Baku: Orașul Vechi, Marea Caspică și Centrul Heydar Aliyev

Baku, capitala Azerbaidjanului, un oraș bogat în istorie și cultură, cu multe obiective turistice interesante: Centrul Vechi (İçəri Șəhər), Turnul Fecioarei (Giz Qalasi), Flame Towers, Centrul Heydar Aliyev, Marea Caspică.

Sosirea în Baku

Am plecat din Tbilisi pe la 16.30, iar după numai o oră eram deja la granița cu Azerbaidjanul: dacă trenurile armenești cu care mă plimbasem până atunci prin Georgia și Armenia erau mai vechi și fără aer condiționat, trenul azer stătea mult mai bine. Erau și prize, și aer condiționat, iar vagoanele erau noi și parcă mai confortabile. La drumul lung care mă aștepta (vreo 17 ore), lucrurile astea erau binevenite.

Era o singură problemă: când se oprea trenul se oprea și aerul condiționat, iar la graniță am stat pe loc câte o oră și pe partea georgiană, și pe partea azeră, așa că în vagon s-a făcut repede foarte cald și toată lumea a început să se plângă. În Azerbaidjan a venit un nene cu un laptop și iarăși mi s-au făcut poze, însă asta a fost tot, aveam viză, eram în regulă: ajunsesem în Azerbaidjan.

Dimineața m-am trezit străbătând un peisaj deșertic, cu un soare încins deasupra, oamenii au început să vorbească între ei, să povestească de unde e fiecare. La 9.40 am ajuns în gara din Baku, iar un azer s-a oferit să ne ajute, pe mine și pe un georgian care locuia în Vladikavkaz (în Osetia de Nord), să schimbăm niște bani, după care ne-a băgat gratis la metrou pe cartela lui doar așa, din amabilitate.

Rămasă singură cu gruzinul care nu cunoștea nici el orașul am început să întreb în jur cum pot ajunge la stația care mă interesa pe mine. O doamnă în vârstă, care nu vorbea nicio boabă de engleză, i-a întrebai pe oamenii din stație cum se ajunge acolo și iată-mă la nici 10 minute de când ajunsesem în Baku ajutată din toate părțile de niște necunoscuți.

Trebuia să ajung în Orașul Vechi (İçəri Șəhər) și, deși am găsit fără dificultate locul, mi-a fost ceva mai greu să dibui clădirea pe care o căutam. De fapt s-a dovedit că trecusem pe lângă ea, fără să-mi dau seama. Eram destul de obosită, iar căldura de afară era tot mai mare, așa că muream să fac un duș și să beau un litru de apă. Hostelul la care aveam cazare era pe la etajul 2 al unei clădiri răcoroase și i-am găsit acolo doar pe actualii locatari, căci administratorul nu sosise.

L-am sunat și a trebuit să-l aștept vreo oră, între timp cei care stăteau acolo au împărțit cu mine micul dejun, iar eu mi-am ales un pat, undeva sus. Era un sistem interesant față de alte hosteluri, paturile erau largi și aveau o draperie pe care o trăgeai și erai ca într-o cămăruță numai a ta. În Baku erau la momentul ăla numai două hosteluri în tot orașul, era ceva foarte nou și m-a amuzat a doua zi să-l găsesc înăuntru pe administrator vorbind cu un polițist de cartier căruia îi explica conceptul de „hostel”.

Orașul Vechi & Marea Caspică

De abia așteptam să vizitez orașul! Văzusem câte ceva pe drum și îmi plăcuse foarte mult, mi s-a părut diferit de Tbilisi sau Erevan, cu un aer de metropolă și un amestec de clădiri moderne și clădiri mai vechi, cu un bulevard care se numește… Bulvar, care mărginește Marea Caspică și unde sunt prezente toate marile case de modă și toate mărcile internaționale de lux. Păreau să fie peste tot mulți bani – bani din petrol, căci asta e principala bogăție a țării – dar și mulți oameni dispuși să îi cheltuie.

În Orașul Vechi am vizitat întâi Turnul fecioarei (Giz Qalasi), un turn construit între secolele 7-12 într-un scop care nu este nici astăzi foarte clar. Turnul are câteva etaje, iar în vârf este o terasă de pe care se vede tot orașul.

Marea Caspică

Era deja foarte cald când am coborât și m-am plimbat pe malul Mării Caspice, care mirosea a… benzină. Promenada era aproape goală la ora aia, dar seara, când aveam să revin, aveam să o găsesc plină. Marea era murdară, cu pete mari roșiatice și sticle de Cola aruncate neglijent printre pietre, în schimb orașul era curat. În orice caz, față de Tbilisi prețurile mi s-au părut mai mari, de la cazare până la mâncare.

Azerbaidjanul este o țară predominant musulmană, dar am văzut foarte puține femei îmbrobodite pe stradă și nici una înfășurată din cap până-n picioare în văluri negre, ca-n Turcia. E drept, n-am stat decât două zile, dar mi-a lăsat impresia unui oraș mai degrabă european, dar și un pic snob, care încearcă să epateze cu clădiri precum Flame Towers (trei clădiri de birouri care noaptea se animă și arată de parcă sunt în flăcări) sau Centrul Cultural Heydar Aliyev.

Năucită de căldură și oboseală m-am întors la hostel și am căzut într-un somn adânc: ajunsesem într-un fel de Euro-Dubai, iar marea era din cerneală…

Baku sub lumina neoanelor

Dacă ajungeți la Baku nu ratați cu nici un chip o plimbare seara, la lumina lunii neoanelor, pentru că veți avea ce vedea. Deși atunci când călătoresc singură evit să umblu noaptea, în Baku m-am simțit în siguranță chiar și când m-am depărtat de zonele mai centrale.

Cum am ieșit din casă, pe străzile din Orașul vechi, mi-au luat ochii turnurile în flăcări (Flame Towers), animate de diverse imagini care alergau pe pereții clădirii: flăcări, un azer fluturând un steag, dungi albastre. Cele trei clădiri sunt interesante și ziua, dar noaptea sunt cu adevărat în elementul lor.

Am luat-o în direcția turnurilor, am urcat un deal și m-am trezit cu o priveliște panoramică asupra Mării Caspice și a orașului animat de la picioarele mele. Pentru că, spre deosebire de amiază când promenada de pe malul mării era pustie, seara era plin! Familii ieșite la plimbare, îndrăgostiți care se țineau de mână și poate 2-3 turiști, ca mine, care se bucurau și ei de binecuvântata răcoare.

La Little Venice părinții le făceau cadou copiilor o plimbare cu gondola, iar vânzătorii de tot felul aveau mușterii din plin. O seară perfectă pentru sosirea în Azerbaidjan.

OZN-ul din Baku: Centrul Heydar Aliyev

Centrul Heydar Aliyev – care a câștigat în 2014 premiul Design of the Year, este una dintre atracțiile de neratat ale orașului Baku. Arhitecta Zaha Hadid a creat o clădire cu linii fluide, care adăpostește câteva săli de expoziție și poartă numele fostului președinte azer Heydar Aliyev.

Clădirea nu este chiar în centrul orașului, ca să ajung acolo am luat metroul până la stația Nariman Narimanov, iar de acolo am mai mers pe jos încă 10 minute pe lângă un șantier (Baku e plin de șantiere), după care m-am trezit cu OZN-ul ăsta în față. Ajunsesem de fapt în spatele lui, într-un spațiu larg mărginit în depărtare de șiruri de blocuri înalte.

Clădirea se poate vedea în interior doar dacă vizitezi una dintre expoziții, biletul pentru o expoziție fiind 5 AZN. Nu există un bilet doar pentru vizitat clădirea, cel puțin asta am înțeles eu de la doamnele de la intrare.

Tot făcând fotografii prin jur m-am întâlnit cu niște bicicliști care făceau turul lumii de vreo 7 ani, fuseseră și prin România și se îndreptau spre Asia Centrală. Cum vacanța mea se apropia de final i-am invidiat un pic pentru libertatea de a colinda lumea doar cu bicicleta și de a vedea atâtea locuri.

Cum se ajunge acolo: cu metroul până la stația de metrou Nariman Narimanov, iar de acolo încă 10 minute pe jos.

Intrare: biletul pentru una dintre expoziții costă 5 AZN.

Cum ajungi în Baku

Am ajuns în Baku cu trenul din Tbilisi, dar sunt destul zboruri ca să ajungi acolo mai rapid. Cetățenii români au nevoie de viză de intrare în Republica Azerbaidjan.