My kind of life: Blue Mountain Coffee, despre care se zice că e cea mai bună din lume, un desert bun, o plajă și niște căței care aleargă liberi, lătrând la pelicanul care plonjează în apă. Așa a fost Negril, Jamaica, pentru mine.
Judy’s Cottage House
„Hello, sweety!”
Așa se începe ziua în Jamaica: dai bună ziua la străinii care își fac cafea, nu treci pe cărare ca un sălbatic. Am stat într-un hostel care era proprietatea unei englezoaice mai în vârstă, un loc cu o grădină frumoasă, multe cabane colorate și o atmosferă primitoare.
Cafea din Columbia, primită în Punta Cana, băută în Jamaica – that’s my life. Am stat aproape două săptămâni acolo, lucrând remote și făcând vizite zilnice pe mica plajă din apropiere.
Când ai un stil de viață de nomad, ajungi să îți cunoști vecinii, ca domnul de la care am luat fructe în prima zi, să observi un șoricel minuscul care ieșea uneori dintre frunze ca să vadă ce mai e pe acolo și să înveți tabieturile lui Teddi, the old boy, un câine mare și blând care uneori dormea lângă ușa camerei mele.
Lucruri utile: am rezervat cazarea pe Airbnb, a fost 25 USD/noapte.
Negril, orașul
Negril e un orășel cu atmosferă rurală, nu sunt resorturi acolo, doar mici hoteluri și pensiuni (există un clothing-optional beach resort Hedonism Negril, dar e la nord de 7 Mile Beach, la 9 kilometri de oraș).
Așa-zisul centru are câteva supermarketuri ținute de chinezi, cu marfă de doi bani, niște fast-food-uri și alte dughene. Nu mergi în Negril pentru viața urbană de acolo. Ca în multe locuri din Jamaica, până și plata cu cardul e ceva exotic.
Într-una din zile am intrat într-un local care vindea mâncare to go și era o adunătură așa de dubioasă acolo, semiîntuneric, cu mulți derbedei la intrare. Dar, de fapt, toți au fost mai politicoși cu mine decât vânzătoarea. Așa e Jamaica reală: te salută oamenii pe stradă ca la țară, mi s-a urat chiar Happy New Year! într-o zi, deși era februarie.
În prima zi mi-am luat niște chicken jerk și am luat masa pe plajă, întrebându-mă dacă urma să mănânc jerk în fiecare zi (cam așa a fost, e o marinadă foarte bună).
Stâncile din Negril
Plecând de la Judy’s, spre stânga, începe o zonă în care malul mării este stâncos. Dacă mergi mai mult, ajungi la Rick’s Cafe, care e un fel de loc faimos în zonă (n-am fost acolo).
M-am oprit pentru masă la My Father’s Place, unde am luat un prânz jamaican – mâncarea de pe insulă e bună, o marinează în stil jerk, uneori ușor picant, dar foarte puțin, cât să fie foarte bună, nu cum exagerează în Asia.
În partea aceea a localității sunt cazări pentru turiști, unele cochete, așa cum casele localnicilor nu sunt de obicei. Este imaginea caraibiană pentru turiști, în Jamaica fiind plin de vizitatori din SUA și Canada, care au stricat prețurile pe acolo.
Apa însă e perfectă. Nu sunt valuri, temperatura e bună, nisipul fin… să tot înoți.
Canoe Beach Bar
La 700 de metri de Judy’s House e o plajă mică fără nume, pe care e un bar destul de popular – Canoe Beach Bar. M-am oprit acolo de mai multe ori, a fost primul loc în care am reușit și eu să beau faimoasa Blue Mountain Coffee, cea mai bună cafea din lume.
Într-adevăr, e bună, nu are aciditate și, bineînțeles, experiența e și mai plăcută dacă o bei pe plaja din Jamaica, cu un brownie alături, cu frișcă deasupra. Când afară începe o ploaie tropicală și tu stai la adăpost într-un astfel de loc, viața pare mai bună.
7 Mile Beach, Negril
Am lăsat perla din Jamaica la final: 7 Mile Beach, o plajă lungă de 7 mile sau 11 kilometri, cu nisip alb, ape turcoaz, valuri zero, culori de Caraibe. Nimic de zis, plaja asta este perfectă.
Am fost acolo în weekend, era la câțiva kilometri de cazarea mea, așa că am luat un mototaxi. Pe plajă am găsit un copac singuratic și liniștit și mi-am stabilit „sediul” acolo până mi s-a făcut foame și am plecat.
Dacă mergeți în Negril, sunt câteva cazări cochete pe acolo, cu verandă chiar pe plajă. 7 Mile Beach e un loc pentru turism, poți cumpăra plimbări cu catamaranul sau alte excursii în zonă, unii ghizi vin la tine și îți lasă cartea de vizită.
Cum ajungi în Negril
Negril e în nord-vestul insulei, la câteva ore de Montego Bay. Poți ajunge în Negril cu autobuzul Knutsford Express (l-am luat la întoarcere) sau cu o combinație de mașini.
La dus am mers Montego Bay – Lucea cu un microbuz (300 JMD). Lucea – Negril cu un shared taxi (400 JMD), apoi a trebuit să mai iau un taxi din centrul Negril până la Judy’s (500 JMD).
Jamaican vibe
După câteva săptămâni în Jamaica, pot spune că atracția principală pe insulă sunt, până la urmă, oamenii. Pot părea ciudați pentru un est-european, cu codițele lor împletite, accentul ciudat, umorul de neînțeles, dar sunt, în același timp, niște oameni foarte prietenoși.
Într-o plimbare de 500 de metri vorbești cu mai mulți străini decât într-o zi întreagă în România. De la conversații politicoase la unele îndrăznețe, te vor saluta pe stradă ca la țară, te vor întreba dacă e totul ok, vor schimba politețuri cu tine și vor intra în vorbă cu multă nonșalanță.
M-am simțit bine în Jamaica, chiar dacă pentru mine n-a fost cea mai interesantă destinație din Caraibe. Nu ai orașe coloniale ca în Cuba sau munți pitorești ca în Santa Lucia, dar dacă mergi acolo cu așteptările potrivite, o să ai parte de o ședere plăcută.
