toate verificările astea, chiar dacă mai era pe undeva vreun pui de Covid, cred că s-a sinucis singur de plictiseală. Nu mi-a venit să cred că am avut toate actele în ordine și am putut ajunge în Natales!

Buget

Să mergi în Patagonia pare un vis greu de realizat și extrem de costisitor. Înainte de a pleca acolo am scris unei agenții să întreb dacă e deschis parcul și tipa care mi-a răspuns mi-a dat și traseul detaliat plus costul excursiei: 1250 USD care includea cazare la camping cu kit complet și transport cu autobuzul și catamaranul. Fără mese, fără taxa de intrare în parc, fără ghid.

Cât m-a costat pe mine același traseu, dar făcut pe cont propriu? 1217 lei, adică 300 USD. La care se adaugă biletele de avion Santiago-Natales și cazarea în Natales.

Echipament

Chile e o țară scumpă, dar sigură, iar parcul național are trasee marcate, campinguri cu apă fierbinte și rangeri care patrulează pe traseu și te îndrumă, dacă ai nevoie. Traseul se poate face ușor pe cont propriu, chiar și singur(ă) (da, mai erau fete și băieți care făceau traseul singuri pe munte). Am închiriat echipamentul de la Rental Natales din Puerto Natales, trebuie să lași și un depozit pe care ți-l înapoiază după ce returnezi echipamentul.

În afară de echipament, am avut doar strictul necesar la mine: jachetă de vânt (nu e nevoie de o geacă foarte groasă), o cămașă de corp termică, o bluză cu fermoar, două tricouri, pantaloni de trekking și niște colanți. O eșarfă / căciulă / bandană e musai să ai la tine ca să nu te zăpăcească vântul.

Am luat mâncare puțină, dar condensată, ca să nu ocupe mult loc: la începutul traseului mi se părea că n-o să-mi ajungă, dar la final mi-a și rămas niște brânză. Fiecare camping are un mini-market și îți poți cumpăra mâncare și de acolo.

Am stat la cort în cele patru campinguri care au rămas deschise. Erau pline de turiști, chiar și din afara Americii de Sud: francezi, americani…oameni care își doreau atât de tare să vadă Patagonia încât au stat 10 zile în carantină pentru asta.

Campingurile sunt administrare de entități diferite, așa că trebuie să le rezervi separat: Camping Central și Camping Cuernos de la Fantastico Sur, iar Camping Paine Grande și Camping Grey de la Vertice. Pentru același serviciu (un loc de camping), am plătit prețuri foarte diferite. De la campinguri poți închiria și echipament, dar la un preț mai mare decât dacă îl închiriezi din Natales.

Prima zi când am pus cortul în camping a ieșit ceva…amuzant 😀 Mi-am dat seama că, deși m-am uitat la un video despre asta, n-am înțeles nimic: era seară și frig, așa că n-avea rost să fac pe deșteapta, m-am dus și am cerut ajutor. Au venit doi băieți de la camping, dar nici lor nu le-a ieșit din prima (era un model diferit); după prima seară mi s-a părut extrem de ușor să montez cortul în câteva minute, dar tot mi se pare inconfortabil să dormi pe o suprafață tare, cred că m-am sucit de zeci de ori în prima noapte, mă dureau toate oasele în orice poziție stăteam.

Vremea

La mijloc de martie e început de toamnă și au fost cam 12C în timpul zilei: soare aproape zilnic, mai puțin în ultima zi când a plouat nițel. În timpul zilei, dacă nu bătea vântul, rămâneam în tricou, era plăcut afară. Seara era rece și bătea vântul mai tare, eventual mai picura puțin.

Torres del Paine e o zonă foarte vântoasă, iar în apropiere de ghețar este prăpăd: vântul este atât de puternic încât te doboară dacă nu ești atent. Noaptea în Camping Paine Grande a fost cel mai rău, bătea vântul atât de tare încât părea că din clipă în clipă o să-mi ia cortul pe sus!

Ce-a fost bine, ce-a fost mai puțin bine

M-am dus pe un traseu de cinci zile fără să fiu foarte în formă, așa că prima zi de drumeție m-a cam doborât: m-am ales cu niște bășici la degete și febră musculară și în primele zile nu prea am avut spor la mers: toată lumea mă depășea. Plus că nu sunt obișnuită să car după mine cort și toate cele, chiar dacă nu erau foarte grele (sticla cu apă cântărea mai mult).

La un buget mai generos, cred că e mai bine să închiriezi echipamentul direct din camping, să nu îl mai cari după tine. Și cred că e timpul să îmi iau și eu niște bețe de trekking, mi se păreau un moft până acum, dar am realizat că te ajută să distribui din greutate.

Liberă…pe munte

Deși e complicat să ajungi în Torres del Paine cu atâtea teste și verificări, cel puțin după ce ajungi acolo ești liber să zburzi fără mască! În afară de recepțiile campingurilor, unde îți mai cereau să porți mască, în rest nu e obligatoriu. Oricum, toată lumea e testată, așa că oamenii umblau cu fața descoperită pe traseu. Un pic retro, ca pe vremuri…

Și… cum e să vezi Patagonia?

Incredibil! Până și drumul cu avionul până acolo e ireal, căci vezi de sus numai munți și lacuri nesfârșite… Unele lacuri sunt turcoaz din cauza mineralelor din sol, altele sunt liniștite și închise la culoare. Iar la final ajungi la mărețul ghețar care acoperă tot orizontul și care, din păcate, se micșorează accelerat.

E un ecosistem fragil și măreț, care m-a impresionat și m-a speriat deopotrivă. Totul e atât de sălbatic și uriaș și în același timp vulnerabil și primitor, încât nu-mi venea să cred că sunt acolo. Dar am fost și sper să mai ajung în Patagonia și altă dată 😊