Avignon, Franța Avignon, Franța

Podul din Avignon și Fortul Saint-André

Din Marsilia sunt mai multe locuri pe care le poți vizita în apropiere: Aix-en-Provence este o opțiune la îndemână, fiind destul de aproape, apoi mai sunt câteva sate spectaculoase, precum Gordes sau Roussillon, dar în sezonul rece a aproape imposibil să ajungi acolo cu transportul public, așa că m-am orientat spre un oraș în care se poate ajunge ușor cu trenul sau cu autocarul și în care se găsesc locuri interesante de vizitat: Avignon.

Palatul Papilor

În secolul 14 reședința papilor s-a mutat de la Roma la Avignon, într-un impunător palat gotic cu vedere spre râul Rhône. Construcția a fost începută în 1335 și terminată în mai puțin de douăzeci de ani, sub conducerea a doi papi, Benedict al XII-lea și succesorul său Clement al VI-lea, în momentul de față fiind cel mai mare palat gotic din Europa (15.000 de metri pătrați, echivalentul a patru catedrale gotice).

Lucruri utile: intrarea costă 12 euro.

Avignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, Franța

Podul Saint-Bénézet

De pe dealul pe care se află Palatul Papilor poți coborî pe niște scări spiralate până la podul Saint-Bénézet, dar nu poți intra direct de pe scară (grilajul care desparte scara de pasajul care duce la pod este închis); intrarea oficială în muzeu se face din stradă.

Podul Saint-Bénézet, devenit celebru în cântecul Sur le Pont d’Avignon, este parțial ruinat și se termină brusc pe la mijlocul râului. Inițial construit din lemn în secolul 12, a fost reconstruit cu 12 arcade care făceau legătura între Avignon și Villeneuve-lès-Avignon, pe partea cealaltă a râului. O parte din pod s-a dărâmat încetul cu încetul datorită inundațiilor, dar partea care a supraviețuit, împreună cu Palatul Papilor, a devenit UNESCO World Heritage Site.

Un pic mai sus de podul Saint-Bénézet este un mic feribot local care face legătura cu partea cealaltă a râului – în partea aceea a orașului nu e niciun pod. Voiam să traversez cu el, dar angajații de pe barcă au pauză de prânz între 12 și 14.

Lucruri utile: intrarea costă 5 euro.

Avignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, Franța

Insula de pe râul Rhône

În mijlocul râului Rhône este o insulă de pe țărmul căreia poți admira podul ruinat în diverse ipostaze. Insula nu este locuită și nu poți ajunge în Villeneuve-lès-Avignon, pe partea cealaltă a râului, decât pe pod, nu mai sunt alte feriboturi acolo.

Avignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, Franța

Villeneuve-lès-Avignon

Este o comună pe partea cealaltă a râului Rhône, dar cele două localități sunt atât de apropiate încât împart același sistem de transport public și e suficient să treci podul ca să ajungi dintr-o parte în alta.

În Villeneuve-lès-Avignon, pe drumul care urmează malul râului dai, la un moment dat, peste un turn – este Turnul Philippe le Bel care se poate vizita, dacă ai chef să urci toate scările până în vârf. Turnul este singura rămășiță a unei cetăți construite pentru a controla intrarea pe podul care lega cele două maluri ale râului Rhône.

Avignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, Franța

Fortul Saint-André

În secolul 13, Philippe le Bel a fondat un nou oraș pe malul de vest al râului Rhône pentru a concura cu orașul Avignon. În timpul războiului de 100 de ani, au fost construite fortificații pe stânca Andaon, dar acestea și-au pierdut importanța strategică după ce Provence a devenit parte din Franța în secolul 15.

La Fortul Saint-André sunt două zone care se pot vizita: fortul și Grădina Abației din Saint-André, ambele au intrări și bilete separate. Am ajuns la fort duminica când intrarea este gratuită – mi-au plăcut îndeosebi zidurile pe care te poți plimba, din fort ai o priveliște frumoasă spre Avignon și zona înconjurătoare.

Lucruri utile: intrarea la fort costă 6 euro, duminica accesul este gratuit. Există un autobuz care trece pe lângă fort, ocolește pe lângă Palatul Papilor și își termină cursa destul de aproape de gară, dar duminica circulă din oră în oră și riscam să pierd autocarul, așa că am mers pe jos – sunt câțiva kilometri până la gară și autogară, dar i-am parcurs repede.

Avignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, FranțaAvignon, Franța

Lucruri utile

Transport: am mers la Avignon cu un autocar Eurolines, un bilet dus-întors cumpărat de pe site-ul SNCF a costat 16.5 euro. Deși este cea mai ieftină opțiune, are inconvenientul că este o cursă lungă care merge până la Barcelona, iar la întoarcere a avut întârziere de peste o oră. Autogara din Avignon este la câțiva metri de gară, dar este mică și la întârzierea unui autocar nu e nimeni căruia să îi ceri informații.

Mâncare: sunt multe restaurante în centru, la mică distanță de Palatul Papilor, care servesc scoici, fructe de mare sau… paella.

Avignon, Franța

      1. Si ”Frère Jacques, Frère Jacques” (secolul 18) este un cantec vechi si mai cunoscut la noi, desigur, dar „Sur le pont d’Avignon”, unii spun chiar „Sous le pont d”Avignon” dupa atribuirea cantecului unor ciobani care trecand cu oile pe acolo, petreceau sub pod si nu pe pod – incarcatura istorica este mai mare aici – secolul 15 si in legatura directa cu prezentarea.

  1. Am citit ca se plateste intrare la Palatul Papilor dar nu am vazut poze din interior. Este interzis fotografiatul, nu ai la sa faci poze sau nu ai intrat in interior? Se merita? Merita impartit un concediu de 7-8 nopti intre Marsilia si Avignon (2 nopti) ? Ai ce vizita in Avignon 2 zile pline sau si o iesire de o zi intr-o alta localitate apropiata?Multumesc,Mihai

    1. Nu am vizitat Palatul Papilor – pe site-ul palatului poți vedea poze cu interiorul, ca să-ți faci idee dacă ți-ar plăcea să îl vizitezi.Două zile în Avignon mi se pare mult, iar dacă vrei să vizitezi o localitate din apropiere poți la fel de bine să stai în Marsilia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *