Caucaz și Munții Caucaz: buget pentru un circuit acolo

Acum, că m-am întors din vacanța de trei săptămâni prin Munții Caucaz, în Turcia, Armenia, Georgia și Azerbaidjan, mă grăbesc să aștern unele concluzii, cât sunt impresiile foarte proaspete.

O să las deoparte Turcia, deocamdată, oentru că nu face parte din aceeași grupă de țări și oricum o să-mi încep poveștile pe blog cu ea – da, Turcia a fost foarte frumoasă, dar cumva mă și așteptam să fie așa.

Buget pentru Caucaz & Munții Caucaz

Cheltuielile logistice (transport, cazare, viză, etc., dar fără mâncare și alte fleacuri), au fost de aproximativ 700 de euro pentru o vacanță de trei săptămâni și trei zile, din care am stat câte o săptămână în fiecare țară (Turcia, Georgia și Armenia), câteva zile în Baku și o zi în Budapesta. Cu totul am cheltuit undeva sub 900 de euro.

CHELTUIALĂ	PREȚ LOCAL	PREȚ EUR
Viză Azerbaidjan	–	60 EUR
8.08 Bilet avion Pegasus București-Istanbul	–	40 EUR
Transfer aeroport Gokcen: Havatas Shuttle	13 TL	5 EUR
8-9.08 Cazare Istanbul Adventour Hostel	23 TL	8.01 EUR
9.08 Autocar Istanbul-Safranbolu	50 TL	17.69 EUR
9-10.08 Cazare Safranbolu Yildiz Backpacker Pension	28 TL	9.91 EUR
Taxi în Safranbolu	5 TL	1.77 EUR
10.08 Autocar Safranbolu-Ankara	30 TL	10.62 EUR
10-11.08 Cazare Ankara MG Hostel	28 TL	9.91 EUR
11.08 Autocar Ankara-Amasya	35 TL	12.39 EUR
11-12.08 Cazare Amasya Ilk Pension	80 TL	28.31 EUR
Bilet intrare morminte	5 TL	1.77 EUR
12.08 Autocar Amasya-Tranzon	45 TL	15.92 EUR
12-13.08 Cazare Trabzon Hostel Adelante	54 TL	19.11 EUR
13.08 Excursie Mănăstirea Sumela	30 TL	10.62 EUR
Bilet intrare Sumela	15 TL	5.31 EUR
13.08 Autocar Trabzon-Batumi	25 TL	8.85 EUR
Taxi în Batumi	7 GEL	3.16 EUR
13-14.08 Cazare Batumi	15 GEL	6.76 EUR
Taxi în Batumi	6 GEL	3.16 EUR
14-15.08 Bilet tren Batumi-Erevan	48 GEL	21.41 EUR
15-21.08 Cazare Erevan Central Hostel 6 nopți	24.000 AMD	46.38 EUR
16.08 Excursie Hyur Tatev Ropeway	15.000 AMD	28.99 EUR
17.08 Escursie Hyur Echmiadzin	6.000 AMD	11.60 EUR
18.08 Excursie Hyur Khor Virap	8.000 AMD	15.46 EUR
19.08 Excursie Hyur Lake Sevan	8.000 AMD	15.46 EUR
20.08 Excursie Hyur Garni & Geghard	7.000 AMD	13.53 EUR
21.08 Bilet tren Erevan-Tbilisi	7.620 AMD	14.73 EUR
Taxi Tbilisi	7 GEL	3.16 EUR
21-27.08 Cazare Tbilisi GT Hostel 6 nopți	96 GEL	43.27 EUR
23.08 Marshrutka Tbilisi-Mtskheta	1.5 GEL	0.68 EUR
Taxi Mtskheta	7 GEL	3.16 EUR
Marshrutka Mtskheta-Tbilisi	1.5 GEL	0.68 EUR
Marshrutka Tbilis-Gori	3 GEL	1.35 EUR
Bilet intrare Muzeu Stalin	15 GEL	6.76 EUR
Marshrutka Gori-Tbilis	3 GEL	1.35 EUR
24.08 Marshrutka Tbilisi-Kazbegi	10 GEL	4.51 EUR
Marshrutka Kazbegi-Tbilisi	10 GEL	4.51 EUR
25.08 Excursie David Gareja	25 GEL	11.27 EUR
Marshrutka Tbilisi-Sighnaghi	6 GEL	2.70 EUR
Taxi Sighnaghi	5 GEL	2.25 EUR
Marshrutka Sighnaghi-Tbilisi	6 GEL	2.70 EUR
27-28.08 Bilet tren Tbilisi-Baku	40 GEL	18.03 EUR
28-29.08 Cazare Baku	18 AZN	18.11 EUR
Bilet de avion Wizz Baku-Budapesta	–	90 EUR
Bilet de tren Budapesta-București	–	38 EUR
TOTAL	–	697.39 EUR

Prețurile sunt, desigur, mai mici decât în vestul Europei, dar depinde foarte mult și de tipul de cheltuială și de bugetul fiecăruia.

Ce am vizitat în Caucaz

Am făcut un circuit de trei săptămâni prin Turcia, Armenia, Georgia și Azerbaidjan.

Armenia

Armenia este sora mai săracă și mai ghinionistă dintre cele trei țări – războiul cu Azerbaidjan, genocidul de acum un secol care a dus la exodul populației (trei milioane de armeni locuiesc acum în Armenia și între șapte și zece milioane în afara țării), două mari granițe complet închise (cu Turcia și cu Azerbaidjan), un peisaj mai puțin generos, cu munți acoperiți în mare parte cu… iarbă uscată – toate au împins-o câțiva pași în urma celorlalte țări din zonă.

Au mănăstiri și biserici vechi și frumoase ca niște bijuterii, o climă fierbinte (sub 37°C nu am prins zile acolo), un gust cam îndoielnic în construcțiile actuale și… nasuri cu personalitate. Țara pare să stea pe loc – în afară de o autostradă care era în construcție și care urma să lege Erevan de Iran, altceva nu părea să se miște în zonă.

Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut sau că nu „merită” să mergi acolo – în Armenia te duci pentru moștenirea lor culturală foarte veche, nu pentru orașe moderne și spectaculoase ca în Azerbaidjan sau Georgia.

Câte ceva despre Armenia

Când am decis să merg în vacanță în Caucaz nu știam mai nimic despre Armenia – m-am dus acolo mânată de curiozitate și fără prejudecăți formate de acasă (sper). Desigur, auzisem bancurile cu Radio Erevan și știam de armeni împrăștiați prin toată lumea, inclusiv la noi în țară, dar nu mi-am pus niciodată problema de ce sunt atâția armeni în afara Armeniei sau ce se întâmplă cu țara aia.

Acum, dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte experiența mea de acolo, aș zice că dintre toate cele trei țări din Caucaz, Armenia mi s-a părut de departe cea mai oropsită. Chiar și în Erevan se vedea cu ochiul liber că lucrurile nu se „mișcă” la fel ca în Georgia, unde în capitala Tbilisi se renovau și construiau de zor diverse clădiri, ca să nu mai vorbesc de Baku, un oraș care e plin de șantiere și de clădiri moderne de birouri.

În Erevan cel mult găseai construcții începute și abandonate, un aer de stagnare, construcții cârpăcite pe la periferie și drumuri așa și așa. Singura chestie la care se lucra când am fost eu acolo era o autostradă care urma să lege Erevan de Batumi și pe care se circula pe bucățele. Față de autostrăzile pe care le văzusem prin Turcia, asta nu m-a impresionat prea tare, deși urmează să fie gata în 2019, așa că poate am văzut prea puțin din ea.

Stagnarea pe care am remarcat-o este o consecință a unei istorii pline de nenorociri, cel mai important fiind genocidul armenilor de la 1915 (fotografiile din link nu sunt soft deloc). Se estimează că au fost omorâți de către turci între un milion și un milion și jumătate de armeni, profitând de faptul că Europa era ocupată cu Primul Război Mondial și probabil prea puțin îi păsa.

Până în ziua de azi Turcia, ca succesoare a Imperiului Otoman care a comis crimele, nu a recunoscut genocidul armenilor. Pe teritoriul actual al Turciei (în partea de est) sunt multe orașe foste armenești, acum turcizate, există chiar și un oraș-fantomă – Ani – care până de curând nici nu putea fi vizitat, dar înțeleg că lucrurile s-au schimbat și se poate merge acolo.

Ca urmare a genocidului s-a produs un exod al populației, astfel că în clipa de față în Armenia mai trăiesc aproximativ trei milioane de armeni, iar în afara țării se estimează că sunt undeva între șapte și zece milioane. O diferență foarte mare…

De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, în 1921 Lenin i-a dăruit lui Atatürk Muntele Ararat, care a fost și încă este simbolul Armeniei. Muntele se găsește acum pe teritoriul Turciei și nu se poate ajunge la el decât din Turcia pentru că… granița dintre Armenia și Turcia este închisă.

Araratul e foarte aproape de Erevan și în zilele senine se poate zări din capitală sau de pe drumul din sudul Armeniei, dar este inaccesibil armenilor care nu pot decât să îl privească.

De parcă relațiile proaste cu Turcia nu ar fi fost suficiente, Armenia nu se înțelege nici cu celălalt vecin, Azerbaidjan. Între 1918 și 1920 amândouă țările și-au disputat un teritoriu pe care îl considerau ca fiind al lor, iar de atunci relațiile au rămas mereu tensionate din cauza acestei regiuni – Nagorno-Karabakh – care a fost sub controlul Azerbaidjanului, dar a votat că vrea să se unească cu Armenia.

În clipa de față războiul dintre cele două țări nu este încheiat, pentru că s-a semnat doar o încetare a focului. Anul ăsta au fost câteva incidente care s-au lăsat cu morți, așa că lucrurile sunt destul de serioase și o „plimbare” pe lângă granițe nu este recomandată. Ca turist însă nu ai de ce te teme în restul țării, atmosfera este una de pace și liniște, atâta doar că trebuie să ții cont de toate granițele astea închise și de disputele teritoriale.

Nagorno-Karabakh nu este singurul teritoriu „cu probleme”. În interiorul Armeniei, ca o insulă izolată, se găsește regiunea Nakhichivan, care este teritoriu azer. Numele complet este Republica Autonomă Nakhchivan și este o regiune autonomă a Azerbaidjanului, drept urmare și granița dintre Armenia și Nakhichivan este închisă.

Cum poți ajunge acolo ca simplu turist? În Nagorno-Karabakh mi s-a spus că se poate intra ușor, este nevoie de viză care se dă pe loc, atenție însă ca viza să nu fie trecută în pașaport, ci separat, pentru că vi se poate refuza intrarea în Azerbaidjan dacă aveți în pașaport viză pentru Nagorno-Karabakh. În Nakhichivan se poate intra dinspre Azerbaidjan (cu avionul, pentru că Nakhichivan e o enclavă) sau dinspre Turcia sau Iran.

Pentru că Armenia a făcut parte din fosta URSS, toată lumea vorbește foarte bine limba rusă și încă se găsesc peste tot indicatoare și panouri în rusă. De altfel rușii le protejează armenilor granițele (ha ha ha!) și îi apără de deochi, probabil.

M-a surprins să aud și în Armenia litania cunoscută cu „era mai bine în comunism, toată lumea avea o slujbă” – în clipa de față rata șomajului este de 40%, iar salariul minim pe economie este 45.000 AMD, adică aproximativ 85 euro. În Georgia e chiar mai mic, 90 de lari, adică vreo 40 de euro, iar în Azerbaidjan este 105 AZN, adică 107 euro.

Să recapitulăm: Armenia are patru granițe cu patru vecini, dintre care două, cele mai lungi dintre ele, sunt închise: cu Turcia și cu Azerbaidjan, drept urmare în Armenia se poate intra „overland” doar prin Georgia sau prin Iran. Cum pentru Iran este nevoie de viză și este mai la est, pentru europeni rămâne doar varianta prin Georgia, pe unde am intrat și eu.

În ce măsură ajută granițele astea închise la dezvoltarea unei țări care a avut și „norocul” să facă parte din URSS și să aibă parte de un genocid? Nu ajută la nimic, dimpotrivă. Tot traficul dinspre Turcia spre Caucaz se face pe la granița de la Sarpi, și este un trafic serios – când am trecut pe acolo erau pline cele două tuneluri cu TIR-uri care așteptau să treacă vama.

Ironia face ca exact țările cu care Armenia este în conflict să fie și cele mai dezvoltate din punct de vedere economic: Turcia și Azerbaidjan.

E complicată istoria zonei și destul de frământată, ce am scris eu mai sus este foarte mult simplificat. Nu am zis nimic despre teritoriul pe care Armenia l-a pierdut de-a lungul timpului (țara se întindea, la un moment dat, de la Marea Caspică la Marea Mediterană), despre cele două limbi – armeana de vest și armeana de est sau despre cele două vârfuri ale Araratului.

Și nici despre genocidul cultural – distrugerea intenționată a monumentelor istorice și a khachkars din Turcia și Azerbaidjan cu scopul de a șterge urmele armenilor de pe fostul lor teritoriu.

Dacă în Armenia e acum liniște, prin vecini se întâmplă alte atrocități. Siria, Irak, Statul Islamic – pare că răul nu se lasă dus de acolo…

Georgia

Surpriza călătoriei a fost Georgia: peisaje diverse – munți verzi și înalți în nord, peisaj arid la granița cu Azerbaidjan, dealuri cu viță de vie în Kakheti și un Batumi surprinzător la Marea Neagră – pur și simplu nu te poți plictisi în această țară oriunde ai merge. Tbilisi este un oraș neașteptat de cochet și european, care mie mi-a plăcut mai mult decât Riga sau Bratislava la un loc – rămâne unul dintre orașele mele preferate în care mi-ar plăcea să revin cândva.

Batumi, orașul „cool” de la Marea Neagră. Pe când litoralul românesc crede că se scoate cu cluburi de fițe și un Cazinou în ruină, gruzinii construiesc zgârie-nori extravaganți în Batumi. Da, au o plajă super-bolovănoasă, dar nimănui nu-i pasă de detaliul ăsta, hotelurile gem de turiști:

Tbilisi are de toate: și case vechi și elegante (multe renovate, altele în curs de renovare, altele în paragină), și construcții noi și interesante, și mâncare bună și o climă mai blândă decât în Erevan. I loved it.

Azerbaidjan

În Azerbaidjan nu am vizitat decât Baku, care arată ca un Euro-Dubai, un oraș în plin boom economic, împânzit de șantiere și construcții grandioase și noi, în care Marea Caspică miroase efectiv a benzină.

Au petrol, bani, și asta se vede mai ales în capitala țării, dar și în prețurile de acolo, aproape duble față de Georgia și Armenia, dacă e să judec doar după prețurile la cazare și mâncare. Mi-a plăcut orașul și mi-au plăcut azerii cu aerul lor de lupi de stepă.

Viza

Pentru Turcia, Georgia și Armenia nu este nevoie de viză, dar pentru Azerbaidjan da. Pentru aceasta este nevoie de un voucher de la hotelul la care stați pentru perioada pentru care cereți viză. Unele hoteluri oferă gratuit acest voucher ștampilat, eu l-am primit la cerere după o rezervare pe Booking.com.

Taxa pentru viză este de 60 de euro, la care se mai adaugă costul fotografiilor – la mine a durat trei săptămâni să-mi emită viza pentru că aveau foarte multe cereri, adică vreo douăzeci și șapte, o nimica toată în comparație cu numărul de cereri pe care le procesează alte ambasade. P.S.: văd că acum s-a redus taxa pentru viză, este doar 35 de euro față de 60, cât am plătit eu astă vară.

Biletele de avion

Bilet de avion București – Istanbul. Doar dus, a costat 40 de euro cu Fly Pegasus și am așteptat toată noaptea în aeroport din motive de vreme proastă. Dar o să mai zbor cu ei, prețurile sunt la jumătate față de cele de la Turkish Airlines.

Bilet de avion Baku – Budapesta. Returul l-am luat de la Wizz, care operează ruta aceasta din Azerbaidjan – a costat 90 de euro doar pentru un segment de zbor. Alternative de zboruri directe din Baku către București nu există, iar cu escală ar fi fost prea scump pentru bugetul meu.

