Cât costă o vacanță în Vietnam? Cât costă o vacanță în Vietnam?

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Cât costă o vacanță în Vietnam? În octombrie am petrecut trei săptămâni în Vietnam vizitând țara de la nord la sud.

Am fost în Hanoi, Ha Long Bay, Ninh Binh, Huế, Da Nang, Ho Chi Min City. Cât costă o vacanță în Vietnam? 3.139 lei, doar cheltuielile logistice.

De ce să vizitezi Vietnam

Vietnam m-a surprins prin frumusețea peisajelor – pentru iubitorii de natură e o destinație care nu dezamăgește, iar unele forme de relief, ca peisajele carstice din Ninh Binh, sunt greu de găsit în alte țări (mai sunt pe Valea râului Li din China, de exemplu).

Mâncarea e foarte bună, prețurile mici, infrastructura bine pusă la punct, iar viza e ușor de luat online, toate motive în plus să stai pe acolo câteva săptămâni.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Hanoi

Pro & cons Vietnam

Când am ajuns în Vietnam, am fost avertizată de cei care au fost deja pe acolo că e o destinație minunată, dacă pot trece peste… și aici erau înșirate mai multe lucruri, de la haosul din marile orașe la stresul călătoritului între regiuni și șmecherii care vizează turiștii.

Experiența mea a fost diferită: transportul intern a fost ușor de organizat și s-a desfășurat fără probleme, haosul din Hanoi sau Ho Chi Min mi s-a părut floare la ureche comparativ cu alte destinații (încercați Old Delhi și vedeți apoi cum vi se pare 😄), nu a încercat nimeni să mă escrocheze, oamenii au fost amabili și binevoitori.

Pe scurt, călătoria în Vietnam s-a desfășurat fără probleme și nu mi s-a părut deloc o destinație dificilă. Poate înainte de pandemie, fiind mai mulți turiști, era altfel, dar în perioada asta nu a fost foarte aglomerat nicăieri.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Cheltuială Lei VND
Bilet de avion Denpasar-Hanoi 580 3,017,994
E-Visa Vietnam 126 655,633
Taxi aeroport-hotel 100 520,344
SIM card internet nelimitat 74 385,055
Cazare Hanoi, 7 nopți 689 3,244,059
Intrare Ngoc Son Temple 6 30,000
Intrare Imperial Citadel 6 30,000
Bilet autobuz 1 7,000
Intrare Temple of Literature 6 30,000
Bilet autobuz 1 7,000
Shuttle Hanoi-Halong Bay 68 320,000
Cazare Ha Long, 2 nopți 76 360,000
Croazieră de o zi Ha Long Bay 165 780,000
Shuttle Halong-Ninh Bin 82 400,000
Cazare Ninh Bình, 5 nopți 215 999,000
Intrare Hang Mua Viewpoint 21 100,000
Intrare Hoa Lu Ancient Capital 4 20,000
Intrare Tuyệt Tịnh Cốc 6 30,000
Plimbare cu barca în Trang An 51 250,000
Taxi Trang An-hotel 27 130,000
Taxi hotel-gară 27 130,000
Tren Ninh Bình-Hue, bilet la cușetă 195 925,878
Taxi gară-hotel 21 100,000
Intrare Imperial Citadel Hue 42 200,000
Cazare Hue, 2 nopți 93 432,000
Intrare Hue Imperial City 42 200,000
Shuttle Hue-Da Nang 32 150,000
Cazare Da Nang, 2 nopți 62 291,600
Taxi hotel-aeroport 22 102,000
Bilet de avion Da Nang-Ho Chi Min 167 796,405
Autobuz aeroport-centru 1 4,000
Cazare Ho Chi Min, 3 nopți 128 604,000
Autobuz centru-aeroport 1 4,000
Cât costă o vacanță în Vietnam? Total 3,139 lei 15,255,967 VND

Condiții de călătorie

În octombrie 2022 am avut nevoie de:

  • E-visa. Se obține online, costă 25 USD (126 lei) și am primit viza pe email în câteva zile. Cu viza turistică poți sta 30 de zile în Vietnam.
  • Nu contează vaccinarea Covid. Alte lucruri care ți se pot cere spre verificare sunt biletul de ieșire din țară și asigurarea medicală.

Ce regiuni să vizitezi în Vietnam

Am vrut să văd câte ceva din toate, așa că am petrecut mai mult timp în partea de nord a țării, apoi puțin prin centru, plus Ho Chi Min City. N-am văzut totul în nord și mi-ar plăcea să revin și să vizitez Sapa, eventual să stau mai mult și prin sud, în delta Mekong și pe insule.

