Trebuia să ajung de la Beirut la Byblos și m-am gândit că cea mai bună metodă e un tur de o zi care să treacă pe la Jeita Grotto, Harissa Liban și Byblos.
Jeita Grotto
Peștera Jeita, sau Jeita Grotto, e la nord de Beirut, în munții Libanului, și e formată din două galerii imense: una superioară, unde te plimbi printre stalactite uriașe care te conduc într-o sală mare cât o catedrală, și una inferioară, unde te plimbi cu barca pe un râu subteran.
E un loc foarte frumos, dar cu reguli bizare: nu ai voie să faci fotografii sau să filmezi. Nu doar că nu ai voie, dar trebuie să predai telefonul și camera foto și îți controlează bagajul cu un detector de metale, ca nu cumva să fi pitit un al treilea aparat pe acolo.
Am avut un ghid simpatic – Alberto, care a încercat să ne explice că există un fel de mafie la Jeita, dar că putem încerca să fentăm sistemul la plimbarea cu barca prin galeria inferioară (nu toate tentativele au succes).
Întâi am urcat cu telecabina în galeria superioară. Nu e așa mare distanța, dar e o plimbare drăguță. Alternativ, există și un trenulet care face aceeași treabă.
Galeria de sus e imensă – a fost chiar propusă la un moment dat să fie inclusă între cele 7 noi minuni ale lumii naturale. Jeita Grotto a devenit un fel de simbol al Libanului, o regăsești în lista de excursii care se organizează din Beirut, fiind la doar 20 kilometri de capitală.
Galeria inferioară a fost explorată din secolul al XIX-lea de reverendul William Thomson, un misionar american care a ajuns până la 50 de metri în adâncime cu o barcă de lemn. Prin 1958, un speolog libanez, Ghassan Tayoun, a intrat mai adânc în peștera deja cunoscută, cea inferioară, și a găsit o deschidere care ducea spre galeria de sus, mai greu accesibilă.
De la galeria de sus am coborât și ne-am pregătit de misiunea Mission: Impossible „Strecurarea telefonului în peșteră”. Am declarat fiecare o parte din aparate, eu am lăsat camera foto în boxa de la intrare și am dat telefonul ghidului, care l-a ascuns. Angajata care a preluat aparatul foto chiar m-a întrebat unde e telefonul și am mințit că l-am lăsat în mașină.
Metoda e asta: ghidul a ascuns telefonul meu și un telefon pentru ceilalți doi turiști, ne-am urcat în bărcuță și am fotografiat pe furiș, să nu vină altă barcă din față și să ne vadă, și la final i-am dat barcagiului 1 USD bacșiș. Asta ca să poți face niște poze într-o peșteră și să arăți și altora ce locuri frumoase sunt în Liban.
Lucruri utile: biletul de intrare costă 15 USD, doar cash. În galeria superioară sunt niște fete cu trepiede și dacă plătești încă 10 USD, îți fac ele o poză acolo. Altfel, fotografiatul e complet interzis.
Excursia a costat 40 USD, am cumpărat-o de pe Viator.
Our Lady of Lebanon din Harissa Liban
De la Jeita Grotto mașina a început să urce muntele, spre Our Lady of Lebanon în Harissa. Poți urca acolo și cu telefericul, dar fiind cu mașina n-a avut rost. Pe drum, ghidul s-a oprit într-un loc de belvedere din care puteai vedea Beirutul în depărtare – arăta la fel de frumos ca New York.
La Harissa e unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Liban: sanctuarul Our Lady of Lebanon, dedicat Fecioarei Maria. E vizitat deopotrivă de creștini și musulmani, Fecioara Maria fiind menționată de multe ori și în Coran.
Our Lady of Lebanon e o statuie uriașă, albă, așezată pe un soclu în formă de con, înalt de 20 de metri. Te poți urca până sus pe scările în spirală până la baza statuii, pentru o vedere panoramică asupra coastei mediteraneene și orașului Jounieh. În zilele senine vezi până spre Beirut și priveliștea e frumoasă tare.
Lângă statuie e o bazilică modernă, construită în anii ’90, în care, în 1997, Papa Ioan Paul al II-lea a ținut o slujbă în aer liber. Interesant e că bazilica de la Harissa nu este exclusiv maronită. A fost construită pentru a fi un loc de rugăciune deschis tuturor riturilor creștine din Liban: maronit, greco-catolic, romano-catolic, ortodox etc.
Libanul e unul dintre cele mai complicate și fascinante puzzle-uri religioase din lume. Oficial, statul recunoaște 18 confesiuni religioase. 11 sunt creștine – maroniți, greco-ortodocși, greco-catolici, armeni ortodocși, armeni catolici, sirieni ortodocși, sirieni catolici, caldeeni, protestanți. Musulmanii sunt suniți (în nord), șiiți (în sud), alauiți.
Druzii formează una dintre cele 18 confesiuni oficiale și au o pondere importantă în politică. Sunt o comunitate religioasă aparte, născută în Orientul Mijlociu acum mai bine de o mie de ani, în secolul al XI-lea. Rădăcina lor e în islamul șiit, dar în timp au dezvoltat o doctrină foarte diferită, cu influențe din gândirea greacă, neoplatonism, sufism și chiar filozofia indiană.
Nu se consideră nici musulmani, nici creștini, și au propriile texte sacre, numite Epistolele Înțelepciunii. Credința lor e învăluită în secret, pentru că nu acceptă convertiți din afară și multe dintre învățăturile esoterice sunt cunoscute doar de inițiați.
Sistemul cu 18 confesiuni religioase e moștenirea epocii otomane, rafinat în perioada mandatului francez și „bătut în cuie” prin pactul național și ulterior prin Acordul de la Taif, care distribuie puterea politică proporțional între aceste comunități. Rezultatul: președintele trebuie să fie maronit, prim-ministrul sunnit, președintele Parlamentului șiit.
În afară de a vizita bazilica și a te urca pe soclul statuii, nu ai ce face acolo. La coborâre poți lua telefericul, dacă vrei să ajungi jos în Jounieh.
Lucruri utile: Our Lady of Lebanon se vizitează gratuit. Pentru vizitare, trebuie să ai umerii acoperiți, eu mi-am pus o eșarfă, dar au și acolo un fel de cape pe care ți le dau la intrare.
Niciun comentariu