Lalibela Etiopia. Numele înseamnă „albinele îl recunosc pe rege”, pentru că la nașterea viitorului rege Lalibela s-au adunat roiuri de albine în jurul lui, fără să-l înțepe. Mama lui a luat asta drept un semn divin și a spus: „Albinele știu că acesta va fi regele Etiopiei.”
Lalibela Etiopia
Lalibela are într-adevăr ceva magic. Am ajuns acolo cu așteptări modeste, ca la pomul lăudat, dar Etiopia nu e o țară ca oricare alta. E un loc în care creștinismul e profund înrădăcinat, pioșenia nu e de fațadă, iar oamenii au trăsături frumoase și fine, diferite de ce vezi în restul Africii.
Nu în ultimul rând, Etiopia e una dintre cele două țări africane care n-au fost niciodată colonizate, alături de Liberia. Și-au păstrat demnitatea și libertatea, deși țara e în continuare săracă și are propriile conflicte interne.
La fel ca în cazul Gondar, întrebarea e: de ce ai merge într-o zonă cu un conflict regional?
Când am ajuns în Lalibela, am fost informată încă de pe aeroport că mai sunt probleme cu forțele antiguvernamentale la 30–40 km de oraș, dar orașul se poate vizita în siguranță. Și cu această asigurare, m-am urcat într-un shuttle plin de turiști și am plecat spre Zan-Seyoum Hotel.
Mănăstirea Sfânta Maria din Asheton
Am avut doar două zile în Lalibela, asa că la sosire mi-am făcut socoteala că am timp de o vizită scurtă la Mănăstirea Sfânta Maria din Asheton, cocoțată pe un munte. M-am dus întâi să iau masa la Ma’ed Lalibela Restaurant. După ce m-a întrebat de unde sunt, proprietarul mi-a pus niște Voltaj, ca să-mi priască mâncarea. Cred că avea un playlist pentru fiecare țară.
După masa de prânz am plecat spre mănăstire cu tuktuk-ul rezervat. Șoferul nu prea știa engleză, asa că a mai luat un prieten cu el care știa și care, probabil, avea chef de o plimbare gratis.
Mănăstirea Sfânta Maria din Asheton e una dintre cele mai vechi și mai izolate mănăstiri din Lalibela, ridicată de King Lalibela în secolul al XII-lea. E la peste 3.000 de metri altitudine, pe versantul muntelui Abuna Yosef, și domină toată valea.
Credeam că e un drum scurt până acolo, dar am urcat mulți kilometri în jurul muntelui. După ce am ieșit din oraș și a început drumul forestier, au fost multe denivelări și smucituri.
Cu vreun kilometru înainte de mănăstire se plătește intrarea – 20 USD – la o doamnă care vine cu caietul și îți scrie factura. Am făcut acolo una din multele fotografii cu copii. Fetițele aveau codițe frumos împletite și, când i-am aliniat pe toți pentru poză, câinele s-a băgat și el în mijloc.
Imediat a apărut un bărbat care a cerut donație, iar când am ajuns sus la mănăstire am aflat că îmi mai trebuie un ghid. Sunt puțini turiști în Lalibela și toată lumea încearcă să trăiască de pe urma lor.
Cu toate astea, vizita la mănăstire merită, în primul rând pentru că poți vedea niște manuscrise vechi de sute de ani. La bisericile din Lalibela din vale nu îți arată așa ceva.
Tuktuk-ul te lasă în apropiere de mănăstire, de acolo trebuie să urci puțin, apoi urmează o cărare pe lângă un perete de stâncă, mai urci niște scări, treci printr-un culoar între stânci și ai ajuns.
E o mănăstire izolată, în care trăiesc câteva călugărițe îmbrăcate în civil (nu le-ai bănui că sunt călugărițe). Preotul lipsea, dar l-au chemat și a luat și el un tuktuk din Lalibela.
Până a venit preotul, ne-am urcat pe niște stânci de lângă mănăstire și ne-am făcut poze în grup: cu șoferul de tuktuk, amicul lui, una dintre călugărițe.
Mănăstirea e mică în interior, e săpată în stâncă și e ținută sub cheie de preot. După ce a venit, a început să scoată manuscrisele și să mi le arate.
Aveau între 400 și 700 de ani vechime, scrise pe pergament din piele de capră, pictate cu pigmenți naturali și legate în coperți de lemn. Mi-a arătat și câteva cruci, crucea Lalibela avea un model filigranat. Obiectele astea vechi de sute de ani se păstrau acolo, în mănăstire, în întuneric, fără nicio măsură specială de protecție.
Lucruri utile
La Mănăstirea Sfânta Maria din Asheton poți să ajungi cu un tuktuk din oraș, turul costă 15 USD, șoferul te așteaptă acolo, pe mine m-a dus și la restaurant și de acolo am plecat spre mănăstire.
Intrarea la mănăstire costă 20 USD, poți plăti în dolari. Suplimentar, a trebuit să plătesc și un ghid de la mănăstire (1000 birr, 6.5 USD). Am mai lăsat 200 birr donație, iar de 400 birr am cumpărat o mică statuetă cu leul lui Iuda.
Lalibela rock churches
You really are in the house of God! Lalibela e genul acela de loc în care te simți mai aproape de Dumnezeu: 11 biserici săpate în roca vulcanică, terminate în 23 de ani, câteva fiind monolitice, adică dintr-o singură bucată, cu stâlpi, sculpturi, picturi. Nu știu dacă vă puteți imagina așa ceva: să sapi o biserică întreagă într-o bucată de stâncă… Și în loc să fie copleșitor, e emoționant.
E un loc viu, în care se țin slujbe în fiecare duminică, nu e un muzeu pentru turiști. Intri într-un loc și te trezești că primești o lumânare aprinsă de la un preot îmbrăcat ca un rege, treci prin tunelurile săpate în rocă care leagă toate bisericile, te uiți la icoane și la tobele folosite la slujbe și simți că doar într-un astfel de loc Dumnezeu s-ar simți cu adevărat acasă.
La Lalibela sunt două tipuri de biserici: monolitice și semi-monolitice. Cele monolitice sunt săpate integral dintr-un singur bloc de rocă vulcanică și complet separate de ea. Bet Medhane Alem e cea mai mare, coloanele sunt tăiate din același bloc de tuf vulcanic. Un singur bloc, da?
Cele 11 biserici sunt legate prin tuneluri cu porți și arcade, e un adevărat labirint acolo. Uneori mergi prin întuneric sau ținându-te de zid. Lungimea lor variază de la câțiva metri la peste 30 de metri și servesc drept trasee pentru pelerini, ducând la curți subterane sau spații de rugăciune.
Peste tot întâlnești preoți sau pelerini. Majoritatea preoților sunt prietenoși, unul a venit la mine și mi-a adus o lumânare, alții se lasă fotografiați în timp ce se roagă, ignorându-te. Dar au fost și vreo doi preoți cărora a trebuit să le las o donație, mai mult simbolică.
Culorile au și ele o semnificație. În tradiția ortodoxă etiopiană Tewahedo, albul exprimă puritatea trupului și sufletului. Are și rădăcini în cultura locală: e culoarea tradițională a hainelor purtate la ceremonii, la înmormântări, la nunți și la biserică. Țesătura se numește shamma, bumbac alb țesut manual.
Galbenul e culoarea rezervată pentru sărbători importante sau pentru clerici de rang înalt. Roșu înseamnă jertfa lui Hristos și Duhul Sfânt. Dar cea mai comună culoare la Lalibela e albul – puritate, sfințenie, har divin.
Am vizitat situl cu un ghid – deși inițial nu mi-a convenit ideea, a fost mai bine așa. Unele biserici erau închise și ghidul știa cu cine să vorbească, am primit explicații pe care nu le-aș fi înțeles online, m-a ghidat de la o biserică la alta, uneori prin niște cotloane pe care nu le-aș fi bănuit.
Situl Lalibela e mare, dar am vizitat toate cele 11 biserici în vreo trei ore. La intrare am văzut și o procesiune de enoriași, era o înmormântare. Lalibela e un loc de cult activ, unde slujbele au loc zilnic și pelerinii vin de prin toată Etiopia; bănuiesc că ei nu plătesc intrare, căci biletul nu e ieftin deloc.
Probabil cea mai cunoscută imagine de la Lalibela e cea cu Biserica Sfântului Gheorghe (Bet Giyorgis sau Church of Saint George Lalibela). E o biserică monolitică, dintr-un singur bloc, complet separat de stânca din care a fost rupt.
După ce am coborât, am trecut pe lângă niște femei care pregăteau boabele care urmau să devină pâinea sfințită pentru împărtășanie. Una dintre femei a fost drăguță și mi-a lăudat rochia – în Etiopia e semn de respect să mergi la biserică în rochie, ca femeie, dar multe turiste nu știau asta și erau în pantaloni.
Între două vizite la bisericile din Lalibela, m-am oprit la o fată care vindea icoane pictate chiar de ea și m-am oprit să mă uit. Sfântul Gheorghe și Fecioara Maria, pictate pe piele de capră, cea cu Fecioara Maria avea și blăniță pe spate. Mi le-a rulat frumos și le-a legat cu piele. 1000 birr bucata, 29 de lei.
Lucruri utile
Am vizitat Lalibela cu un ghid, turul a costat 35 USD cu tot cu drumul cu un tuktuk, vizita durează câteva ore.
Biletul de intrare pentru Lalibela costă 100 USD, poți plăti și în dolari. În interiorul bisericilor se cere uneori o mică donație pentru a fotografia un preot, dar nu mereu, depinde de biserică și de persoană.
Unde mănânci în Lalibela Etiopia
Am mâncat la Restaurantul Ma’ed Lalibela și la Kana Restaurant and Bar, la ambele se mănâncă bine și au și alte feluri, nu doar etiopiene (injera nu m-a încântat cine știe ce).
Cum ajungi la Lalibela
Am ajuns la Lalibela cu un zbor Ethiopian din Gondar, dar sunt multe zboruri directe și din Addis Abeba. Nordul Etiopiei e într-o zonă de conflict regional cu niște forțe antiguvernamentale, așa că nu e recomandat să faci drumul cu mașina, în plus e și foarte lung.
La plecarea spre Addis Abeba nu m-am putut abține să nu admir aeronava cu care urma să zbor: Q400, Bombardier apoi De Havilland Canada. Q400 zboară mai jos decât avioanele cu reacție, deci vezi și relieful, nu doar norii. Turbo propulsoarele sunt printre cele mai economice / eco avioane pentru distanțe scurte.
Cazare Lalibela
Am stat la Zan-Seyoum Hotel, e un hotel aproape de centru, cu camere confortabile și curate, având în vedere că am plătit foarte puțin – 29 euro pentru 2 nopți. Cazarea include și micul dejun, foarte ok și acesta.
Siguranță
Lalibela orașul se vizitează în siguranță. Rebelii care creează probleme sunt la ceva distanță în jurul orașului, dar chiar și așa poți vizita bisericile aflate mai departe. Gazda de la hotel mi-a explicat că forțele antiguvernamentale nu creează probleme turiștilor și se pot face excursii la bisericile din afara orașului. N-am avut destul timp și pentru asta, dar un cuplu de americani s-a dus.