Bilet de tren Budapesta – București. Întâmplător am prins o ofertă și biletul la cușetă a costat doar 38 de euro. Trenul pleacă seara din Budapesta și ajunge la prânz în București. Biletele se pot cumpăra din Gara de Nord, de la biroul Wasteels.

Cazare Caucaz

Am stat în general la hosteluri și costurile au fost destul de mici, ceva mai mari în Turcia, unde am fost taxată și pentru no show în Istanbul din cauza întârzierii avionului. Inițial îmi făcusem alte rezervări la niște hoteluri, dar a trebuit să le schimb înainte de plecare – am preferat să văd tot ce voiam să vizitez decât să stau mai puțin, dar în condiții mai bune. Am găsit hosteluri cam peste tot, mai puțin în Amasya; în Baku există doar două hosteluri, eu am stat într-unul dintre ele, în Centrul Vechi.

Transport Munții Caucaz

În Turcia am călătorit între orașe cu autocarul, am scris mai pe larg despre subiectul ăsta aici. Prin Caucaz am luat trenul doar pe distanțe mari: de la Batumi la Erevan, de la Erevan la Tbilisi și de la Tbilisi la Baku.

Aceste trenuri au numai vagoane de dormit, dar cu trei categorii de clase, nu două, ca la noi. La clasa a treia, unde am călătorit eu, diferența e că vagonul nu are compartimente, e un vagon deschis – se numește platzkart, e un tip de vagon rusesc. Dacă trenurile armenești erau mai vechi și fără aer condiționat, cel azer era un model nou, cu aer condiționat și prize.

În Armenia m-am plimbat numai cu excursii organizate de agenția Hyur, iar în Erevan am circulat numai cu metroul, pentru ce aveam eu nevoie era suficient. În Georgia am mers cu marhrutka, un microbuz deșelat care circulă fără un program fix – de regulă pleacă atunci când se umple.

Ca să ajung într-un loc, mă duceam la autogară și căutam destinația care mă interesa – exista mereu măcar o mașină, iar dacă nu, se găseau taxiuri care se ofereau să te ducă până acolo la un preț ceva mai mare.

Transport local. În Tbilisi am mers cu metroul, cu telecabina și cu funicularul. Pentru metrou trebuie să cumperi un card (costă 2 lari) pe care îl poți returna dacă ai păstrat chitanța – eu n-am mai găsit-o și am rămas cu cardul la mine. La fel în Baku, trebuie să cumperi un card de metrou pe care încarci bani – dar aici am reușit să îl dau înapoi.

Prețuri: în Erevan o călătorie cu metroul e 100 AMD, în Tbilisi o călătorie cu funicularul e 4 lari (doar dus), o călătorie cu telecabina 4 lari, o călătorie cu metroul e 0,5 lari. În Baku o călătorie cu metroul e 0,20 AZN.

Mâncare

Câteva prețuri orientative:
Turcia – înghețată 4 TL, supă de linte 5 TL, o sticlă de apă 1 TL, struguri 3 TL.
Armenia – o supă de iaurt 1500 AMD, prune 500 AMD, înghețată 670 AMD, apă 175 AMD.
Georgia – pâine 0,6 lari, kebab 5 lari, prânz la restaurantul de la funicular (supă georgiană de pui și khinkali, găluște cu carne și mirodenii) 13 lari, Pepsi 1,2 lari, struguri 1,5 lari, pepene 2 lari, khachapuri (o plăcintă cu brânză și cu un ou deasupra) 5 lari, apă 1 lari, roșii 1,6 lari, supă și cafea 10 lari, musaca la un restaurant turcesc 9 lari.
Azerbaidjan – apă 0,4 AZN, prânz într-un mall 9 AZN, înghețată 3 AZN, apă și fructe 2 AZN, iskander (vită cu sos de roșii și iaurt) 10 AZN.

Limba

Dacă plănuiți să mergeți în Caucaz și cunoașteți limba rusă, v-ați scos. Eu m-am descurcat și fără rusă, acolo unde cuvintele nu răzbeau foloseam limbajul semnelor și al zâmbetelor.

În țările caucaziene limba rusă este o a doua limbă, cunoașterea ei ajută mult. Armenia și Georgia au propriul lor alfabet, iar indicatoarele și siglele îl amestecă pe acesta cu alfabetul chirilic și cu cel latin.

Rusa este ca o a doua limbă maternă pe acolo, toată lumea o știe, toată lumea o vorbește și toată lumea se așteaptă să o vorbești și tu, dacă vii dintr-o fostă țară comunistă. „Dar cum de nu știi limba rusă?” se mira o armeancă (în rusă) în trenul de la Erevan la Tbilisi. Fiica ei se jena să-mi traducă întrebarea mamei, dar culmea e că eu o dedusesem foarte ușor. Nu știi rusă? Nici georgiană, nici armeană, nici azeră? Nu-i nimic, limbajul semnelor e universal valabil și, ocazional, întâlnești oameni care cunosc și puțină engleză.

Într-o dugheană din Tbilisi din care mi-am luat brânză, roșii și ouă am avut surpriza să constat că negustorul știa să spună cheese și să numere în engleză. Cu limba vorbită e mai ușor, dar ce te faci cu cele două alfabete – armean și georgian – care seamănă mai degrabă cu niște spaghetti aruncate pe un perete decât cu alfabetul nostru? Ei bine, te descurci cum poți.

Unele străzi aveau indicatoare și în alfabetul latin, altele nu, unele marshrutka aveau tăblițe cu destinația în litere latine, majoritatea nu, așa că de bază rămânea… întrebatul.

Alfabetul georgian

Siguranța în Caucaz

Pentru niște țări care au o imagine de „țări în conflict”, în care la fiecare colț de stradă stă câte un georgian cu un kalașnikov în mână (pândind turiști români, firește), m-am simțit în largul meu călătorind singură. Sunt mulți turiști care călătoresc acolo în stilul backpacker, în general din vestul Europei (francezi, nemți), dar și o mulțime de polonezi. Am văzut și asiatici cu rucsacul în spate călătorind cu același tren la clasa a treia ca și mine sau olandezi mergând cu marshrutka.

Ca peste tot și acolo se aplică regula de bun-simț: nu umblat brambura noaptea prin locuri dubioase. De asemenea, nu uitați că în Caucaz sunt mai multe teritorii disputate, cu reguli stricte de vizitare – încălcarea lor vă poate aduce probleme, ca interdicția de acces în Azerbaidjan dacă aveți viză de Nagorno-Karabakh în pașaport. Vara asta s-au mai împușcat niște soldați pe la granițele dintre țări, așa că aveți grijă pe unde vă aventurați.

Nagorno-Karabakh este un teritoriu asupra căruia încă mai planează divergențe politice și nu numai: în Nagorno-Karabakh câțiva soldați au fost împușcați acum câteva săptămâni, dar nimeni nu părea foarte îngrijorat de asta.

Am străbătut țările în lung și în lat, am călătorit singură cu marshrutka, cu trenul, cu autobuzele unei agenții, cu taxiul noaptea și nu m-am simțit nicio clipă în pericol. Este la fel ca peste tot: trebuie să îți porți de grijă fără a deveni paranoic, să te încrezi în oameni că sunt oameni și să fii atent la propriul instinct care îți va spune ce situații și personaje să eviți.

Turiști

Foarte mulți polonezi (foarte mulți! plin…), ruși, francezi, dar și italieni, spanioli, olandezi. Niște polonezi cărora le-am spus că am văzut o grămadă de compatrioți de-ai lor prin Caucaz au râs și mi-au spus că ei și cu georgienii au aceleași sentimente vizavi de Rusia. Nu am văzut decât un cuplu de români în Armenia, în rest n-am întâlnit picior de român nicăieri.

Din păcate suntem o nație cu un nivel de curiozitate destul de scăzut și cu pretenții poate prea mari. Dacă pentru niște olandezi care vin dintr-o țară cu un nivel de trai mai ridicat ca al nostru nu era o problemă să călătorească cu marshrutka și să se amuze de unele situații de pe drum, un român obișnuit, sunt sigură, ar fi strâmbat din nas la multe chestii de pe acolo.

Singura scuză care stă în picioare pentru lipsa noastră de interes față de aceste țări e că nu sunt zboruri directe către ele, iar zboruri low-cost sunt doar din Budapesta (spre Kutaisi și Baku, cu Wizz Air), deci ar fi mai avantajați cei din vestul țării care pot ajunge relativ ușor la Budapesta. Deși eu locuiesc în București și m-am întors prin Budapesta cu trenul și n-am murit din cauza asta, ba chiar m-am bucurat să mai petrec o zi în capitala Ungariei.

Bani

Ieftin. Prețuri mici, uneori ridicol de mici, mai ales în Georgia și Armenia. Azerbaidjanul e un caz mai special, cel puțin la anumite categorii. Voi avea un articol separat despre buget, dar dacă vă spun că am cheltuit aproximativ 850 euro pentru o vacanță de trei săptămâni cu totul inclus, cu două bilete de avion, cu aproape o săptămână în Turcia, poate o să ziceți că eu sunt un caz mai special. Dar nu sunt. Pur și simplu se poate și așa.

Granițe

Pentru Georgia și Armenia nu e nevoie de viză, pentru Azerbaidjan da. Între țări am circulat numai cu trenuri de noapte, la clasa a treia, mai mult sau mai puțin confortabil. Drumuri lungi, de zece–șaisprezece ore, cu câte două ore stând pe loc la granițe.

Cel mai mult parcă s-a stat la granița cu Azerbaidjan, acolo a venit un nene cu un laptop și ne-a făcut poze la toți în tren. Azerii m-au fotografiat și la plecarea din Baku, pe aeroport, le-o fi fost frică să nu plece altcineva în locul meu. Dar nu am avut probleme de niciun fel cu ei, deși fusesem și în țara „prietenă” Armenia – mi-au urat Welcome to Azerbaidjan! și asta a fost tot.

Despre cum am intrat în Georgia dinspre Turcia pe picioarele mele, deși aveam bilet la autocar, e o poveste lungă din categoria țeapă turcească, noroc că am avut… noroc, cum am avut de câteva ori în călătoria asta. Sau poate nu se numește noroc, ci înger păzitor sau grație divină, căci deși am ajuns și în niște situații potențial periculoase, totul s-a încheiat într-un final cu bine.

Pe scurt, asta a fost vacanța cea mare de anul ăsta. Pe larg o să scriu în lunile care urmează, dar dacă aveți întrebări sau nedumeriri, mă puteți întreba și aici. Și dacă voi reuși să vă fac poftă de o călătorie în Caucaz (măcar unei singure persoane, dacă nu mai multor oameni), înseamnă că blogul ăsta și toate articolele și fotografiile care urmează nu vor fi în van 😊

De ce să mergi în Caucaz?

Pentru că:

• E o regiune puțin explorată de români, deși nu e la mare distanță de România.
• Turismul nu e foarte dezvoltat acolo și nu te vei călca în picioare cu mii de turiști, ca în alte părți ale Europei.
• Prețurile sunt (încă) mici și asta o face accesibilă oricărui buget.
• E o regiune diversă din punct de vedere geografic, cu două mări (Neagră și Caspică), munți foarte spectaculoși în Georgia, un podiș arid în Armenia și stepă în Azerbaidjan.
• Fiind o zonă cu o istorie foarte veche, sunt multe locuri interesante de vizitat – în special Armenia are o moștenire culturală bogată.
• E o aventură să călătorești acolo – te forțează să te adaptezi și să cauți soluții la probleme de care nu te-ai lovit până atunci, iar asta te ajută și pe tine să te dezvolți și să înțelegi lumea, în ansamblul ei.

În caz că vă puneți problema cu ce să ajungeți acolo, soluții se găsesc, dorință să fie. Eu sper că v-am făcut poftă să vizitați și țările astea, într-o zi 😊

🗺️ Ce am vizitat în Armenia

📍 Bine am venit în Erevan – impresii din capitala Armeniei
📍 Mănăstirea Tatev – cu telecabina peste canion
📍 Ecimiadzin – cea mai veche catedrală din lume
📍 Prin Armenia cu agenția Hyur – excursii organizate din Erevan
📍 Khor Virap și Noravank – muntele Ararat și defileu roșu
📍 Lake Sevan – mănăstiri și natură în Dilijan
📍 Garni și Geghard – templu păgân și mănăstire în peșteră