Cel mai greu e să pui cap la cap cheltuielile dintr-o călătorie mai lungă. Cât a costat fiecare lucru? Cât s-a plătit în avans? Cu câți bani am plecat la drum și cât s-a pierdut din pricina cursurilor de schimb valutar? La toate întrebările astea a trebuit să răspund când m-am apucat de tabelul care urmează. Am plecat la un drum de două săptămâni și jumătate cu 480 de Euro, dar cu o parte din bilete cumpărate în avans și 10% din costul cazărilor deja achitat. Adăugând anumite costuri suplimentare datorate pierderii trenului de întoarcere am ajuns la vreo 700 Euro care s-au dus pe chestiunile astea de mai jos:
Nu se putea ca pe ultima sută de metri de vacanță să nu am parte de peripeții și așa se face că plecând din Skopje spre casă am pierdut trenurile de legătură Niš – Sofia – București și am ajuns în cele din urmă tocmai la Belgrad. Prea mersese totul strună până în momentul acela ca să nu se strice locomotiva imediat după granița sârbă, undeva în mijlocul câmpului. Aveam 2 ore până la următorul tren spre Sofia și eram destul de liniștită, ba chiar mă lamentam că ”vai, ce o să fac două ore în gara din Niš”? Ei bine, n-a mai trebuit să-mi fac griji, locomotiva a murit și până au adus alta și au legat-o, descântat-o și pornit-o au trecut peste două ore iar trenul meu spre Bulgaria a plecat în drumul lui.
Renunțasem la ideea de a vizita Belgrad și mă mulțumeam cu gândul că e aproape de România și pot, la o adică, ajunge oricând acolo. Mă întorceam din Skopje, ținta mea fiind orașul sârbesc Niš de unde aveam legături spre Sofia și București, când, pe nepusă masă, locomotiva s-a stricat în plin câmp. Întâi nu m-am impacientat foarte tare pentru că, în primul rând, nu prea înțelegeam ce se întâmplă. Dar când, după tot felul de manevre, trenul a luat-o înapoi spre granița cu Macedonia, am început să pun, panicată, întrebări celor din jur. Care va să zică se stricase, nu aveam să mai ajung la Niš la timp, urma să pierd trenul spre Sofia și pe cel spre București pentru care îmi cumpărasem bilet încă din țară. Ce era de făcut?
Când am scris astă vară pe Facebook că Skopje mi se pare urât, mi s-a răspuns că am atitudine de colonialist, că macedonenii sunt vecinii noștri și nu-i frumos să spun așa ceva despre capitala lor, că au o istorie tulbure etc. De acord cu toate astea, dar orașul tot urât mi se pare.
Sveti Naum e o celebră mănăstire din Macedonia, la câțiva kilometri de Ohrid, cu o plajă alături și un parc național, o destinație populară în care găsești și tarabe cu fleacuri și restaurante cu multe cărnuri fripte și taxă la toaleta mănăstirii. E plin de păuni țanțoși și colorați pe acolo, se plimbă prin curtea mănăstirii, pe plaja ”americanilor”, fac echilibristică pe garduri și se zborșesc la tine dacă te apropii prea mult.
În Macedonia, dacă vrei să vizitezi un singur loc, alegi Ohridul – se spune că e printre cele mai bătrâne și adânci lacuri din Europa, iar apele sale liniștite sunt tăiate în două de granița cu Albania. Acolo, în orășelul omonim de pe malul lacului, mi-am petrecut ultimele două zile de vacanță.
Din toată călătoria asta prin Balcani cele mai multe mirări le-a trezit Kosovo: „Și cum, ai fost și în Kosovo?” Da, am fost, dar Kosovo nu este așa cum vi-l imaginați voi, cu oameni înarmați cu kalașnikoave și tancuri patrulând pe străzi. Cel puțin nu așa era în Prizren.
Ca să ajungi din Shkodra, Albania, în Ohrid, Macedonia, trebuie să treci înainte de toate prin Prizren, Kosovo, iar ca să ajungi în Kosovo trebuie să traversezi lacul Koman cu un feribot care circulă o dată pe zi la dus și o dată la întors. De cu seară l-am anunțat pe Florian, gazda mea din Shkodra, că a doua zi de dimineață la 6.30 trebuie să prind furgonul pentru lacul Koman, tot o cursă pe zi și asta.
Uitându-mă acum la fotografiile făcute prin Shkodra, orașul albanez de la granița cu Muntenegru, mi se pare un pic nedrept că nu m-am simțit bine acolo – în poze pare destul de drăguț și primitor. Cu toate astea mie nu mi-a plăcut și nu-mi doresc să mai ajung acolo. Am ajuns în Shkodra după ce am plecat dis de dimineață din Budva și după ce am făcut o oprire mai scurtă în Ulcinj.
Ca să ajungi din Budva, Muntenegru, în Shkodra, Albania, e musai să treci prin Ulcinj (Ulțini), un orășel de graniță despre care chiar nu știam nimic și nici nu aveam așteptări de niciun fel. Am zis „bogdaproste” că circulau autobuze așa cum citisem eu pe net, mi-am luat bilet și am plecat spre graniță.