Lake Sevan Armenia, mănăstirile Sevanavank, Goshavank și Haghartsin

Lake Sevan Armenia

Armenia nu (mai) are acces la mare, dar are un lac de munte care o înlocuiește cu succes: Lake Sevan Armenia, cel mai mare lac din țară și din Caucaz. Este foarte lăudat peste tot, fiind supranumit the blue pearl of Armenia, dar mie nu mi s-a părut chiar așa de minunat – fiind singura alternativă de baie și plajă din regiune, este și foarte aglomerat și asta îi mai răpește din farmec.

Lake Sevan Armenia

Pe lacul Sevan se vizitează insula pe care se găsește mănăstirea Sevanavank, insulă care s-a transformat în peninsulă după creșterea nivelului apei cu douăzeci de metri. Mănăstirea este chiar în vârf, dar locul care se poate vizita efectiv nu este foarte mare – urci până acolo pentru priveliștea pe care o ai de sus, pentru o baie de soare și cam atât.

Lacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, ArmeniaLacul Sevan, Armenia

Goshavank, la o stație după Dilijan

De la lacul Sevan ne-am îndreptat spre Dilijan, o stațiune din Parcul Național Dilijan, de unde am mers la Goshavank. Dacă până atunci călătorisem printr-un peisaj arid, în Dilijan și-au făcut apariția munții împăduriți și verdeața.

Goshavank e o mănăstire aflată pe un deal în satul Gosh, din regiunea Tavush. Satul arăta destul de sărăcăcios, dacă era să te iei după casele cam prăpădite împrăștiate în jur, și nici mănăstirea însăși nu părea într-o stare mai bună. Într-o capelă pustie m-am urcat pe niște trepte ca să fac o fotografie și m-au certat niște rusoaice, pentru că se pare că mă urcasem pe altar. Deh, se mai întâmplă 😊

Goshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, Armenia

Mănăstirea Haghartsin și șeicul din Sharjah

La mică distanță de Goshavank, la capătul unui drum care șerpuiește prin munți împăduriți, se găsește mănăstirea Haghartsin. Locul în care a fost construită mănăstirea este deosebit de frumos: totul în jur este verde, înconjurând din toate părțile micul așezământ din secolul al XIII-lea – cei din grupul cu care am fost în excursie au fost toți de acord că Haghartsin este very romantic.

Spre deosebire de Goshavank, aici nu se găsește niciun sat în jur și nici tarabe care să vândă fleacuri sau vreo parcare urâtă. Parcă ai fi ajuns într-o poveste, iar Haghartsin chiar are o astfel de poveste, una, de altfel, foarte nouă.

Frumusețea locului și a mănăstirii medievale au atras atenția unui șeic care a donat o sumă considerabilă de bani (în jur de 1,7 milioane dolari) pentru renovarea ei și construirea unui drum de acces până la mănăstire. Ghidul ne-a spus că numai cu un an în urmă drumul era neasfaltat și era destul de dificil pentru mașini să ajungă acolo. Acum totul arăta impecabil și îngrijit, iar în curte se pregătea o nuntă – de altfel, Haghartsin este locul ideal pentru o astfel de ceremonie.

Șeicul impresionat de frumusețea Haghartsinului este Dr. Sheikh Sultan bin Mohamed Al-Qasimi – conducătorul emiratului Sharjah, din Emiratele Arabe Unite.

Ca într-o poveste din O mie și una de nopți, un musulman bogat salvează de la ruină o veche mănăstire creștină. Și asta în condițiile în care turcii otomani (alți musulmani) s-au făcut vinovați de genocid asupra armenilor, iar relațiile dintre Armenia și alte țări sunt destul de delicate când vine vorba de asta. Șeicul ar fi spus într-un discurs:

the symbolism, that a representative of the Islamic religion becomes a sponsor of Haghartsin monastic complex, will penetrate the souls of all the faithful and awaken the awareness that we are the children of the one and same God, called to praise Him on this Earth.

(Yearbook of Muslims in Europe, Volumul 6)

După ce m-am plimbat peste tot, am ajuns în spatele mănăstirii, la un trunchi ars de copac, ca o scoică protectoare. Uf, Haghartsin chiar este very romantic și foarte frumos, neapărat de mers acolo dacă ajungeți în Armenia.

Goshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, ArmeniaGoshavank, Armenia

🗺️ Ce am vizitat în Armenia

📍 Bine am venit în Erevan – impresii din capitala Armeniei
📍 Mănăstirea Tatev – cu telecabina peste canion
📍 Ecimiadzin – cea mai veche catedrală din lume
📍 Prin Armenia cu agenția Hyur – excursii organizate din Erevan
📍 Khor Virap și Noravank – muntele Ararat și defileu roșu
📍 Garni și Geghard – templu păgân și mănăstire în peșteră
📍 Caucaz și Munții Caucaz – circuit prin 4 țări și buget total

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *