Via ferrata din Peille

Ca să ajungi în Peille îți trebuie în primul rând răbdare. Aici nu mai vorbim de autobuzele chic care merg la Cannes, ci de ceva mai serios și hurducănos care cu un minut înainte de plecare, după ce șoferul și noi așteptaserăm mai bine de o oră și jumătate (deh, nu toată lumea consultă orarele mașinilor cum s-ar cuveni), după această așteptare în plin soare, zic, autobuzul pentru Peille n-a pornit.

Francezul, om cu metodă și răbdare cât cuprinde, a sunat cum se cuvine specialistul care a venit cam în jumătate de o oră, a meșterit și a transpirat de zor încă o jumătate de oră și, după tot felul de șurubăreli în timpul cărora am încercat să mă lipesc de altă destinație, oricare, numai să scap de acolo, am reușit, undeva pe la prânz, să plecăm spre Peille.

Mașina s-a umplut încet-încet cu navetiști și am luat-o spre munți, în Provence. Întâi o mare plictiseală, peisaj ca pe la Câmpulung, autobuzul trosnind îngrozitor în partea din față, unde era motorul.

M-am mutat, așteptând marea revelație, village-ul perché și toate cele, și, după un urcuș cam hurducănit în care am ascultat discuția a două moldovence de peste Prut care vorbeau, neverosimil, despre Monte Carlo, așa încălțate în șlapi cum erau, am ajuns și la prima surpriză de pe ziua aceea, în La Turbie de unde se zărea undeva jos, într-o prăpastie dinspre mare, celebrul Monaco. Ajunsesem, deci, și pe Grande Corniche.

După La Turbie a urmat un drum șerpuitor, de vreo 9 km, care duce la Peille. Pe de o parte era regretul că gata, marea nu mai era alături de noi și sigur ceva mai grozav decât imaginea aceea cu Monaco în fundul unei văi nu urma să mai văd, însă când am ajuns la destinație mi-am regăsit entuziasmul, pentru că Peille este pur și simplu grozav!

Peille este un sat cocoțat pe un munte, cu o via ferrata și două podețe din acelea ca-n Indiana Jones balansându-se între o stâncă și alta, cu străzi liniștite pe care descoperi, uimit, că ești unicul turist de acolo, cu localnici care își văd de ale lor și nu te bagă în seamă, cu căsuțe de piatră încărcate cu flori. Parcă ai fi la capătul lumii, dar lumea de dincolo de Peille nici că mai contează – cine are nevoie de mare, de zumzet, de magazine cu suveniruri când Peille are ceea ce frații ei de dincolo de munte nu au: o tihnă dumnezeiască?

Într-o piață mai largă, dacă poate fi vorba de așa ceva în micuțul Peille, niște localnici luau masa de prânz la un restaurant – era imaginea aceea pe care o vezi prin filme și o invidiezi, consolându-se apoi repede că oricum astfel de imagini nici nu există în realitate, neverosimile precum acea maisons de retraite publiques cu nume rusesc – Victor Nikolai – în care bătrânii Franței își trăiesc ultimii ani privind acest sat de poveste din Provence.

Aș fi rămas acolo. Aș fi rămas, pentru că a fost cât pe ce să pierd autobuzul, din nou întârziat, din Nisa, și făceam calcule în câte ore se pot face 9 km pe jos. Și, în definitiv, nici nu mă grăbeam chiar așa de tare să plec din Provence.

Cum ajungi în Peille

Via ferrata: accesul este cu plată, taxa se achită la un bar la intrarea în sat. E recomandat să plătiți, căci ușița din capătul podului suspendat este închisă cu cheia.

Cum se ajunge acolo: din Nisa se ajunge cu autobuzul 116 Ligne D’Azur din stația Vauban, biletul costă 1 Euro și călătoria durează aproximativ o oră. Atenție, sunt doar câteva autobuze pe zi între Nisa și Peille.

Alte locuri lângă Peille, pe Coasta de Azur

Saint Jean du Cap Ferrat, Grasse, Menton, Monaco, La Turbie, Cannes, Éze, Nisa.