Frumușelul Dinan

Dinan, Franța

Căutam un oraș drăguț de vizitat într-o zi și am dat peste Dinan, în Bretania. Din Laval, unde am stat eu, trebuia să schimb câteva mijloace de transport – nimic nu e simplu în Franța, iar țara e prea mare ca să o străbați dintr-un capăt în altul în câteva ore. Bretania are o rețea de autobuze care completează oferta trenurilor și îți poți cumpăra biletul chiar de pe SNCF.

Castelul din Dinan

Prima oprire a fost la Castelul din Dinan, dar n-am fost impresionată: mă așteptam la vederi panoramice și am găsit o poartă închisă. În parcul de lângă castel niște școlari legau tăblițe de băncile din parc – pentru un concurs, mi-au explicat niște fete. M-am uitat pe hartă și am văzut un alt castel la vreun kilometru, așa că am luat-o într-acolo.

Dinan, FranțaDinan, Franța

Castelul din Léhon

Pe drum spre Castelul din Léhon am realizat că sunt din nou în Bretania și asta e una din cele frumoase regiuni din Franța. Case din piatră, vegetație verde și multe flori. Nu era absolut nimeni la castel, doar un loc splendid, deschis pentru explorări. Când a ieșit și soarele m-am simțit, în sfârșit, în vacanță, și m-am cocoțat pe toate zidurile pentru poze! 😛

Dinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, Franța

Abbaye de Léhon

Lângă castel e o veche abație – Abbaye de Léhon, cu o curte splendidă cu coloane și o expoziție de fotografii. M-am intersectat cu niște școlari care erau în excursie cu profesorii lor, aveam să îi văd și mai târziu, în altă parte. Soarele era sus pe cer, iar copiii jucau un joc cu culori pe care l-am urmărit câteva minute, cât mi-am luat prânzul pe o bancă.

Dinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, Franța

La Rance

De la Léhon începe o promenadă pe malul râului Rance, prin mijlocul naturii. Parcă nici nu ai fi în oraș, sunt doar copaci și râul care șerpuiește, ocazional câte un localnic în vârstă plimbându-se sau alții mai tineri pe biciclete.

Dinan, FranțaDinan, FranțaDinan, Franța

Portul din Dinan

Cel mai frumos loc din oraș rămâne portul, pe care îl poți vedea de pe un pod foarte înalt sau de pe zidurile vechiului oraș Dinan. Am urcat pe pod și, după ce l-am trecut, am coborât pe o scară de piatră printre castani și ferigi verzi.

Dinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, Franța

Orașul vechi

Totul e fermecător în Dinan, de la casele vechi din lemn, zidurile pe care te poți plimba până la… toate acele galette umplute cu o grămadă de chestii delicioase, prăjiturile bretone, flan și tartele cu brânză topită. În cele din urmă n-am avut încotro și am cedat tentațiilor – noroc că n-am stat în Franța prea mult 😄

Dinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, FranțaDinan, Franța

🗺️ Ce am vizitat în Franța

📍 Strasbourg: Petite France & Parlamentul European – oraș alsacian și instituții europene
📍 Colmar, un oraș fermecător – case colorate și canale
📍 Alsacia: Kintzheim și Castelul păsărilor de pradă – vizită tematică lângă Strasbourg
📍 Înconjurând Saint Jean du Cap Ferrat – traseu pe malul mării
📍 În voia sorţii spre Grasse – plimbare în oraș provensal
📍 Menton: refugiul de pe Coasta de Azur – lumină aurie și liniște
📍 Via ferrata din Peille – traseu montan și sat de piatră
📍 La Turbie, privind Monaco de sus – priveliști deasupra mării
📍 Cannes & insula Sainte-Marguerite – insule Lérins și oraș elegant
📍 Dincolo de Éze e marea – localitate medievală și priveliști
📍 Nisa: furtună pe Marea Mediterană – final de vacanță cu valuri mari
📍 Plimbare prin Blois: castelul și orașul – oraș istoric și trasee culturale
📍 Trei castele pe Valea Loarei: Chambord, Cheverny & Beauregard – vizite regale pe Loara
📍 Saint-Malo, între flux și reflux – spectacolul mareei în Bretania
📍 Mergem la Mont Saint-Michel? Da! – oraș fortificat pe insulă
📍 Hello, Bonjour, Ça va? Paris între ploaie și muzee – muzee, palate și atmosferă pariziană
📍 În vacanță cu mama – vacanță cu părinții în Franța
📍 Partea fericită a Marsiliei – cartiere vibrante și contrastante
📍 Calanques din Marsilia: de la Morgiou la Sugiton – golfuri și pereți calcaroși
📍 Podul din Avignon și Fortul Saint-André – oraș istoric din sudul Franței
📍 Un Paris pustiu și trist – pandemie și oraș gol
📍 Plimbare la Castelul Saumur – castel impozant pe Valea Loarei
📍 Fougères într-o zi de toamnă – case pitorești și atmosferă de Bretania
📍 Vitré, frumusețea de lângă tine – castel și traseu pe malul pârâului
📍 Cu trollerul după mine prin Laval – oraș cu legături bune și locuri frumoase
📍 Trasee alpine în Chamonix: Plan de l’Aiguille și Lac Blanc – drumeții și priveliști montane

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *