Din toată călătoria asta prin Balcani cele mai multe mirări le-a trezit Kosovo: „Și cum, ai fost și în Kosovo?!” Da, am fost, dar Kosovo nu este așa cum vi-l imaginați voi, cu oameni înarmați cu kalașnikoave și tancuri patrulând pe străzi. Cel puțin nu așa era în Prizren.
Am intrat în Kosovo din Albania și, sincer, după haosul din țara aia, mi s-a părut culmea civilizației. Puteam, în sfârșit, să mă plimb printr-un oraș care respira normal, în care oamenii își beau cafeaua pe malul râului bolovănos care străbate orașul, să îmi cumpăr alune de la un magazin specializat în așa ceva, să urc la cetate fără vreo teamă sau angoasă (în Shkodra, Albania, nu am avut curaj să fac asta).
Prizren este un oraș plin de viață, oamenii ies în Shadervan, care este centrul vechi al orașului, cu clădiri tipic musulmane, moschei și străduțe încurcate; sus pe deal, la cetate, oamenii admirau apusul soarelui cum se răspândea deasupra orașului, pe scurt mi s-a părut un oraș normal, plăcut, în care te poți plimba în voie.
Eu eram deja îndrăgostită de orașele cu aer oriental după ce vizitasem Sarajevo, așa că m-am simțit perfect în Prizren, deși am ajuns acolo ruptă de oboseală și fără nicio rezervare făcută. La City Hostel am fost primită ca acasă și, după o cafea foarte bună, am plecat să vizitez orașul, după ce mi se lungiseră ochii pe stradă după un magazin care vindea tot felul de baclavale și gogoșele proaspete și dulci.
Dar ce mi-a rămas bine înfiptă în memorie este lumina acelui apus care învăluise tot orașul. E suficient un detaliu, poate nesemnificativ, ca să te simți bine într-un loc. Și e așa de important atunci când ești pe drum să găsești acel lucru mic care să te facă să te simți ca făcând parte din aceeași poveste, să nu fii complet alienat când ești departe de casă.
Cum se ajunge în Prizren: cel mai ușor se ajunge cu autobuzul din capitala țării, Pristina, sau din Skopje, Macedonia. Mai există legături bune cu Tirana sau Bajram Curri în Albania, cu Belgrad sau Niš în Serbia și chiar cu Istanbul, în Turcia, oraș cu care Prizren este înfrățit.
Este splendid oraselul asa, scaldat in lumina apusului.
Da, arata foarte frumos acest Prizren.
Daaaar, tu ai mai fost si in alta parte in Kosova in afara de Prizren? Nu de alta dar orasul asta e in sud, in zona ceva mai sigura din Kosovo.
Eu am trecut 2 ore prin Nord (zona considerata inca periculoasa) si am vazut oameni inarmati si tancuri patruland pe strada nu doar o data. Si nici doar de doua ori.
A fost chiar infricosator, nu stiam cum sa fac sa ies mai repede.
Kosovo chiar este cum isi imagineaza lumea. Doar ca nu peste tot.
Din fericire am inteles ca anul asta in septembrie ar fi trebuit (nu stiu daca s-a si intamplat) sa se evacueze toate trupele. Nu am insa de gand sa ma duc sa verific.
Am fost doar in sud 🙂
Foarte bine ai facut! 🙂
Pozele facute de tine sunt absolut superb, nu am ce spune de rau despre ele,
Referitor la bisiserica aceea simbolizeaza ceva de este construita asa?
Pare cam ca acea zona are ceva ruine sau gresesc?
Mersi pentru poze sunt superbe!
Te referi la biserica in ruine? Nu stiu de ce este asa…
Buna. Eu sunt un mare fan al Balcanilor, asa ca ma bucur sa gasesc acest mini serial. Am fost si eu in Prizren si mi-a placut f mult. Ciudat e ca eu eram acolo pe 1 decembrie si in cele doua zile cat am stat, a fost o asemenea ceata incat nu se vedea moscheea mare de langa Podul de Piatra (Ura e Gurit)…despre cetate,nici vorba – pentru mine Prizren e un oras de campie, nu am vazut nici o secunda la mai mult de 100 de metri in fata. Parca e mai frumos pe soare:)
Vorbeati de biserica aia in ruine…este o biserica care a fost devastata in martie 2004, cand au izbucnit violente interetnice fara precedent dupa terminarea razboiului in 1999. Toti sarbii au fost alungati din Prizren iar casele lor si biserica au fost devastate. Am facut poze in tot cartierul sarbesc daramat pe ceata aia sinistra, desi era frig eram transpirat tot de teama sa nu se ia cineva de mine ca fac poze acolo. Am intrat si in biserica arsa si am facut poze,a fost horror, tremuram tot.
Pot spune ca m-am simtit f ok in Prizren si lumea s-a comportat minunat cu mine (si eu tot singur am fost) desi nu am ascuns celor cu care vorbeam ca sunt roman…Romania e printre singurele tari care nu recunosc Kosovo, in plus suntem si ortodocsi ca vecinii sarbi. Dar oamenii de rand sunt mai intelepti ca cei de nivel inalt si nu sunt interesati de asemenea detalii.
Incepusesi si tu un serial despre Balcani, poate iti faci timp sa il continui 🙂 Eu nu mi-am facut niciun fel de probleme ca sunt din Romania, uitasem de problemele lor si am impresia ca si ei au inceput sa treaca peste, cel putin in Prizren atmosfera era perfect normala…
Am cam multe seriale care sunt convins ca ar fi interesante, dar nu prea mai simt acel ceva care sa ma faca sa le pun pe hartie / blog… Kosovo 2011 (singur), Maroc 2012 (singur), Polonia 2011…din locurile in care ai fost tu am scris si eu una alta despre Plitvice, Belgrad, Ohrid si Sarajevo…cred ca oriunde m-ar duce drumurile, Balcanii or sa-mi ramana in suflet intr-un fel aparte.