Distanțele între nord și centru sau sudul țării sunt mari, așa că ori circuli cu trenul de noapte, ori iei avionul.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Bani, costuri

Moneda națională e dongul vietnamez, 1 dong = 4.760 lei. Prețurile sunt mici, poți plăti cu cardul în magazine și restaurantele mai mari, dar, în general, te bazezi pe bani de hârtie.

Bancomate sunt peste tot, dar am avut probleme la câteva și n-am putut scoate bani de la orice bancă. La HSBC, însă, a fost în regulă. Și HSBC are comision de retragere, dar în Hanoi am avut impresia că nu m-au taxat.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Egg coffee

Bilet de avion

Am zburat din Bali cu Vietjet, biletul doar dus a costat 120 USD (580 lei). La plecare, am zburat din Ho Chi Min în Kuala Lumpur, biletul a costat 31 USD (156 lei) cu Air Asia.

Am avut și un zbor intern de la Da Nang la Ho Chi Min, biletul a costat 34 USD (167 lei) cu Vietjet.

Transfer aeroport

Pentru sosirea în Hanoi, am rezervat la hotel transferul cu taxi, și a fost mai bine așa. Prețul a fost mai mic (20 USD) decât dacă rezervam la ghișeele din aeroport (25 USD).

Am citit că pe aeroportul din Hanoi trebuie să ai grijă ce taxi iei, sunt mulți țepari pe acolo, dar sunt și ghișee oficiale de taxi unde plătești în avans cursa, fără o rezervare în prealabil.

În Ho Chi Min există un autobuz care ajunge în centru. Dacă sosești acolo ziua, e ușor de luat, iar detaliile le poți verifica pe Google Maps.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Cazare în Vietnam

Cazarea în Vietnam e printre cele mai ieftine din Asia de Sud-Est. În general, am plătit cam 40-60 lei/noapte, cu aer condiționat și fără mic dejun.

În Hanoi, am avut o cazare mai bună. Am stat la Centre Point Hanoi Hotel, iar 7 nopți de cazare au costat 670 lei. Hotelul e în centrul istoric, așa că e foarte ușor de vizitat zona, și m-am simțit în siguranță acolo.

În celelalte locuri am stat astfel:

În Ho Chi Min, am avut singura problemă din Vietnam. Hotelul la care aveam rezervare a schimbat prețul cazării chiar înainte de check-in.

Practic, am aterizat în oraș și, când am deschis telefonul, am aflat că prețul cazării fusese mărit de 10 ori! Au fost destul de nesimțiți la faza asta, a trebuit să-mi găsesc ceva chiar în ziua cazării.

Dacă vreți să știți cât costă o vacanță în Vietnam, în special cazarea, am cheltuit 1.263 lei pentru 3 săptămâni de cazare acolo.

Transport regional

Am rezervat online, fie pe Vexere, fie pe 12GO. Sunt shuttle-uri care te preiau de la hotel și te lasă la următoarea cazare.

Trenul de la Ninh Binh la Huế a rămas blocat înainte de destinație, iar ne-au transferat cu autocarul din cauza inundațiilor din regiunea centrală.

În total, am cheltuit 544 lei pentru transport între orașe, inclusiv biletul de avion.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Transport în orașe

Am mers, în general, pe jos și am luat autobuzul de câteva ori în Hanoi și Ho Chi Min. Transportul cu autobuzul e simplu: plătești cash unui taxator, nu trebuie să iei bilete în avans. Taxi am luat în Huế și Ninh Binh.

Transportul public e integrat cu Google Maps, așa că e ușor să iei o mașină și să vezi unde trebuie să cobori. Unele taxiuri au taximetru, e bine să verifici înainte.

Unii șoferi îți spun chiar ei asta. Doar în Huế cred că am plătit taxiul mai mult decât face, dar ploua torențial și n-aveam chef de discuții.

Excursii

Am cumpărat o excursie organizată doar în Ha Long Bay. Turul a costat 45 USD (165 lei) și l-am rezervat prin hotelul la care am stat.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Ha Long Bay

Intrare la obiective turistice

Intrarea costă de la 30.000 dong la 250.000 dong. Am avut câteva intrări la muzee, la citadelele imperiale (Hanoi și Huế), un tur cu barca în Ninh Binh și intrarea la Hang Mua Viewpoint.

În total, am cheltuit 186 de lei pentru intrări la obiectivele turistice.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Huế

Mâncare

Mâncarea e bună, cu influențe franceze și aproape deloc picantă. Față de țările învecinate, e o ușurare să poți mânca așa. Sandvișurile vietnameze se numesc Banh Mi, și le găsești la colț de stradă în forme simplificate sau cu diverse umpluturi. Costă între 30.000 și 50.000 dong.

Hanoi are mâncăruri specifice, ca Cha Ca și Bún Chả, pe care trebuie neapărat să le încerci. Peste tot în țară vei găsi Pho, supa de tăiței în diverse variante, de care, la un moment dat, m-am săturat până peste cap 😀

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Oamenii

Amabili și prietenoși, ca în toate țările din Asia, e o plăcere să interacționezi cu ei, chiar dacă mulți nu vorbesc limba engleză (există Google Translate și e folosit din plin).

Religia

Vietnamezii sunt budiști, iar faptul că sunt și comuniști nu îi împiedică să fie profund religioși. În unele temple, nu poți intra decât într-o ținută decentă (îți acoperi umerii, dacă porți bretele). Sunt și multe biserici creștine, moștenire de la francezii colonizatori.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

Siguranță

Am călătorit singură și n-am avut deloc probleme. Hanoi e un oraș în care te poți plimba liniștită și seara. Sunt multe străzi cu cafenele și magazine chic și o cultură de „bonvivant”, în care oamenii se bucură de viață, iau masa în oraș, ies la o cafea cu ou sau mănâncă ceva bun împreună.

Ninh Binh e o regiune rurală, mult mai pașnică. Localnicii, mai ales copiii, te salută cu „Hello!” în timp ce merg pe bicicletă. Da Nang și Ho Chi Min sunt orașe mai agitate, dar nu mi s-au părut periculoase în vreun fel.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Hanoi seara

Vremea

Vietnam are o vreme capricioasă; nu cred că îți poți planifica la perfecție vizita acolo. Am ajuns în țară la finalul sezonului ploios, dar tot am prins câteva ploi torențiale, chiar și inundații în centru. În Ha Long Bay, nu vezi aproape niciodată soare.

În Ninh Binh, am prins o zi de ploaie și câteva zile perfect însorite. Huế – înnorat, Da Nang – soare, Ho Chi Min – senin. Găsiți pe Google mai multe informații despre cum poate fi vremea în Vietnam în diverse luni ale anului.

Cât costă o vacanță în Vietnam?Trang An

Shopping

În Hanoi, poți să cumperi rochii de mătase la prețuri ceva mai piperate pentru Vietnam, dar e plin și de marfă ieftină, de calitate mai slabă. Pălăriile țuguiate din bambus costă cam 30.000 dong.

Cât costă o vacanță în Vietnam?

SIM card

Am cumpărat un SIM card chiar de la aeroport. Un card pentru 30 de zile, cu internet nelimitat, a costat 15,5 USD (74 de lei).

Remote work

Internet bun peste tot, chiar și internetul mobil a funcționat fără probleme. În Vietnam, prizele sunt ca la noi, deci nu ai nevoie de adaptor.

Concluzii despre cât costă o vacanță în Vietnam

După redeschiderea țării în martie 2022, Vietnam a devenit iar o destinație bună de vizitat, când încă nu sunt hoarde de turiști peste tot. Până și în Ha Long Bay erau destul de puțini vizitatori; se vedea că nu sunt foarte multe bărci care fac excursii în golf.

Ce am vizitat în Vietnam

Vietnam, o țară frumoasă și economicoasă
Nici urmă de Saigon în noul Ho Chi Min
Plajele din Da Nang
Citadela Imperială din Huế
Aventuri cu trenul în Vietnam
Plimbare cu barca în Trang An
Peisaje rurale în Ninh Binh
Ha Long Bay: croazieră de o zi în Vietnam

  1. Servus, sper sa imi raspunzi cât mai repede pt ca nu mai am timp, am dureri de cap pt ca nu inteleg! Pe site ul Mae, scrie ca la intrarea in Vietnam trebuie sa am aplicatia PC Covid pe telefon si surpriza, trebuie sa incarci certificatul covid (al meu este expirat) sau test covid. Vad ca tu ai fost in 2022 si nu ai avut nevoie. Deci am sau nu nevoie ca nu mai stiu ce sa cred. Nu cred ca au bolunzit sa ceara acu asa ceva, banuiesc ca nu au actualizat ai nostri site ul!!!!

    1. Puțin probabil să ceară ceva ce nu era obligatoriu în octombrie anul trecut. Cel mai bine e să te uiți și pe Kayak la Travel restrictions, nu văd nimic despre ceva restricții în vigoare. Dar să știi că certficatele Covid nu expiră, țările care le mai cer, vor să ai doza completă (sau doza unică de la JJ), la mine nu a contat că a trecut peste un an de la vaccinare (ex: Cuba, parcă acolo se mai uită la asta; și în Honduras mi l-au cerut, recent). Dacă vrei să fii liniștită, caută grupuri pe Facebook despre călătorii în Vietnam și întreabă și acolo.

  2. Am aflat de la Ambasada României din Hanoi ca nu se cere nimic. Au spus ca vor sterge informatia despre acea aplicatie pt telefon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *