Mi-au lipsit verdele crud, alergatul prin parc, florile, căldura de afară, vizitele la muzeu și datul în leagăn. Azi le-am bifat pe toate cu o poftă ca de început de viață, am mers pe jos kilometri, am mâncat căpșuni într-o grădină splendidă a unei case splendide, m-am încărcat de frumos și de bine și de viață.
Dacă totul e o iluzie, atunci vreau numai genul ăsta de iluzii, să pot privi cu ochii mei verdele crud din parc, cerul și vârfurile copacilor, să-mi cumpăr flori de câte ori am chef, să vizitez locuri frumoase și să aflu poveștilor unor oameni care au știut să trăiască. Și apoi să mă îndrept spre casă, cu soarele bătându-mi în față și cu alte planuri pentru a doua zi.
Mi-am dori să vizitez Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică Minovici încă de când am văzut fotografii ale casei construită în stil Tudor, o apariție rară în București, și mi-am dorit să o vizitez primăvara, când pomii sunt încă în floare, pentru că nimic nu se compară cu un pom înflorit lângă o casă frumoasă.
Dorința mi s-a îndeplinit azi și am descoperit un loc ca o bijuterie, o casă-muzeu în care au trăit oameni, o casă special construită pentru a face loc colecției de obiecte vechi (și nu invers), o casă în care, până în 2004, proprietara te primea în persoană și îți făcea turul casei, pentru că aceasta a fost o casă locuită, în care se lua ceaiul în sufrageria cu masă venețiană, veche de cinci secole, era o casă vie, în care se trăia.
Pentru o oră sau cât o fi durat vizita am trăit și eu acolo și-am admirat atenția la detalii și frumusețea obiectelor cu care familia Minovici s-a înconjurat. Felul în care trăim ne definește și ne construiește, de la ceea ce vedem, mâncăm, citim, vizităm până la hainele pe care le purtăm și casa în care locuim. Eu n-am o casă cu grădină și oglindă venețiană la intrare și probabil că nu voi avea nicicând, dar îmi pot construi propriul meu univers, în care să păstrez numai lucrurile și amintirile frumoase.
P.S.: Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici se vizitează, în momentul de față, gratuit! Se pare că prețul biletului (1,5 lei!) crea probleme când trebuia dat rest la bancnote mai mari, așa că a fost, momentan, desființat. Este permisă fotografierea în interiorul muzeului, atâta timp cât nu se fac fotografii în scop comercial, iar domnul care are grijă de muzeu îți povestește o grămadă de detalii, dacă ești interesat.
După experiența vizitării Colecției de artă ”Ligia și Pompiliu Macovei” nu știam la ce să mă mai aștept, dar m-am bucurat să descopăr că se poate și altfel și acest ”altfel” nu e chiar atât de greu.
Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici, care e chiar alături (Nicolae Minovici a fost unchiul inginerului Furnică-Minovici), e încă un șantier – e posibil să se poată vizita la Noaptea Muzeelor, dar nu se știe când va reintra în circuitul muzeal, posibil de abia la anul.
