A plouat, a fost carantină, am evadat, am stat în izolare, am fugit prin țară, m-am întors, am plecat din nou, am visat locuri fantastice și bujori de munte, a venit vara și-am plecat la mare, să mă înmoi sub soarele torid, să mă topesc încet, ca untul, să mă perpelesc și să mă răcoresc și să mă încălzesc din nou.
Dacă vrei să vezi cum sunt administrate două mari orașe din România care atrag deopotrivă turiști români și străini, vizitează Brașovul și Constanța în două week-end-uri consecutive, cum am făcut eu. Mi-a plăcut în ambele orașe, dar nu pot să nu observ diferența dintre centrele lor vechi: în Brașov, cu bune și rele, nu vezi clădiri istorice în paragină, în timp ce în Constanța sunt o mulțime și într-o stare avansată de degradare. Și e păcat, sunt o grămadă de locuri interesante în Constanța pe care le-am descoperit de abia acum.
La 45 de minute de Paraty e un orășel cu plaje spectaculoase: Trindade. E plin de turiști care se înghesuie într-un capăt al plajei, unde valurile sunt mai domoale și sunt și pensiuni și magazine aproape de plajă. După ce te îndepărtezi de zona asta aglomerată nu mai e aproape nimeni, doar peisaje de carte poștală și valuri sălbatice.
La câteva ore de Rio de Janeiro e Ilha Grande, o insulă cu plaje parțial izolate, munți, multă vegetație și delfini. E plin de turiști brazilieni și străini, e scump, e superb, mâncarea e bună și sunt o grămadă de locuri de văzut pe insulă și prin împrejurimi.
Ultima mea amintire din Rio este asta:
Așteptam transferul spre Ilha Grande, iar tipul care avea grijă de vila în care stăteam, un mulatru care vorbea doar portugheză și cu care mi-a fost cam greu să mă înțeleg, nu mai era acolo să îmi iau rămas bun de la el. Fusese foarte amabil cu mine și apreciasem asta cu atât mai mult cu cât mă temusem un pic de Rio: veneam dintr-o țară în care trebuie să te păzești mai tot timpul și câteodată devine obositor asta, așa că ai nevoie de un loc al tău la care să te gândești din când în când, un fel de ”safe heaven” care să fie ”safe” doar pentru tine. Rio de Janeiro reușise să fie asta, un loc la care să mă pot întoarce oricând, chiar dacă doar în mintea mea.
Când m-am dat jos din Uberul care m-a dus din Santa Tereza la Corcovado, șoferul mi-a urat, zâmbind, ”Feliz Ano Novo!” Era 30 decembrie și deja ziua începuse mai mult decât perfect 😛
Aproape de Palermo, accesibilă cu autobuzele orășenești, e o mică rezervație cu peisaje marine și montane – Riserva di Capo Gallo. Sunt trei trasee care se pot face acolo, două pe malul mării (unul în Sferracavallo, altul în Mondello) și încă unul pe spinarea muntelui.
Cefalú din romanul lui Durrell e un loc fictiv, plasat în Creta, cu o atmosferă mediteraneeană, misterioasă și mortală care m-a făcut să mă întreb chiar și atunci, cu mulți ani în urmă, cum e adevăratul Cefalú, cel din Sicilia, de la Marea Tireniană. Mi-e tare dor de o carte sau un scriitor la fel de bun(e) ca cei citiți pe la 17-20 de ani și pe care să pot da vina mai târziu că am ajuns într-un loc îndepărtat doar datorită lui / ei, ca să privesc marea de ziua mea.
Pe cât de aglomerată e plaja din Eforie Nord vara, pe atât de pustie e într-o zi mai friguroasă de septembrie. Iar dacă ar fi să aleg (și să ignor dorința de a face plajă și baie în mare), tot în septembrie e mai frumos.
Plaja Al Sufouh, cunoscută și sub numele de Secret Beach, mi-a plăcut cel mai mult dintre toate plajele pe care le-am văzut în Dubai: sălbatică și neamenajată, însă centrală, cu nisip fin și alb, apă potrivit de adâncă și vederi faine către Dubai Marina și Burj Al Arab.