Fianarantsoa, Madagascar Fianarantsoa, Madagascar

Fianarantsoa, printre orezăriile din centrul Madagascarului

Fianarantsoa, un oraș malgaș ca o încântare: circuitul orezăriilor, piața centrală, Statuia Fecioarei Maria, Haute Ville și o cazare șic.

Antsirabe-Fianarantsoa

Fianarantsoa este un oraș situat în partea centrală a Madagascarului, este capitala regiunii Fianarantsoa și unul dintre cele mai mari orașe din țară. Numele „Fianarantsoa” înseamnă „loc de învățare” și a devenit un centru administrativ și cultural important în timpul perioadei coloniale, continuând să fie un centru de învățământ în Madagascar și după independența țării în 1960.

Când mi-am făcut planurile pentru călătoria de 5 luni prin Africa, Madagascar nici măcar nu a fost o opțiune. Când m-am hotărât brusc să includ insula în traseul meu, habar nu aveam de un oraș numit Fianarantsoa. Știam de baobabi, de plaje și nimic de zona centrală, plină de munți și orezării.

Fianarantsoa s-a înființat pe hartă cu multe cazări și locuri de vizitat în jur, ca Anja Community Reserve, unde m-am dus ca să mă întâlnesc cu regele lemurilor. Spre surpriza mea, orașul părea foarte interesant și el, așa că m-am hotărât să stau acolo mai mult, după oprirea mea accidentală în Antsirabe.

Circuitul orezăriilor

Una din revelațiile vizitei mele în Madagascar a fost să descopăr o țară plină de orezării, cu peisaje care te duc cu gândul la Asia, nu la Africa. În Fianarantsoa există un circuit al orezăriilor – ”le Circuit des Rizières”: te poți plimba printre terenurile cultivate cu orez pe un drum pietruit și pe un podeț de lemn, cu multe locuri de odihnă pe margine.

Am zărit orezăriile de la hotelul meu și m-am dus acolo țintit din prima zi, pentru că locul arăta splendid! O vale verde înconjurată de dealuri din toate părțile și o alee lungă care o străbate și leagă diversele cartiere din oraș.

De la orezării m-am hotărât să urc pe o cărare pe un deal și m-am trezit pe un mic traseu prin vegetație, cu elevi trecând pe lângă mine, bașca un mic șarpe care s-a retras la apariția mea.

Fianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, Madagascar

Piața centrală

Sunt câteva străzi pline de magazine prin centru, m-am oprit în mai multe locuri, ba ca să cumpăr apă, ba ca să iau niște gustări tipice, legume deep-fried, gustoase, deși foarte uleioase. Localnicii nu vorbesc toți franceză și mi-a fost greu să mă fac înțeleasă în unele locuri.

Fianarantsoa, Madagascar

Statuia Fecioarei Maria

Pe unul din dealuri este o statuie vizibilă de departe – Statuia Fecioarei Maria, am luat-o pe o cărare pe dealuri printre case și grădini gândindu-mă dacă e înțelept să mă plimb eu, străină, pe acolo, dar n-am întâlnit decât localnici care, ocazional, îmi arătau pe unde să o iau ca să ajung sus.

Fianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, Madagascar

Haute Ville

Haute Ville în Fianarantsoa sau Antanàna ambony este un centru istoric restaurat, cu clădiri și biserici superbe, priveliști 360° și…străzi complet pustii. M-am plimbat pe acolo o zi întreagă și n-am văzut picior de turist – dacă locul ăsta era în Europa, te călcai în picioare cu alții, în Madagascar e mai greu de ajuns și este o țară „periculoasă”.

Orașul e cunoscut pentru arhitectura sa colonială bine conservată, cu clădiri vechi din lemn și piatră, și e înconjurat de terenuri agricole fertile cu multe culturi de orez și plantații de cafea, pe care le poți admira din vârful dealului.

Când am luat-o spre centrul istoric știam că sunt acolo câteva biserici / catedrale, nu mă așteptam la nimic extraordinar, dar am descoperit un loc impecabil păstrat și restaurat. E și un mic muzeu nou despre orașul Fianarantsoa, muzeu care nu a fost deschis oficial încă, dar doi angajați de acolo m-au invitat să intru – accesul e gratuit, muzeul e chiar în vârful dealului.

În altă parte am intrat în curtea unei școli și toți elevii s-au uitat curioși la mine, din clasă. În apropiere am găsit un restaurant deschis și am luat masa de prânz pe o terasă cu vedere spre oraș. E superb centrul istoric!

Fianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, Madagascar

Cazare în Fianarantsoa

Am stat la Tsara Guest House, cea mai frumoasă cazare pe care o poți avea în Fianarantsoa. Proprietatea aparține lui Jimson Ratsiaro Heritsialonina, care s-a implicat și în restaurarea patrimoniului din Orașul Vechi.

Tsara Guest House are o grădină superbă despre care grădinarul mi-a spus, cu mândrie, că are 30 de ani, iar în capăt curtea are vedere spre orezării. Serviciile și mâncarea sunt foarte bune, tot ei au aranjat și taxiul pentru Anja Community Reserve.

La Fianarantsoa am ajuns cu microbusul Cotisse din Antsirabe, la plecare am luat o cursă spre Antananarivo, cursă care a durat 12 ore. Drumul e plin de gropi, pe multe porțiuni mașina a mers foarte încet pentru că sărea dintr-o groapă în alta.

Dacă puteți trece peste partea asta, Fianarantsoa merită o vizită pentru a vedea centrul Madagascarului. Îmi doresc să mă întorc în zonă pentru a vizita și masivul Tsaranoro.

Fianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, MadagascarFianarantsoa, Madagascar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *