Sihanoukville, noul Macao din Cambodgia

Sihanoukville, Cambodgia

Pe unde mi-am mai instalat biroul #remote (pe marginea piscinei, firește…): după un drum oribil de la Siem Reap la Sihanoukville via Phnom Penh, mult mai rău decât alea unsprezece ore de la Quito la Cuenca, de anul trecut, am ajuns în Sihanoukville, o panaramă de oraș, un fel de casino-city de mâna a treia, dominat de chinezi.

Sihanoukville

Aici nu mai e Indochina, e China: la supermarket toate produsele au etichete în khmeră și în chineză, meniurile sunt doar în chineză, prețurile sunt mari, construcțiile urâte, iar vânzătorii încearcă să te înșele la bani profitând de confuzia sistemului dolari–riel, în care plătești într-una dintre monede și primești restul în cealaltă (un dolar = 4000 riel, așa că spor la socotit!).

Nu am vizitat nimic în Sihanoukville pentru că am descoperit că plaja e plăcută, dacă ignori femeile cu masajul care pun mâna pe tine și vând orice, de la pedichiură la epilat. Sătulă de mâncare asiatică după două luni prin Asia, m-am refugiat într-o zi în dugheana unui turc care vindea șaorma și burgeri și am mâncat cel mai prost falafel din viața mea – mi-a părut rău de turc că a eșuat tocmai în Sihanoukville cu ketchupul lui dulce made in China, dar și de mine că nu găsesc nici măcar o cafea care să-mi placă.

Însă e cumva reconfortant să fii într-un oraș urât: viața e simplă, îți poți construi o rutină și, dacă ai noroc, vine o tanti cu teleguța la ușa hostelului și-ți vinde tăiței și curry cu lapte de cocos, ceva simplu și bun (și nepicant!), iar noaptea asculți o pasăre care la douăzeci de minute cântă un fel de sughițat puternic, ca jucăriile alea din plastic care guiță când calci din greșeală pe ele.

Ce mai ai nevoie în afară de asta? Un internet decent și stabil, ca să urmărești știrile despre războiul din Ucraina ☹ Vorba aia, poți oricând să fugi în lume, dar lumea vine după tine oricum…

Lucruri utile: Am stat la Onederz Sihanoukville, opt nopți într-un dormitor au costat 47 USD.

Sihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, CambodgiaSihanoukville, Cambodgia

🗺️ Ce am vizitat în Cambodgia

📍 Angkor Wat – tur cu tuktuk printre temple
📍 Koh Rong – insule liniștite și plaje tropicale
📍 Phnom Penh – dimineți pe malul Mekongului
📍 Vacanță Cambodgia – buget total și locuri vizitate

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *