Nici urmă de Saigon în noul Ho Chi Min

Ho Chi Min, Vietnam

Saigon, un nume exotic și fascinant, dar cât s-a mai păstrat din vechiul farmec în modernul Ho Chi Min City? Nu mare lucru și dacă îți începi vizita în Vietnam în acest oraș, s-ar putea să fii puțin dezamăgit.

Ho Chi Min

M-am plimbat prin Ho Chi Min câteva ore și aproape că nu mi-a venit să deschid aparatul să fac fotografii. Orașul e foarte modern, multe clădiri de sticlă și construcții noi, s-au păstrat doar câteva clădiri istorice ici și colo. De parcă au făcut tot posibilul să șteargă istoria…cine știe, poate nu erau multe lucruri demne de păstrat, dar centrul modern nu m-a încântat foarte tare.

Haosul e la fel de mare ca în Hanoi, dar Ho Chin Min pare specializat în petreceri. Am stat câteva zile pe o stradă preferată de turiști și a fost ca și când aș fi stat lângă mai multe discoteci: tărăboiul începea pe la 10 seara și se termina dimineața, când era din nou liniște, cât să îți iei un sandviș (binh minh) de la un vânzător ambulant.

Da, am știut ce fel de zonă e, dar a fost cea mai ieftină opțiune după mica țeapă de la cazarea rezervată: când am aterizat în Ho Chi Min și am pornit telefonul am văzut un mesaj de la hotel care mă anunța că își cer scuze, dar s-a modificat prețul cazării. Crescuseră prețul camerei de 10 ori chiar înainte de check-in! Așa că pe ultima sută de metri am rezervat ce am mai găsit liber și nu foarte scump, mai ales că erau ultimele zile în Vietnam.

Ho Chi Min, VietnamHo Chi Min, VietnamHo Chi Min, VietnamHo Chi Min, VietnamHo Chi Min, VietnamHo Chi Min, Vietnam

🗺️ Ce am vizitat în Vietnam

📍 Arome și zumzete în Hanoi – viață de stradă și piețe locale
📍 Ha Long Bay – croazieră printre insulițe și peșteri
📍 Ninh Binh – peisaje carstice și pagode
📍 Trang An – plimbare cu barca prin sit UNESCO
📍 Citadela din Huế – fostă capitală imperială
📍 Da Nang – plaje largi și oraș modern
📍 Cât costă o vacanță în Vietnam? – buget pe traseul complet

Publicat de Anca

Călătoresc în cele mai frumoase locuri din lume și lucrez de la distanță în același timp. Scriu despre călătorii solo pe mai multe continente, despre călătorii pe cont propriu, dar și despre workation, un stil de viață de nomad digital care îmi permite să trăiesc în orice țară îmi doresc.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *