„Ce importanță are dacă s-au întâmplat sau doar le-am imaginat? Oricum, viața e vis.”Isabel Allende, Țara mea inventată
În ciuda știrilor proaste din ultima vreme m-am bucurat de ceea ce mi s-a oferit azi: culori intense de toamnă, o vizită la muzeu, o întâlnire demult programată, fotografii și-o intrare frauduloasă pe teritoriul unei case monument istoric.
Încă o dată constat că nu știu prea multe despre orașul București, am trecut de atâtea ori pe lângă Vila Filipescu Vulpe, am admirat-o, dar nu m-a interesat niciodată care e povestea ei. La fel, sunt de atâția ani în București de abia azi am ajuns la Muzeul Zambaccian, care e mi-nu-nat, lăsând la o partea acreala uneia dintre angajate (am întrebat-o dacă ne poate spune câteva vorbe despre casă și m-a trimis la broșura lor de 2 bani 7 lei).
Sunt câteva tablouri faimoase pe acolo, dar cel mai mult mi-au plăcut niște flori de Luchian și o vedere din Balcic, din cimitirul tătărăsc. La final, surpriza: câteva picturi de Renoir, Cézanne, Picasso și Matisse. Plus alții. Pentru că muzeul e micuț te poți bucura de el în liniște, fără să te simți hăituit de prea multe tablouri sau prea mulți vizitatori.
O zi tihnită de toamnă în care am ales să nu mă gândesc la moarte. Va fi timp pentru ea mai încolo, în Gara Terminus, unde ajungem cu toții.
Lucruri utile: str. Muzeul Zambaccian nr. 21A. Biletul costă 7 lei.
Grădina Japoneză din Herăstrău, înainte de a fi invadată de nuntași:
În curtea Muzeului Zambaccian:
Vila Filipescu Vulpe cu o gradină imensă in centrul capitalei și porți larg deschise pe care chiar am intrat, dar n-am avansat prea mult, că ne-a dat un nene afară:
