Salonic, Grecia: pe unde să te pierzi frumos prin oraș

Salonic, Grecia

Thessaloniki sau Salonic Grecia e al doilea oraș ca mărime al țării și foarte aproape de București, dacă vrei să petreci un sejur scurt acolo. Și eu am vrut, căci statusem în casă două luni după o fractură și efectiv n-am mai avut răbdare. Deși aveam o călătorie programată pentru Bodrum, în iunie, m-am trezit cumpărând bilete de avion pentru Salonic ca să îmi fac acolo antrenamentul pentru o viață activă.

Am stat vreo șase zile cu gândul să vizitez ceva interesant în weekend, ca Meteora, dar m-am simțit neașteptat de bine în Salonic: Grecia îmi lipsise și la fel și mâncarea lor. Ce poți vedea acolo? Obiective turistice Salonic: Turnul Alb, Rotonda, Acropolele din Salonic, Ano Poli, Piața Aristotelous și multele restaurante și cafenele cu mâncare grecească.

Istorie Salonic Grecia

Thessaloniki Grecia e unul dintre cele mai vechi centre urbane locuite continuu din Europa. A fost fondat în 315 î.Hr. de regele Cassandru al Macedoniei, care l-a numit după soția sa, Thessalonike, sora lui Alexandru cel Mare, despre care se spune că ar fi avut o mamă nereidă (nimfă a mării), Thessalonike devenind după moarte o sirenă care bântuie marea Egee, întrebând marinarii dacă mai trăiește Alexandru cel Mare.

Orașul Thessaloniki a fost unul dintre primele orașe creștinate din Europa și e un oraș multicultural: nucleul de bază al orașului a fost fondat de macedoneni, dar au și o moștenire bizantină, evreiască sefaradă, otomană, armeană și slavă.

Piața Aristotelous

Piața Aristotelous e piața centrală, deschisă spre mare. Invariabil vei ajunge acolo, sunt multe magazine și oameni ieșiți la plimbare, iar în capătul opus se vede marea.

Salonic nu e neapărat un oraș frumos, sunt orașele mult mai cochete pe insule, dar are atmosfera aceea relaxată specifică Greciei și e înconjurat de dealuri verzi, plus Marea Egee.

Salonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, Grecia

Turnul Alb din Salonic (Lefkos Pyrgos)

Din Piața Aristotelous ajungi la Turnul Alb, mergând pe malul apei. Este simbolul orașului și fostă fortificație otomană care acum se vizitează ca muzeu. Vizitatorii urcă în vârf pentru o panoramă asupra portului și orașului.

Lucruri utile: biletul de intrare costă 6 euro, se poate plăti cu cardul. Au și audio guide gratuit în limba română, dacă vrei să asculți pe telefon detalii istorice despre oraș. La baza turnului sunt niște vaporașe de pirați cu care te poți plimba gratuit jumătate de oră, însă trebuie să consumi ceva cât stai acolo.

Salonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, Grecia

Arcul lui Galerius (Kamara)

E un arc roman ridicat de împăratul Galerius, aproape de Rotonda. Zona e plină de cafenele, dacă vrei un moment de respiro te poți opri pentru o cafea grecească cu priveliște. Am lucrat remote de acolo una-două ore, e o zonă faină.

Salonic, Grecia

Rotonda (Rotunda)

Rotonda a fost inițial templu roman (sec. IV), apoi biserică bizantină, apoi moschee otomană. Azi e muzeu și unul dintre cele mai vechi monumente din oraș. Voiam să vizitez interiorul, până am văzut cât era prețul și am renunțat.

La mică distanță sunt ruinele zidului orașului, le fotografiezi gratuit.

Lucruri utile: biletul de intrare costă 10 euro.

Salonic, GreciaSalonic, Grecia

Hagia Sofia Salonic (Agia Sofia)

Agia Sofia e modelată după Hagia Sophia din Constantinopol, acum Istanbul, și e monument bizantin UNESCO.

Salonic, Grecia

Acropole și Ano Poli (Orașul de Sus)

Inițial nu îmi propusesem să merg și la acropolele din Salonic, dar ar fi fost o mare greșeală: e foarte frumos! Nu e vorba doar de zid, e tot orășelul de sus – Ano Poli – cu taverne, străzi înguste și o priveliște superbă asupra golfului din Salonic.

E la câțiva kilometri de Piața Aristotelous, așa că am luat un Uber (la comandă vin taxiuri clasice, dar plătești în app ca orice Uber). Turnul Trigonion are cea mai bună vedere asupra orașului și acolo vezi zeci de turiști (unii vin cu ghidul, în grup).

Salonic are o „acropole”, dar în varianta bizantino-otomană, nu e un platou monumental ca la Atena. Dacă explorezi zona mai departe găsești ziduri și o grămadă de maci, o încântare! Foarte puțini turiști o iau pe la Heptapyrgion of Thessaloniki, așa că te poți plimba în liniște.

La întoarcere m-am oprit într-o cafenea cu vedere frumoasă și m-am reîntâlnit cu niște turiști cu care fusesem la Kavala în weekend și am vorbit despre Noua Zeelandă, de unde erau ei, și alte locuri din Europa.

Lucruri utile: zidurile se vizitează gratuit, nu se plătește intrare.

Salonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, GreciaSalonic, Grecia

Alte obiective turistice Salonic

Atatürk Museum, Bezesteni (bazar acoperit vechi), Biserica Sfântul Dimitrie (Agios Dimitrios), Hamam Bey, Alaca Imaret, Yeni Cami (Sinagoga Nouă), Muzeul Culturii Evreiești, Cimitirul Evreiesc vechi, Muzeul de Arheologie, Biserica Panagia Chalkeon, Villa Allatini.

Unde mănânci în Salonic

Eh, acum e acum! Opțiunile sunt multe, fie mergi pe recomandări, fie explorezi pe cont propriu, nu ai cum să dai greș!

Am mâncat în mai multe locuri:

Vouka e un restaurant bun care era aproape de cazarea mea. Unele mâncăruri clasice sunt reinventate, tot ce am mâncat acolo a fost bun, așa că am fost de două ori și n-am regretat.

Salonic, GreciaSalonic, Grecia

The Greek — și acolo am fost de două ori, au foarte multe meze și salate bune, prima dată când m-am oprit, în weekend, toate mesele erau pline, semn că și alții sunt de acord că găsești mâncare bună acolo.

Salonic, Grecia

Mamalouka — am mers acolo după o recomandare primită, mâncarea e bună, poate mai puțin surprinzătoare ca la Vouka.

Salonic, Grecia

The Caravan Cafe e o cafenea care servește și brunch și e un loc primitor cu cei care vor să lucreze pe laptop câteva ore, într-un decor confortabil. Dacă mergi seara nu mai au brunch, doar cafea și gustări.

Salonic, GreciaSalonic, Grecia

Cazare Salonic

Am stat la Zeus is Loose Hostel, e o cazare modernă chiar lângă statuia lui Venizelos, unde mă întâlneam cu agenția cu care am fost în două excursii de o zi, la Meteora și la Kavala.

Pentru o cazare în Thessaloniki e central, confortabil, mi-a plăcut acolo. Am stat într-un dormitor de fete, la etajul șase au o zonă deschisă în care poți lucra sau mânca. Micul dejun nu e inclus, e 8 euro, dar după prima zi am preferat să îmi cumpăr eu ce voiam.

Salonic, Grecia

Salonic beach

Salonic nu are plaje propriu-zise în oraș, dar în jurul lui, la 30-60 kilometri, găsești așa ceva la Halkidiki. Plaje lângă Salonic: Perea, Agia Triada, Epanomi (Potamos Beach), Nea Iraklia, Nea Kallikratia, Sani Beach, Kavourotrypes, Possidi.

Ce să nu ratezi când mănânci în Salonic

  • Meze (aperitive): dolmadakia (frunze de viță umplute), bouyourdi (brânză feta coaptă cu roșii și ardei iuți), midii saganaki (cu brânză și roșii), tarama (icre).
  • Burekuri, su böreği (foietaje cu brânză), soutzouk loukoum (variantă locală de rahat cu aromă de trandafir sau mastic), pastirma (carne uscată condimentată), bagelul evreiesc koulouri Thessalonikis.
  • Pește și fructe de mare: calamar, doradă, creveți, caracatiță la grătar.
  • Dulciuri: Bougatsa (foietaj umplut cu cremă de vanilie sau brânză), trigona Panoramatos (cornete cu cremă), siropuri din Orient, baklava, kadaif.
  • Vin & tsipouro: regiunea are vinuri bune, plus celebrul tsipouro (ruda locală a rachiului). Tsipouro e un pic mai tare decât ouzo și îl găsești în diverse variante, simplu sau cu anason.
  • Cafea și mic-dejun: m-am îndrăgostit de cafeaua grecească, seamănă cu cea turcească, dar mie îmi place mai mult cea a grecilor.

Suveniruri

Ultima tentație la aeroport sunt delicatesele locale:

  • Miere grecească – pin, portocal, cimbru. Am luat niște cutiuțe mici cu miere închisă la culoare.
  • Ulei de măsline artizanal – au sortimente mici, premium. Nu găsești așa la magazinele din România.
  • Vin sau tsipouro – sunt și sticle mici, de degustare, bune de transport.

București Salonic

Zboruri către Salonic: Ryanair are zboruri directe din București. De la aeroport Salonic circulă autobuzul 1X, biletul costă 2 euro. La întoarcere nu am putut cumpăra bilet în autobuz și m-a lăsat șoferul să circul așa.

Distanța București Salonic e 620 kilometri, drumul durează opt-nouă ore cu mașina.

Vremea în Salonic

Vremea Thessaloniki e mediteraneană, cu veri călduroase și ierni blânde, rareori cu temperaturi extreme. Am fost la început de iunie și a fost plăcut, fără să fie excesiv de cald.

🗺️ Ce am vizitat în nordul și centrul Greciei

📍 Atena – plimbări urbane și Acropole
📍 Meteora – mănăstiri suspendate și stânci spectaculoase

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *