De la Mălâncrav mi-am mutat biroul #remote în Rimetea. Prima impresia când m-am apropiat de sat a fost…oh! Cât de frumos poate să fie! Apoi am nimerit la cea mai amabilă gazdă ever 1) am aflat că sunt ”prima” (prima vizitatoare pe care a avut-o anul ăsta, practic am deschis sezonul) 2) m-a învățat să fac focul cu hârtie, un știulete înmuiat în motorină și surcele; da, am avut sobiță în cameră 3) apă am scos din fântână și apoi în carafă 4) am ciocnit și niște țuică 😀
5) mi-a povestit de niște turiști nesimțiți care au zis că se cazează, gazda a făcut focul în camera mare vreo 3-4 ore și ăștia nu au mai venit; pentru că îi aștepta pe ei a uitat că lăsase niște ouă la fiert la ea acasă, ouăle au ars și au distrus bucătăria, acum avea pereții negri și mirosea urât peste tot; turiștii nici măcar nu i-au dat telefon să îi spună că nu mai vin 6) mi-a povestit despre costumul popular din sat, care e diferit la vârste diferite 7) despre moara de apă 8) despre o casă din lemn de la 1600 9) despre cum se sapă mormintele cu o covată și se face un fel de pivniță 10) mi-a găsit o pensiune în care să mănânc a doua zi, căci lunea era totul închis 11) mi-a dat niște cărticele despre Rimetea să le citesc 12) mi-a zis de unde să cumpăr brânză bună (de Colțești) 13) mi-a zis de cineva care face un cozonac bun pe aici (Somodi) 14) mi-a zis cum face sirop de păpădie și vin de coacăze 15) am mai băut un păhăruț de țuică 16) a venit un motan tărcat și mi s-a suit în poale 17) apoi s-a făcut frig și a trebuit să-mi mut biroul în cameră, lângă sobiță.
Pe deal
Pe dealul opus față de munte e o cărare care duce pe un deal cu priveliște frumoasă. Am văzut-o și din sat, de pe uliță, și a doua zi am explorat puțin zona de acolo: am trecut pe lângă niște rulote (în weekend am văzut că se strâng multe mașini acolo), apoi am urcat coama dealului de pe care vezi satul, Piatra Secuiului și Colțești. Coborârea e prin cimitirul de la poale.
Cum în timpul săptămânii satul e pustiu, nici restaurantele nu erau deschise. Gazda nu avea bucătărie, dar a vorbit la o altă pensiune și am mers acolo de prânz. Trei feluri de mâncare, de la ciorbă de legume la niște sărmăloaie uriașe și prăjiturile specifice locului, dintr-un foietaj fin. Eram doar eu, dar mi-au adus atâta mâncare, încât am mâncat doar jumătate.
La pensiune a trebuit să împart curtea cu un motănel tărcat, care venea peste acoperiș în fiecare zi în căutare de puțin alint, iar dacă mai rămânea ceva de ronțăit, și mai bine!
Muzeul Etnografic
Chiar lângă pensiune era și Muzeul Etnografic, dar la prima încercare l-am găsit închis, era deja târziu, așa că am trecut în altă zi pe la prânz. Tot închis l-am găsit, până a ieșit o doamnă de la primărie și mi-a explicat că e frig în muzeu și nu stă acolo decât când sunt doritori.
Muzeul are câteva încăperi și exponate despre tradițiile zonei, l-am vizitat în 10 minute. De pe balcon se vede fain muntele care domină peisajul.
Spre mina de fier
Un alt traseu ușor e spre mina de fier, cruce galbenă. E un drum pe care ”nu merge nimeni”, cum mi-a zis tipul care făcea langoși în sat când m-a întrebat dacă nu mi-e frică plimbându-mă pe dealuri, iar eu l-am întrebat dacă sunt urși. Am aflat că mai sunt, ”dar nu exagerat”.
Ce m-a ofticat cel mai tare a fost că după ce am ajuns pe o culme de deal și am decis să fac o pauză acolo, am văzut o mulțime de parapante pe cer. Se decolează de pe un deal de lângă sat, iar sâmbătă, când am fost la Piatra Secuiului, erau la fel de multe. Pentru mine era prea târziu să îmi fac o programare, dar altă dată știu ce vreau să fac în Rimetea 😀
Lucruri utile
Am stat la Casa Harsfa, sunt două camere simple, cu o baie comună și sobă în cameră, nu e cazare la castel, dar internetul este bun și poți lucra remote, iar în curte e o masă mare lângă fântână. La pensiune nu poți găti, dar există un frigider și îți poți o cafea, iar vineri și în weekend se deschid și restaurantele din sat.
În centru e un magazin mai mare unde poți plăti cu cardul și două magazine de suveniruri (am cumpărat din unul o vază mare din ceramică de Corund), iar de la gazda mea am luat vin de coacăze, specific locului, plus siropuri și dulcețuri făcute de ea. Dacă ajungeți prin zonă nu ratați să luați niște brânză maturată făcută la Colțești, au și unt bun, plus iaurturi.
La Rimetea am ajuns cu trenul în Aiud, iar de acolo am luat un taxi (85 de lei). Mai ciudat a fost la plecare – aveam tren spre București la miezul nopții și când am ajuns la gară am văzut că s-a închis la ora 9, nu era decât un angajat CFR care a ieșit la un moment dat și mi-a zis că trenul meu avea 90 de minute întârziere. Minunat! Gară mică și pustie, un pic sinistru chiar, bașca întârzierea. M-am întrebat ce faci iarna când aștepți vreun tren întârziat, tot așa stai afară pe peronul pustiu și deprimant? N-am mai vizitat și cetatea din Aiud, n-am avut când.
Imi place ce scrii.Multumesc
Mulțumesc, Lili 🙂