Hamburg e un oraș mai degrabă industrial decât pitoresc, e cel mai mare port din Germania și al doilea ca mărime din Europa, iar asta și-a pus amprenta asupra sa. Orașul a fost bombardat în al Doilea Război Mondial, la fel ca multe alte orașe din Germania, dar bombardamentele din Hamburg au atins alt nivel – operațiunea Gomorrah a ținut opt zile, a avut undeva între 30-40.000 de morți și un milion de oameni care au părăsit orașul.
Când ajungi în centrul vechi te șochează imaginea turnului bisericii Sfântul Nikolai – înalt, semeț, înălțându-se deasupra orașului. Din toată biserica a rămas doar clopotnița, ca un ac spre cer, restul a fost ras în bombardamente. Poți urca în vârf pentru o vedere panoramică, sus sunt fotografii de după bombardament, dar puse în context: ce s-a întâmplat în Hamburg a fost inuman, dar naziștii au început primii.
Cea mai animată zonă a orașului sunt portul și canalele din jur: acolo este Opera, în formă de navă, și se pot vizita câteva vapoare transformate în muzeu. A plouat și-a fost soare și deși mai demult mă gândeam să fac un city-break la Hamburg, mi-am dat seama că mi-a plăcut mai mult Lübeck.