Workation: cu job full time și o viață de nomad digital?

Până la pandemie nomazii digitali erau de regulă freelanceri sau oameni care puteau decide pentru sine de unde să lucreze. Lucrurile nu mai stau așa acum și nu cred că am vorbit suficient despre ceea ce a devenit stilul meu de viață – lucrul remote din alte locuri sau workations.

Nu sunt freelancer!

M-a întrebat cineva de curând cum poate deveni și ea freelancer, pentru că o atrage ideea de a călători și a lucra de la distanță în același timp. Și mi-am dat seama că lumea înțelege greșit. Eu nu sunt freelancer!

Am un job full time și o profesie care îmi permite să muncesc de oriunde (marketing), a putea lucra remote fiind o condiție esențială pentru stilul ăsta de viață. Altele țin de angajator, dacă le oferă angajaților posibilitatea de a lucra de la distanță din alte locuri sau într-un model hibrid (de la sediu, de acasă, din alte spații). Iar altele țin de fiecare persoană în parte, de limitele pe care și le stabilește.

De ce workation?

Workation: o vacanță care îmbină munca și călătoriile și în care lucrezi de la distanță din alte locuri pe care le vizitezi în weekend sau după job.

O vacanță în care lucrezi…de ce ai face asta?! Pentru că nu e vorba de un concediu și atât ci de o extindere pe o perioadă cât de lungă vrei tu a unui stil de viață care îți permite să trăiești, să lucrezi și să călătorești într-un alt loc decât cel în care ai domiciliul.

Scopul nu e să îți iei o vacanță de o săptămână, să te duci într-un loc frumos (la munte, pe o insulă) și să lucrezi de acolo non-stop. Nu. Posibilitățile sunt mai generoase de atât.

  • Poți să închiriezi o casă undeva la munte și să lucrezi aproape de natură în loc să lucrezi de acasă din București.
  • Poți să mergi în Madeira și să lucrezi o lună din Funchal, iar în weekend și în zilele libere (da, concediul nu s-a desființat!) să vizitezi toată insula. Iar seara, după job, te duci să înoți într-una din piscinele naturale de pe malul oceanului.
  • Poți să te întorci în orașul natal și să lucrezi de acolo, eventual micșorând și costurile față de traiul mai scump din capitală.
  • Poți să îți iei un workation de câteva zile, să te duci la Cluj și să lucrezi de acolo (sunt o grămadă de locuri faine pentru asta), iar în weekend să te relaxezi vizitând Castelul Bonțida.
  • Sau poți să îți iei un workation pe termen lung și să faci înconjurul lumii, trăind în Germania, Turcia, Franța, Madeira, Azore, Maroc, Mexic, Columbia, Chile, Peru și Costa Rica. Dap, ca mine 😀

PatagoniaActivități #afterwork 😀

Workation: o tendință la nivel global

Workation e un termen mai vechi care s-a reinventat în timpul pandemiei. Nu doar eu fac asta, ci mulți alți oameni care și-au dat seama că e mai bine să lucrezi remote din alte locuri, decât să lucrezi de acasă. Unii au ales ”staycations”, vacanțe aproape de casă, dar în alt decor, alții au ales să plece în lume.

Carantinele din țara de baștină, dorul de ducă, dorința de a schimba decorul, posibilitatea de a face economii (da, un workation în America Latină le permite celor din țări mai bogate să trăiască mai ieftin decât ar face-o în SUA sau Norvegia) – toate i-au făcut pe mulți angajați să plece în alte locuri și să lucreze remote de acolo.

M-am întâlnit cu astfel de oameni în tot felul de locuri în care am fost: unii închiriază o locuință pentru câteva luni în Tulum și muncesc de acolo, cu alții m-am intersectat în Cusco, unde trebuia să fiu dimineața devreme pe terasa însorită a hotelului ca să prind un loc bun la mesele de acolo – eram eu, doi nemți și o tipă care vorbea spaniola, toți cu laptopul în față, în call-uri online cu colegii din alte locuri și lucrând remote. A fost grozav să descopăr că și alții fac asta, e ca o comunitate nouă de oameni care au devenit stăpâni pe propriul lor timp.

alpaca, Cusco, PeruWorkation înseamnă pentru mine explorare și experiențe noi 😊

”Live anywhere” – libertatea de a trăi oriunde

Transformarea angajaților obișnuiți în nomazi digitali care cutreieră lumea pe termen lung nu e doar o impresie, ci e susțină de cifre concrete: Airbnb a înregistrat o dublare a cererilor de cazare pe termen lung (peste 28 de zile) în ultimul an și se așteaptă ca acest trend să continue.

Recent au lansat un proiect prin care 12 oameni vor trăi de oriunde timp de 12 luni de zile și vor povesti despre asta, astfel încât compania să poată îmbunătăți produsul și să adreseze mai bine acest segment de nomazi digitali care locuiesc pe termen lung în alte locuri și lucrează de acolo.

Airbnb are o politică prin care încurajează gazdele să ofere reduceri substanțiale la cazări pe termen lung (peste 28 de zile), astfel încât o cazare de 4 săptămâni poate costa mai puțin decât o cazare în același loc, dar pentru numai trei săptămâni. Am folosit Airbnb pentru a sta o lună în Berlin, o lună în Antalya, o lună în Fez (într-un palat din secolul 19!) și o lună în Playa del Carmen.

Palatul Mokri, Fez, MarocUneori trebuie să te sacrifici și să stai câte o lună într-un palat adevărat din Maroc 😀 #lifeishard 😊

Libertate, dar nu pentru toată lumea

Așa cum înainte de pandemie nu puteai fi un nomad digital decât în anumite condiții, nici libertatea de acum nu e disponibilă tuturor. Anumite slujbe nu se pot face remote, iar unele industrii, precum cele financiare, nu le permit angajaților să lucreze de oriunde din motive de securitate.

Alte piedici țin de veniturile pe care le ai, propriile bariere mentale, prejudecățile celor din jur. Pentru unii sociologi e și o problemă de inegalitate socială.

Asta nu înseamnă că dacă vrei să adopți acest stil de viață și o poți face, să nu-l încerci măcar pentru o perioadă limitată de timp. O lună la țară, în care să lucrezi dintr-o casă cu livadă, nu e chiar așa de dificil de organizat. Sau o săptămână în Maroc într-un retreat organizat de altcineva. Și apoi vezi dacă îți place și dacă vrei să mai faci asta.

Göreme, Cappadocia, Turcia

Pot românii să plece în workations?

Legislația privind telemunca a ținut mai greu pasul cu schimbările din ultimul an, dar ceva actualizări tot s-au făcut. Conform ultimelor modificări din OUG 36/2021 a fost eliminată obligația de a menționa în contractul de muncă din ce loc își desfășoară activitatea angajații, altul decât cel organizat de către angajator. Nu mai contează dacă lucrezi de pe malul mării sau de acasă, atâta vreme cât îți îndeplinești atribuțiile.

Schimbarea felului în care lucrăm se vede la nivel global, dar cum se reflectă asta în diverse geografii depinde de mulți factori. Probabil va fi la fel cu zilele de work from home de acum câțiva ani. Vă mai amintiți că a fost o vreme când nu exista așa ceva? Eu da. Cu mulți ani în urmă nu mi-aș fi putut imagina că cineva, cândva, îmi va permite să lucrez de acasă! Timpul a trecut, obiceiurile s-au schimbat și am cunoscut moduri noi de a lucra.

Înainte de pandemie, a avea câteva zile de WFH pe lună era ceva normal într-o companie care se respectă. Acum mulți dintre noi am lucrat atât de mult de acasă încât ne-am săturat, dar nici să ne întoarcem la birou nu ne mai atrage. Lucrurile se schimbă, mentalitățile evoluează, încet-încet ceea ce pare SF acum va deveni ceva normal.

A lucra remote din alte țări, fără să-ți vinzi casa pentru un an sabatic, fără să îți dai toată viața peste cap schimbându-ți profesia, cu libertatea de a sta într-un loc câteva zile, o lună sau un an și apoi să te întorci la casa ta sau să cauți alte locuri însorite în care să trăiești? Da, de ce nu? Multe lucruri au devenit posibile în ultima vreme 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *