Toruń, orașul care nu gravitează în jurul nimănui

Toruń Polonia

Din tot ce am vizitat în Polonia, cel mai mult m-a fermecat Toruń, un oraș pe care inițial nici nu-l inclusesem în traseu. De ce Toruń? Are un centru medieval foarte bine conservat, e ocolit de turiștii internaționali (majoritatea vizitatorilor erau polonezi) și e ușor de vizitat, fiind mic și compact.

Ruinele Castelului Ordinului Teuton

Torun Polonia nu duce lipsă de clădiri medievale, dar una dintre cele mai interesante atracții e, de fapt, o ruină: zidurile Castelului Ordinului Teuton, construit în secolul al XIII-lea. A fost prima fortăreață a Cavalerilor Teutoni în zona Prusiei și a servit drept centru administrativ și militar vreme de aproape două secole, până la rebeliunea localnicilor din 1454, când a fost în mare parte distrus.

Acum e muzeu în aer liber, am ajuns acolo la apus și am prins celebra golden hour, când totul a fost învăluit în culorile mierii, așa că a fost singurul loc din Toruń în care mi-am făcut multe fotografii, într-o rochie de culoare burgund.

Ruinele nu sunt mari, te învârți de două ori și asta e tot, dar e un loc simpatic care merită o vizită. Poți urca în ceea ce a mai rămas dintr-un pod, în care sunt câteva exponate.

Lucruri utile: biletul de intrare costă 22 PLN (26 lei).

Toruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, Polonia

Orașul vechi (Starówka)

Toruń te impresionează pe bună dreptate – din 1997 e inclus în patrimoniul mondial UNESCO, pentru clădirile sale gotice, din cărămidă roșie. Clădirea mare din piața centrală este Artus Court (Dwór Artusa), în care se țin expoziții și evenimente culturale.

Orașul vechi e superbisim și îți lasă impresia unui oraș bogat, mândru de istoria sa hanseatică. Se vede din atenția la detalii că locuitorii își permiteau locuințe frumoase, iar stilul arhitectonic, cu forme pătrățoase, e interesant.

Zidurile care înconjurat orașul au fost construite prin cu secolul al XIII-lea, în stil gotic baltic și au fost întărite și extinse în Evul Mediu pentru a proteja orașul de invazii. Acum sunt un decor romantic pentru plimbări prin oraș.

Toruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, Polonia

Casa lui Nicolaus Copernic

Toruń e locul unde s-a născut, în 1473, Nicolaus Copernic, omul care a schimbat felul în care înțelegem Universul. Până la el, se credea că Soarele se învârte în jurul Pământului, dar Copernic a pus lucrurile la locul lor: Pământul e cel care se învârte în jurul Soarelui, nu invers.

Descoperirea asta, publicată în 1543 în lucrarea De revolutionibus orbium coelestium, a stârnit controverse uriașe la vremea respectivă, dar a pus bazele astronomiei moderne. Copernic a așteptat până spre sfârșitul vieții să își publice studiul, iar totul s-a bazat pe calcule matematice, fiindcă nu existau instrumente care să măsoare ceea ce susținea el.

În Toruń s-a păstrat casa în care s-a născut Copernic, formată din două clădiri lipite, gotice, din cărămidă roșie, cu fațade elegante și ferestre înalte, tipice pentru casele negustorilor bogați din Evul Mediu.

N-am vizitat casa lui Copernic, prima dată m-am dus acolo luni, când era închis, a doua zi au venit vreo patruzeci de școlari în vizită și am renunțat 🙂 Peste drum e o cafenea specializată în matcha, așa că am avut scuze să mai zăbovesc în zonă.

Toruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, Polonia

Turnul înclinat (Krzywa Wieża)

Toruń are propriul turn înclinat – Krzywa Wieża, una din cele mai faimoase construcții din oraș. Turnul s-a înclinat în timp din cauza solului instabil, așa că acum e bine aplecat într-o parte. N-aș avea curaj să locuiesc acolo, deși pare să fie folosit.

E loc de fotografii amuzante, mulți turiști încearcă să stea lipiți cu spatele de zidul înclinat ca să verifice cât de strâmb e.

Toruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, Polonia

Podul peste Vistula

Toruń e pe malul râului Vistula, care e foarte lat acolo – când vii de la gară treci peste pod și zărești pe malul opus centrul istoric cochet. Am făcut drumul ăsta și pe jos, pentru câteva fotografii de la distanță.

Toruń, PoloniaToruń, Polonia

Alte locuri de vizitat

Există un Muzeu al turtei dulci și magazine care vând așa ceva, dacă vă place turta dulce, un planetariu, iar pe malul râului Vistula e o promenadă lungă.

Unde mănânci în Toruń

Toruń e un orășel turistic, pe care în weekend l-am găsit plin de vizitatori, dar în timpul săptămânii atmosfera a devenit mai liniștită. E plin de restaurante și cafenele, dar am încercat să evit capcanele pentru turiști.

Am mâncat într-o seară la Spichrz, e un local cu mâncare bună în care am luat ceva cu iepure (în Polonia găsești frecvent în meniu rață, gâscă, uneori și iepure).

Toruń, Polonia

Cafenele laptop-friendly

Mai nou, când călătoresc, mă documentez înainte ce cafenele sunt în oraș din care poți lucra remote. Am fost la Projekt Nano de două ori, e o cafenea primitoare în care s-au strâns repede și alții cu laptopul în față, au cafea bună și gustări diverse. În prima zi am încercat Cascara, o limonadă artizanală din coaja uscată a fructelor de cafea (cireșe de cafea). A fost bună 😋

Toruń, PoloniaToruń, PoloniaToruń, Polonia

Cum ajungi în Toruń Polonia

Din Cracovia ajungi în Toruń cu trenul, drumul durează cinci ore și sunt mai multe trenuri pe zi.

Cazare în Toruń

Am stat la Hostel Imbir, cu camere simple, lângă centrul istoric.

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *